Prima pagină » Știri » MRU a urcat pe muntele Găina

MRU a urcat pe muntele Găina

MRU a urcat pe muntele Găina
Peste 5.000 de persoane au participat, sâmbătă și duminică, la manifestările din cadrul Târgului de Fete, cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România, organizată în comuna Avram Iancu și pe Muntele Găina, printre participanți aflându-se și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Peste 5.000 de persoane au participat, sâmbătă și duminică, la manifestările din cadrul Târgului de Fete, cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România, organizată în comuna Avram Iancu și pe Muntele Găina, printre participanți aflându-se și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că la ediția din acest an a Târgului de Fete de pe Muntele Găina au participat peste 5.000 de persoane, dintre care 3.000 la manifestările organizate sâmbătă seară, iar peste 2.000 duminică.

Jurcoveț a spus că în cadrul manifestărilor nu au fost înregistrate incidente sau probleme deosebite.

Printre participanții la Târgul de Fete de pe Muntele Găina s-a aflat, duminică, și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, acesta fiind însoțit de mai mulți lideri locali ai PDL, printre care președintele PDL Alba, Mircea Hava, care este și primarul municipiului Alba Iulia, secretarul general adjunct al PDL Ion Dumitrel, care este și președintele CJ Alba, și senatorul PDL Alexandru Pereș.

Ungureanu a vorbit cu participanții și a fost servit cu țuică tradițională din zona Munților Apuseni și cu balmoș.

Târgul de Fete a debutat, sâmbătă, în localitatea Avram Iancu, de la poalele Muntelui Găina, unde a avut loc etapa finală a festivalului -concurs „Cultură pentru cultură”, festival în cadrul căruia s-au întrecut cele mai bune formații de amatori din județ, câștigătoare ale etapelor zonale organizate până acum. Seara de sâmbătă s-a încheiat în comuna de la poalele Muntelui Găina cu un concert susținut de Cornelia și Lupu Rednic, trupele Haiducii și Rustic, dar și cu un foc de artificii.

Tot sâmbătă seară, aproximativ 3.000 de persoane au urcat pe Muntele Găina, unde a avut loc un program dedicat celor tineri, un concert al trupelor Haiducii și Rustic, iar aproape de miezul nopții a fost aprins cel mai mare foc din Apuseni – Focul îndrăgostiților. Câteva sute de tineri au petrecut până târziu în noapte la o discotecă în aer liber.

Manifestările au continuat, duminică, pe Muntele Găina cu o slujbă Te Deum la Crucea Iancului, urmată apoi de un spectacol folcloric care îl are ca invitat special pe Ionuț Fulea, spectacol deschis de un alai tradițional de nuntă din comuna Sălciua.

Potrivit organizatorilor, va fi transpusă scenic legenda Muntelui Găina, potrivit căreia pe munte locuia o crăiasă care avea o găină care făcea ouă de aur. Îndrăgostiții care veneau să-și mărturisească dragostea în fața crăiesei primeau de la aceasta câte un ou de aur, însă niște tineri din zonă au furat coșul cu ouă și găina fermecată, dar au scăpat coșul cu ouă în Arieș, care de atunci strălucește în soare, fiind plin de pulbere de aur, și au ascuns găina într-o peșteră din Roșia Montană unde, legenda spune, că și astăzi se mai găsesc fragmente de aur din ouăle pe care le face găina.

Astfel, îndrăgostiții care vor veni duminică pe Muntele Găina vor avea parte de un moment inedit pregătit de organizatorii târgului în cadrul căruia vor întâlni o crăiasă care, înconjurată de curteni, va sta pe tronul său și le va oferi brățări cu însemnele târgului și ouă aurite.

De asemenea, îndrăgostiții vor fi trecuți într-un registru special denumit „Registrul Îndrăgostiților” și vor primi un certificat care să le ateste dragostea.

În fiecare an, pe Muntele Găina din județul Alba se organizează, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, praznicul Sfântului Ilie, cea mai mare sărbătoare tradițională românească în aer liber, intitulată Târgul de Fete.

Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba despre altceva: o sărbătoare a tuturor moților, în care tineri, fete și băieți, joacă, petrec, cântă, fac cunoștință feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi mulți din ei să se căsătorească. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este menționat prima dată în anul 1816, dar se pare că este mult mai vechi.

În decursul anilor, potrivit istoricilor, la Târgul de Fete au participat personalități importante, precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, prim-ministrul României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, și regele României Ferdinand I, în prezența căruia s-a sfințit Crucea Iancului.

Târgul de Fete este organizat pe Muntele Găina, pe un platou situat la o altitudine de 1.486 de metri, într-o zonă situată la limita dintre județele Alba, Arad, Bihor și Hunedoara.

Târgul de Fete a fost înregistrat în urmă cu câțiva ani la OSIM, ca marcă înregistrată, de către Consiliul Județean Alba.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Un medicament ieftin ar putea fi un salvator neașteptat în lupta împotriva cancerului