Prima pagină » Actualitate » Acord în familia miliardarului Rupert Murdoch în privința succesiunii. Cine preia controlul imperiului media

Acord în familia miliardarului Rupert Murdoch în privința succesiunii. Cine preia controlul imperiului media

Acord în familia miliardarului Rupert Murdoch în privința succesiunii. Cine preia controlul imperiului media

S-a ajuns la un acord în familia miliardarului Rupert Murdoch în privința dezbaterii succesiunii. Potrivit The Guardian, a fost stabilit cine va prelua controlul imperiului media construit de mogulul australian.

Familia anunță că fiul cel mare al lui Rupert Murdoch, Lachlan Murdoch, va prelua controlul afacerii, scrie publicația britanică.

„Despăgubiri” de peste 3 miliarde de dolari

Așadar, bătălia pentru succesiunea imperiului media al lui Rupert Murdoch s-a încheiat, notează The Guardian.

Familia a anunțat că Lachlan Murdoch, fiul cel mare al lui Murdoch, va prelua controlul asupra vastului imperiu media al familiei Murdoch, care include Fox News, The Wall Street Journal și The Times, din Marea Britanie. Cei trei frați mai mari ai lui Lachlan Murdoch vor primi fiecare aproximativ 1,1 miliarde de dolari pentru partea lor de acțiuni din afacerea de presă.

Acordul pune capăt unei bătălii juridice uneori aprige între cei mai mari copii ai lui Murdoch pentru controlul asupra afacerii tatălui lor, ajuns la vârsta de 94 de ani.

De asemenea, noul șef al companiei păstrează înclinația conservatoare a companiei media, Lachlan Murdoch fiind considerat cel mai conservator dintre cei mai mari copii ai lui Murdoch.

Lachlan este actualul președinte al News Corp, compania-mamă care are în portofoliu peste 20 de publicații, inclusiv Journal, The Times și New York Post. El i-a succedat la putere tatălui său în 2023.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Familia Murdoch aranjează în secret viitorul IMPERIULUI media, în contextul în care magnatul britanic Rupert Murdoch se apropie de sfârșitul vieții

TRUMP îl dă în judecată pe mogulul Rupert Murdoch! Casa Albă, în „război” cu Wall Street Journal

Miza războiului juridic pentru moștenirea URIAȘĂ a lui Rupert Murdoch. Magnatul luptă în instanţă cu trei dintre copiii săi

Mogulul media Rupert Murdoch, ajuns la vârsta de 92 de ani, se CĂSĂTOREȘTE pentru a şasea oară! Cine este și câți ani are noua logodnică a miliardarului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernatorul BNR, anunțul MOMENTULUI despre cursul leu-euro: Îl lăsăm în continuare să fie mai FLEXIBIL
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Dușul rece înainte de culcare te răcorește sau nu?