Prima pagină » Știri » Anunț surpriză al ministrului pentru relația cu Parlamentul, după decizia CCR: „Referendumul din 29 iulie se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern”

Anunț surpriză al ministrului pentru relația cu Parlamentul, după decizia CCR: „Referendumul din 29 iulie se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern”

Anunț surpriză al ministrului pentru relația cu Parlamentul, după decizia CCR:
Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern și nu a inițiativei legislative asupra căreia s-a pronunțat CCR.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern și nu a inițiativei legislative asupra căreia s-a pronunțat CCR.

Dușa a sublinit că, în ședința de marți, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei inițiative legislative care reglementează referendumul, aparținând a doi parlamentari, și care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

El a menționat că, prin decizia luată în cazul acestei inițiative legisaltive – respectiv de constatare a constituționalității – Curtea Constituțională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.

Dușa a arătat că, după această decizie a Curții, inițiativa legislativă urmează a fi trimisă la promulgare, ea nefiind lege.

În consecință, potrivit lui Dușa, referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului care reglementează acest domeniu.

Dușa a menționat că textul Ordonanței concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfășurat în aceleași condiții stipulate acum de Ordonanță.

Curtea Constituțională a decis, marți, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 71 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituțională, marți, argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!