Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană: Toate deciziile Curții Constituționale trebuie respectate

Comisia Europeană: Toate deciziile Curții Constituționale trebuie respectate

Comisia Europeană: Toate deciziile Curții Constituționale trebuie respectate
Linia politică pe care Comisia Europeană a avut-o de la începutul actualei situații politice din România a fost de a solicita respectarea deciziilor Curții Constituționale, indiferent care ar fi acestea, a declarat marți un purtător de cuvânt al instituției de la Bruxelles.

Linia politică pe care Comisia Europeană a avut-o de la începutul actualei situații politice din România a fost de a solicita respectarea deciziilor Curții Constituționale, indiferent care ar fi acestea, a declarat marți un purtător de cuvânt al instituției de la Bruxelles.

„Dacă se confirmă știrea despre această decizie (decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie – n.r.), aș vrea să vă amintesc ceea ce președintele Barroso a spus în ultima scrisoare către premierul Victor Ponta în urmă cu 11 zile, cerând Guvernului și tuturor forțelor politice să respecte deciziile Curții Constituționale, indiferent care ar fi acestea și că așteptăm acest lucru, în virtutea respectării statului de drept, în toate țările UE. Deci, aceasta este linia politică pe care am urmat-o de la începutul acestei situații politice din România și e de așteptat ca aceasta să fie linia în continuare”, a declarat Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în briefingul de presă zilnic de la Bruxelles, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist.

El a mai precizat că văzuse știrea despre decizia CC înainte cu câteva minute de începerea conferinței de presă și că o reacție mai detaliată din partea Comisiei Europene cu privire la acest subiect va fi transmisă mai târziu în cursul acestei zile.

Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu își reia atribuțiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curții Constituționale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central și constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicității de Curtea Constituțională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcției de președinte, iar Traian Băsescu își reia atribuțiile de șef al statului.

Curtea Constituțională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.

Potrivit articolului 45 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirmă rezultatele acestuia.

Conform articolului 47 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună.

Potrivit articolului 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilira obiectului și a datei referendumului din 29 iulie, „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.

Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifică Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Această țară ar putea deveni prima din lume care elimină hepatita C