Prima pagină » Știri politice » Scandal USL-PDL, la Orșova. „FLACĂRA DEMOCRAȚIEI” a fost aruncată de primar într-un canal

Scandal USL-PDL, la Orșova. „FLACĂRA DEMOCRAȚIEI” a fost aruncată de primar într-un canal

Scandal USL-PDL, la Orșova.

Aprinsă de președintele suspendat Traian Băsescu la Cluj, „flacăra democrației”, simbol al campaniei sale pentru referendum, a ajuns într-un canal din Orșova și de acolo direct în Dunăre. Totul s-a întâmplat astăzi dimineață pe fostul unei dispute dintre USL și PDL.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Deputata PDL Doinița Chircu a declarat, pentru gândul, că în cursul dimnineții când democrat-liberalii așteptau să preia flacăra democrației, într-o parcare de la intrarea în oraș, în zonă și-au făcut apariția liderii USL care i-au amenințat și jignit pe pedeliști.

„În jurul orei 10:30, alături de mai mulți tineri Mehedinți, Severin și Orșova, reprezentanți ai societății civile așteptam într-o parcare să preluăm flacăra democrației. Au venit președintele PSD Orșova Popescu Constantin și primarul Ion Manea(PNL) care ne-au cerut să părăsim parcarea și care nu voiau ca tinerii să intre cu flacăra democrației în oraș. Erau însoțiți de poliție. Ne-au jignit, că n-avem ce să căutăm acolo, că o să ne facă ei să murim de foame. Tinerii au reușit să intre în oraș și atunci a apărut primarul Manea Ion s-a repezit la cel care purta flacăra democrației, l-a bruscat, a luat-o și a aruncat-o într-un canal care duce direct în Dunăre”, a povestit, pentru gândul, Doinița Chircu.

Deputata PDL a adăugat că primarul din Orșova este „un colaborator dovedit al Securității”, iar ceea ce a făcut în această dimineață a fost „într-un dispreț total față de democrație”.

„Până la Orșova nu a mai existat o asemenea situație. Acești tineri au fost pedepsiți pentru că își apără libertățile. Au fost pedepsiți de Ion Manea care este un colaborator dovedit al Securității, într-un dispreț total față de democrație”, a mai spus Doinița Chircu.

Democrat-liberala a precizat că s-a înregistrat o plângere la Poliție pe numele primarului din Orșova.

Poliția face cercetări

Șeful Poliției Orșova, comisar Marian Cherescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că duminică dimineață, în jurul orei 10.30, Poliția a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta „Flacăra democrației” prin Orșova, împreună cu alți șase tineri, „a fost întâmpinat de un reprezentant al administrației locale, care fără explicații și fără motiv a aruncat torța într-un canal al Dunării”.

Șeful Poliției Orșova a precizat că pe numele respectivului reprezentant al administrației locale a fost depusă o plângere penală, iar Poliția face cercetări, urmând să fie făcută încadrarea faptei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!