Prima pagină » Magazin » GALERIE FOTO. Topul destinațiilor turistice pe care nu trebuie să le ratezi

GALERIE FOTO. Topul destinațiilor turistice pe care nu trebuie să le ratezi

Ruinele minelor de staniu din Cornwall, Marea Britanie, au fost nominalizate, de către jurnaliștii americani de la CNN, printre cele 27 de locuri din lume pe care trebuie să vizitezi înainte să mori, informează Daily Mail.

Aflate pe marginea unor stânci accidentate, deasupra mării, în zona coastei nordice a  regiunii Cornwall, minele apar în top alături de alte obiective deosebite cum ar fi portul Sydney și Taj Mahal-ul.

Ruinele au fost declarate parte a Patrimoniului UNESCO în anul 2006.

Alte două locuri din Marea Britanie au fost nominalizate printre destinațiile care nu trebuie ratate. Astfel, pe locul al doilea în top se află Pontonul Brighton unde vizitatorii pot vedea marile stoluri de grauri, în timp ce lacurile din zona Lake District s-a clasat pe locul 24 în clasament.

Răsăritul de soare văzut la templul Borobudur din Java, Indonezia, a fost ales pe primul loc al topului, iar locul al treilea a fost ocupat de Aurora Boreală din Scandinavia.

Topul complet al celor mai frumoase locuri din lume pe care trebuie să le vizitezi înainte să mori

1. Templul Borobudur la răsărit – Java, Indonezia

FOTO: Daily Mail

2. Stolurile imense de grauri – Pontonul Brighton, Marea Britanie.

FOTO: Daily Mail

3. Aurora Boreală – Scandinavia

FOTO: Daily Mail

4. Marea migrație – Africa de Est

5. Cerul plin de stele – bazinul Mackenzie, Noua Zeelandă

6. Parcul Național Torres del Paine – Chile

FOTO: Daily Mail

7. Piața Djemaa el Fna – Maroc

FOTO: Daily Mail

8. Piscurile din Parcul Național Yosemite – California, Statele Unite ale Americii

9. Bazilica Santa Maria della Salute – Veneția, Italia

10. Piramidele mayașe – Palenque, Mexic

11. Furtună electrică – Tornado Alley, Statele Unite ale Americii

12. Portul Sydney – Australia

FOTO: Daily Mail

13. Interiorul vulcanului Thrihnukagigur  – Islanda

14. Monument Valley – Statele Unite ale Americii

FOTO: Daily Mail

15. Taj Mahal – Arga, India

FOTO: Daily Mail

16. Migrația liliecilor din Parcul Național Kasanka – Zambia

17. Peșterile Carlsbad – New Mexico, Statele Unite ale Americii

FOTO: Daily Mail

18. Curcubeul de la Cascada Victoria – Zambia

FOTO: Daily Mail

19. Shubenacadie – Canada

20. Cape Tribulation – Australia

21. Orașul istoric Petra – Iordania

FOTO: Daily Mail

22. Munții Dolomiți la apus – Italia

FOTO: Daily Mail

23. Cappadocia – Turcia

FOTO: Daily Mail

24. Lacurile din Lake District – Marea Britanie

FOTO: Daily Mail

25. Deplasarea a milioane de sardine de-a lungul coastei – Africa de Sud

26. Insulele Cies – Spania

27. Ruinele minelor de staniu din Cornwall – Marea Britanie

FOTO: Daily Mail

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!