Prima pagină » Știri » Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus la PICCJ, pentru a-i fi prezentate materialele de urmărire penală în dosarele FNI și Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus la PICCJ, pentru a-i fi prezentate materialele de urmărire penală în dosarele FNI și Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus la PICCJ, pentru a-i fi prezentate materialele de urmărire penală în dosarele FNI și Petromservice
Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenție pentru șantaj, a fost dus din nou, joi, la Parchetul instanței supreme, pentru a-i fi prezentate materiale de urmărire penală în dosarele FNI și Petromservice, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din PICCJ.

Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenție pentru șantaj, a fost dus din nou, joi, la Parchetul instanței supreme, pentru a-i fi prezentate materiale de urmărire penală în dosarele FNI și Petromservice, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din PICCJ.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), Dana Tițian, a precizat că Vîntu a fost chemat la PICCJ de procurori din ambele dosare.

Omul de afaceri a stat aproximativ o oră la PICCJ, de unde a fost dus înapoi în locul de detenție.

Vîntu a fost adus la Parchetul instanței supreme, în același scop, și la 1 august.

El a fost și în 23 iulie la PICCJ. Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că ancheta în dosarul Petromservice a fost finalizată, Sorin Ovidiu Vîntu fiind dus la sediul Parchetului instanței supreme pentru a studia volumele de urmărire penală.

Vântu este cercetat în acest dosar alături de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlată fiind de peste 83 de milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu a dat atunci o declarație și în dosarul privind prăbușirea Fondului Național de Investiții, la solicitarea procurorilor care anchetează acest caz. Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au adus atunci la cunoștință lui Vîntu faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de el sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii care anchetează cazul FNI au decis să îi pună la dispoziție lui Vîntu un laptop sigilat, pe care să îl poată folosi doar pentru a studia materialul de urmărire penală din acest dosar, care are 50 de volume de urmărire penală.

În dosarul FNI, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din PICCJ i-au adus la cunoștință lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de el sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor.

Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unități de fond FNI și a utilizat aceste sume la achiziționarea unor bunuri imobile, altele decât cele reținute în starea de fapt din rezoluția de începere a urmăririi penale.

Procurorul general Codruța Kovesi a declarat, în 24 august, că dosarul Fondului Român de Investiții (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani, va fi finalizat foarte curând, precizând că, în acest caz, există 400 de metri liniari de bibliorafturi cu arhive și documente.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Cabral a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
UE schimbă permisul de conducere pentru șoferii de mașini electrice, dar vor fi afectați și posesorii de rulote și remorci
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Ești tratat nepoliticos la ghișeu sau în magazine? Iată ce drepturi ai și cum să le folosești!