Prima pagină » Știri » Peste 150 de persoane au participat la un miting anti-Băsescu în Piața Universității

Peste 150 de persoane au participat la un miting anti-Băsescu în Piața Universității

Peste 150 de persoane au participat la un miting anti-Băsescu în Piața Universității
Peste 150 de oameni au participat, vineri seară, în Piața Universității din Capitală, la un miting contra lui Traian Băsescu, manifestanții declarându-se nemulțumiți de faptul că acesta va reveni la Palatul Cotroceni, după ce Curtea Constituțională a invalidat referendumul din 29 iulie.

Peste 150 de oameni au participat, vineri seară, în Piața Universității din Capitală, la un miting contra lui Traian Băsescu, manifestanții declarându-se nemulțumiți de faptul că acesta va reveni la Palatul Cotroceni, după ce Curtea Constituțională a invalidat referendumul din 29 iulie.

Protestatarii s-au adunat pe trotuarul dinspre Teatrul Național, unde au scandat împotriva lui Băsescu și au agitat steaguri tricolore și pancarte.

Ordinea la protest a fost asigurată de mai mulți jandarmi care au stat pe carosabil, în fața manifestanților.

Protestele de la Universitate au dus, marți și miercuri, la blocarea temporară a traficului rutier în zonă, după ce participanții au dărâmat gardurile de la marginea trotuarului și au ocupat bulevardul Nicolae Bălcescu.

În urma acestor incidente, Jandarmeria Capitalei a anunțat vineri la prânz, într-un comunicat, că 50 de persoane din rândul protestatarilor de la Universitate au fost amendate pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte, iar pentru alte 49 sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de blocare cu intenție a drumului public. Jandarmeria Capitalei a precizat, în același comunicat, că unui număr de șapte persoane le sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Ulterior, ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a declarat, vineri seară, că a dispus „identificarea” autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marți și miercuri din Piața Universității.

În opinia lui Dușa, autorii comunicatului „nu au ce căuta prin Jandarmerie”.

„Am dispus astăzi Inspectorului General al Jandarmeriei să îi identifice pe domnii aceia care se ocupă de comunicate de presă care nu au nici o legătură cu realitatea și care nu respectă exact activitatea Jandarmeriei. (…) Conform legii, Jandarmeria Română nu are nici un fel de atribuție pe partea penală. Eu cred că cei care au dat acel comunicat de presă nu au ce căuta prin Jandarmerie. Mă deranjează pentru că o acțiune corectă a Jandarmeriei a fost umbrită de un comunicat de presă fabricat de Jandarmeria București”, a declarat ministrul, la Antena 3.

Totodată, Mircea Dușa a ținut să-i asigure pe cetățeni că, respectând legea, pot să-și exprime părerile fără nicio teamă și fără nici o repercusiune din partea organelor de ordine. „Vreau să îi asigur pe cetățeni că pot să protesteze și să își exprime părerile fără nicio teamă și fără nicio repercusiune din partea organelor de ordine, sigur, respectând legea”, a spus el.

Tot vineri seară, dar înaintea declarațiilor lui Dușa, Jandarmeria Română a remis presei un comunicat în care se arată că personalul Jandarmeriei nu desfășoară activități de cercetare și urmărire penală, ci întocmește doar documente prin care sunt sesizate instituțiile abilitate despre săvârșirea unor fapte prevăzute de lege.

„Referitor la evenimentele din 21-22.08.2012, Jandarmeria Capitalei a luat măsuri legale pentru restabilirea ordinii publice și deblocarea drumului public fără a utiliza intervenția în forță”, precizează Jandarmeria Română.

În același comunicat, se subliniază că Jandarmeria Română „a acționat și va acționa atât pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, cât și pentru crearea condițiilor ca cetățenii să se poată exprima liber, într-un cadru legal și în deplină siguranță”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul îl sfidează pe Trump de la tribuna ONU. „Nu ne vom pleca niciodată capul”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii