Prima pagină » Știri externe » Chinezii și-au exprimat furia pe Internet pentru incompetența autorităților în fața inundațiilor. „Beijingul a fost învins de o furtună imensă, infrastructura a cedat”

Chinezii și-au exprimat furia pe Internet pentru incompetența autorităților în fața inundațiilor. „Beijingul a fost învins de o furtună imensă, infrastructura a cedat”

Chinezii și-au exprimat furia pe Internet pentru incompetența autorităților în fața inundațiilor.
Cetățenii orașului Beijing și-au exprimat furia pe microbloguri, luni, la două zile după ploile torențiale care s-au soldat cu 37 de morți și șapte dispăruți, criticând lipsa totală de pregătire a capitalei pentru o astfel de situație, relatează AFP.

Luni dimineața, aproape nouă milioane de utilizatori ai site-ului de microblogging Sina din China au criticat lipsa oricărei avertizări oficiale și sistemul învechit de evacuare a apelor care a fost inundat în scurt timp din cauza precipitațiilor abundente din capitala chineză.

Orașul cu aproape 20 de milioane de locuitori a fost afectat sâmbătă timp de câteva ore de cele mai violente ploi din ultimii 60 de ani.

„Dacă sistemul de evacuare a apelor ar fi fost în regulă, dacă sistemele de alertă ar fi fost acționate la timp, dacă cetățenii ar fi fost avertizați să rămână acasă, ar fi murit la fel de multe persoanme?” se întreabă un blogger care își spune Bijiexiang.

„Beijingul a fost învins de o furtună imensă, infrastructura orașului a cedat. Nu avem de ce să fim mândri”, scrie un altul, Zhulidemixu.

Cel puțin 25 de persoane au murit înecate sâmbătă la Beijing, orașul fiind afectat de cele mai violente ploi de la începutul înregistrărilor pluviometrice, în 1951. Alte șase persoane au murit prinse sub dărâmăturile locuințelor, cinci au fost electrocutate și una lovită de trăsnet.

Ploile și inundațiile au provocat pagube considerabile, de zece miliarde de yuani (1,25 de miliarde de euro ) și aproape 66.000 de persoane au fost evacuate, potrivit presei oficiale, care citează autoritățile locale.

„Orașele Chinei duc lipsă de experiență practică pentru a face față acestor calamități, precum inundațiile de sâmbătă”, scria luni cotidianul Global Times.

Potrivit imaginilor televiziunii, parcări întregi au fost inundate, în timp ce membri ai echipelor de intervenție se scufundau pentru a debloca gurile de evacuare a apelor și șoferii neputincioși erau blocați în mașinile parțial inundate.

Mai multe artere și străzi ale capitalei au fost inundate de ape până la un nivel de aproape un metru. Circa 500 de zboruri cu plecare din Beijing au fost anulate și peste 80.000 de pasageri au fost blocați.

În provincia Hebei, din jurul capitalei, trei persoane au murit și o alta a fost dată dispărută.

De altfel, în acest sezon ploios, 17 persoane au fost date dispărute în urma precipitațiilor violente de vineri și sâmbătă în provincia Shaanxi și opt au fost ucise în Sichuan, în sud-vest, potrivit agenției oficiale China Nouă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!