Prima pagină » Economic » Guvernul impune un nou sistem de taxare la Registrul Comerțului, din care vrea anual peste 100 milioane de lei

Guvernul impune un nou sistem de taxare la Registrul Comerțului, din care vrea anual peste 100 milioane de lei

Guvernul impune un nou sistem de taxare la Registrul Comerțului, din care vrea anual peste 100 milioane de lei
Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operațiunile cerute de firme și persoane fizice autorizate la Registrul Comerțului și va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit față de sistemul actual, mizând pe venituri suplimentare anuale de peste 100 mil. lei.

Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operațiunile cerute de firme și persoane fizice autorizate la Registrul Comerțului și va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit față de sistemul actual, mizând pe venituri suplimentare anuale de peste 100 mil. lei.

Noile taxe vor fi aplicate într-un interval de două luni după ce vor fi avizate de Executiv, conform unui proiect de hotărâre.

Sistemul prevede ca operațiunile din registrul comerțului să fie taxate cu tarife unice, în funcție de tipul solicitării, fără ca fiecare tip de serviciu să mai fie achitat separat, ca în prezent. La stabilirea taxelor unice s-au folosit, ca bază de fundamentare, înregistrările în registrul comerțului și încasarile aferente realizate anul trecut.

Astfel, pentru înregistrarea în registrul comerțului a unei persoane juridice (incluzând autorizarea constituirii, înmatricularea, autorizarea funcționării și declarația pe propria răspundere) va fi achitată o taxă unică de 250 lei, în timp ce pentru înregistrarea unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori familiale va fi percepută o taxă de 90 lei.

Cererile de mențiuni simple (verificarea disponibilității sau rezervării denumirii unei firme, numirea lichidatorului, extrasul de registru) vor fi taxate cu 45 lei atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale ori individuale, în timp ce pentru cererile de mențiuni complexe, cu două sau mai multe operațiuni, firmele vor fi taxate cu 220 lei.

Pentru cererea de copii certificate va fi menținută taxa actuală, de 4+0,2 lei/pagină certificată.

Informațiile de bază despre o firmă (precum numărul de ordine în registrul comerțului, denumirea, forma juridică, codul unic de înregistrare, sediul social, durata de funcționare, capitalul social, administratorii, asociații sau acționarii) vor fi eliberate în schimbul unei taxe de 8 lei/firmă, în timp ce pentru informații extinse (situații financiare anuale) va trebui achitată o taxă de 24 lei/firmă.

Un raport istoric despre o firmă va costa 250 lei, urmând să fie stabilite taxe fixe și pentru cereri de informații pe serii de firme grupate pe maxim cinci criterii – aria geografică, localitate, domeniu (9 lei/firmă) și mai mult de cinci criterii (11 lei/firmă).

În cazul renunțării la soluționarea cererii adresate Registrului Comerțului sau al respingerii cererii de înregistrare, taxele achitate nu se restituie decât dacă se renunță în aceeași zi în care a fost depusă cererea.

Comparativ, sistemul actual, care nu prevede taxe unice, stabilește ca pentru înregistrarea unei persoane juridice să fie achitat un tarif de 120 lei/înregistrare, iar pentru înregistrarea unei persoane fizice autorizate să fie plătit un tarif de 30 lei/înregistrare. Pentru informații privind forma juridică, codul unic de înregistrare, sediul social, capitalul social, administratorii, asociații sau acționarii, dar și legate de situații financiare anuale este achitată în prezent o taxă de 0,85 lei/informație, iar pentru raportul istoric al unei firme trebuie plătit 20 lei+3 lei/fiecare depunere de act sau mențiune înregistrată.

În noul sistem care urmează să fie introdus, Guvernul mai modifică numărul de firme și procentul de reducere aplicat asupra sumei de plată în funcție de numărul de firme pentru care se solicită informații. Astfel, pentru informații solicitate în cazul a 101-1.000 firme va fi aplicată o reducere de 30%, iar la date cerute pentru un număr cuprins între 1.001 și 10.000 firme va fi acordată o reducere de 60%. Cea mai mare reducere, de 80%, va fi valabilă pentru informații solicitate în cazul a peste 10.000 firme.

În sistemul actual, reducerile sunt cuprinse între 20% (pentru date privind 101-500 firme), 30% (501-1000 firme), 40% (1.001-10.000 firme) și 50% (peste 10.000 firme).

Prin aplicarea noilor taxe, Guvernul se așteaptă să încaseze suplimentar la bugetul de stat peste 100 milioane lei anual, în 2012 și în următorii patru ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit