Prima pagină » Știri » Ecaterina Andronescu: Legea ne împiedică să dăm banii olimpicilor din 2011, dar încercăm să găsim o formulă

Ecaterina Andronescu: Legea ne împiedică să dăm banii olimpicilor din 2011, dar încercăm să găsim o formulă

Ecaterina Andronescu: Legea ne împiedică să dăm banii olimpicilor din 2011, dar încercăm să găsim o formulă
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că prevederile legale în vigoare împiedică instituția pe care o conduce să acorde premiile în bani cuvenite elevilor medaliați la olimpiadele internaționale din 2011, precizând însă că se caută "o formulă" pentru plata acestora.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că prevederile legale în vigoare împiedică instituția pe care o conduce să acorde premiile în bani cuvenite elevilor medaliați la olimpiadele internaționale din 2011, precizând însă că se caută „o formulă” pentru plata acestora.

Potrivit ministrului Educației, actele normative ce împiedică ministerul să plătească premiile în bani cuvenite olimpicilor, profesorilor care i-au pregătit și școlilor sunt Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011.

Prima lege prevede, la articolul 9, că „în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță”, iar în a doua se arată, la articolul 7, că „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, în mai, guvernul a dat o ordonanță de urgență legată de plata banilor cuveniți olimpicilor, însă Ministerul Finanțelor a explicat că actul normativ nu poate fi aplicat retroactiv, ci doar de acum încolo, respectiv începând cu olimpicii din 2012. Altfel spus, ordonanța rezolvă problema plății olimpicilor de anul acesta, însă nu și pe cea a celor din 2011.

„Încercăm să găsim o formulă”, a spus Andronescu despre banii neplătiți celor aproximativ 100 de elevi care au câștigat medalii la olimpiadele de anul trecut.

Totalul premiilor cuvenite olimpicilor din 2011 este de 2,28 milioane lei, potrivit ministerului.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Putna, unde a participat la slujba prilejuită de hramul mănăstirii, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii români, că situația este cauzată de o ordonanță „de pe vremea Guvernului Boc”, adăugând: „O vom rezolva”.

Fostul premier Emil Boc a acuzat Guvernul Ponta că își ascunde „incapacitatea managerială” de a premia olimpicii români la matematică „aruncând vina pe alții”, în condițiile în care nu există niciun cadru normativ care să interzică alocarea banilor pentru premierea olimpicilor.

Boc a declarat, miercuri, că ordonanța din 2010 la care a făcut referire premierul Victor Ponta se referă la funcționarii publici care nu aveau dreptul la premii, și nici într-un caz la premierea olimpicilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial