Prima pagină » Știri politice » DECIZIE CCR. MRU: „Decizia CC putea fi luată din 2 august dacă nu era vasta operațiune de intoxicare a Curții”

DECIZIE CCR. MRU: „Decizia CC putea fi luată din 2 august dacă nu era vasta operațiune de intoxicare a Curții”

DECIZIE CCR. MRU:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu apreciază drept "firească" decizia de marți a Curții Constituționale privind referendumul, care, în opinia sa, ar fi putut fi luată încă din 2 august, "dacă nu ar fi fost vasta operațiune de intoxicare a Curții de către instituțiile statului deturnate de USL", potrivit Mediafax.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu apreciază drept „firească” decizia de marți a Curții Constituționale privind referendumul, care, în opinia sa, ar fi putut fi luată încă din 2 august, „dacă nu ar fi fost vasta operațiune de intoxicare a Curții de către instituțiile statului deturnate de USL”, potrivit Mediafax.

„Salut deciziile Curții de a scurta termenele de la 12 septembrie la 31 august și apoi la 21 august, semn că a dorit să pună capăt crizei politice în care a fost antrenată fără voia ei și pe care ar fi putut să o prelungească”, scrie Ungureanu pe Facebook.

MRU este de părere că „Decizia de astăzi de invalidare este o decizie normală, firească, care ar fi putut fi luată încă din 2 august, dacă nu ar fi fost vasta operațiune de intoxicare a Curții de către instituțiile statului deturnate de USL. USL este singura responsabilă atât pentru criza politică și instituțională profundă, cât și pentru prelungirea ei cu încă o lună, accelerând regresul economic”.

Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu își reia atribuțiile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, ”tras de urechi” de reprezentantul Rusiei la ONU pentru declarațiile despre dronă: ”Face...”
Digi24
„Războiul poate fi încheiat până la sfârșitul zilei”. Singura condiție anunțată de Kremlin
Cancan.ro
DOLIU în Poliția Română! A murit generalul Costică Voicu
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
„Ar trebui să demisioneze imediat. Rușii își freacă mâinile de bucurie!”. Generali de top reacționează după ce șeful Armatei a devenit suspect la DNA
Mediafax
Rusia despre explozia de la Galați: „O dronă rusească făcea praf blocul”
Click
Noi detalii în cazul polițistului ucis la Piatra-Neamț de propriul său fiu. Care au fost ultimele sale cuvinte înainte de tragedie
Digi24
„Nu ne mai putem permite acest război”. Tensiuni majore la Moscova din cauza cheltuielilor militare
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță „potop” în Capitală: 12 zile consecutive de ploaie în București
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Descopera.ro
Sonda Psyche folosește planeta Marte drept o „praștie” uriașă către o lume metalică misterioasă