Analiză Bloomberg: Vladimir Putin devine mai disperat. Occidentul ar trebui să îşi amintească de Pearl Harbor

Sancțiunile economice impuse de țările occidentale împotriva Rusiei funcționează pe moment, însă trebuie să ne amintim cum au funcționat și sancțiunile impuse Japoniei înainte de al Doilea Război Mondial, scrie Bloomberg. Dar lecția istorică din modul în care au evoluat lucrurile atunci este că sancțiunile nu reduc agresivitatea militară. 

Puterile occidentale strâng şurubul în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin: Următoarea mişcare pare să fie o interdicţie europeană de achiziţionare a petrolului rusesc, care va fi introdusă treptat, scrie Bloomberg.

FLASH NEWS Siegfried Mureșan acuză PSD că vrea „autonomie totală” la guvernare „pentru a finanța clientela de partid”: PNL nu va semna un cec în alb

15:39

CONTROVERSĂ Guvernul Belgiei, acuzat că nu și-a protejat cetățenii după ce numărul 112 „nu a funcționat corect” în valul de căldură soldat cu peste 1.200 de morți

15:26

Este o politică corectă, având în vedere că banii din petrol finanţează războiul lui Putin în Ucraina şi menţin în viaţă economia rusă. Dar riscurile pot fi substanţiale, avertizează Bloomberg. Puterile revizioniste au devenit uneori mai violente atunci când campaniile de strangulare economică împotriva lor sunt pe cale să reuşească.

Exemplul clasic este Japonia înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Timp de un deceniu, Tokyo a vrut un vast imperiu în Asia. Se lansase într-un „dezmăţ militar”, cucerind Manciuria, invadând China şi extinzându-se în Asia de Sud-Est.

La început, SUA au reacţionat lent. Dar, în cele din urmă, încercarea Japoniei de a domina regiunea, brutalitatea tacticilor sale în China – bombardarea oraşelor pentru a incita la teroare, uciderea sistematică a civililor, utilizarea armelor biologice – au făcut din Washington un duşman.

Până în 1940, administraţia preşedintelui Franklin D. Roosevelt a sprijinit financiar guvernul chinez. În primăvara următoare, avioanele de război şi piloţii voluntari americani au început să sosească în China.

Cel mai important, Washingtonul a dus lupta împotriva Japoniei din punct de vedere economic. Roosevelt a constrâns mai întâi exportul de materiale de aviaţie, gaz cu cifră octanică ridicată, fier vechi şi alte bunuri către Tokyo. După ce forţele japoneze s-au mutat în sudul Indochinei la mijlocul anului 1941, FDR a dat lovitura de graţie: Un embargo total asupra petrolului.

Japonia era vulnerabilă la constrângerea economică. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, scrie istoricul Waldo Heinrichs, Japonia „importa 80% din produsele sale petroliere, 90% din benzină, 74% din fierul vechi şi 60% din maşinile-unelte” din SUA.

Întreruperea aprovizionării cu petrol a fost devastatoare. Ameninţa să lase navele şi avioanele Japoniei să funcţioneze pe bază de fum şi să pună capăt umilitor războiului din China. Oficialii militari japonezi, după ce promiseseră cuceriri glorioase, se temeau acum că ţara risca să se confrunte cu o ruină strategică în mâinile Americii. Japonia era „ca un peşte într-un iaz din care apa se scurgea treptat”, după cum a spus mai târziu un oficial al Ministerului de Război.

În loc să cedeze, liderii japonezi au riscat totul, punând mâna pe coloniile bogate în petrol din Asia de Sud-Est, atacând posesiunile americane şi occidentale în mare parte din Asia-Pacific şi încercând să distrugă flota americană de la Pearl Harbor.

La acea vreme, puţini lideri japonezi credeau că ar putea învinge America într-un război de lungă durată. Cu toate acestea, uneori, spunea omul forte al armatei, Hideki Tojo, „Trebuie să ai suficient curaj, să închizi ochii şi să sari”.

Ca în cazul oricărei analogii istorice, este important să nu exagerăm cu paralelele contemporane. Embargoul asupra petrolului şi alte sancţiuni impuse Japoniei au fost mai paralizante decât pedepsele aplicate astăzi lui Putin. Iar unul dintre motivele cruciale pentru care Japonia a optat pentru război în 1941 a fost faptul că a avut o fereastră tentantă de oportunitate militară, deoarece SUA au fost atât de lente să se reînarmeze după retragerea militară de după Primul Război Mondial.

Aşa cum au arătat câştigurile rapide ale Japoniei în lunile de după Pearl Harbor, Tokyo a deţinut – chiar dacă doar efemer – un grad de superioritate militară asupra Washingtonului de care Putin nu se bucură astăzi.

Dar liderul rus are opţiuni pentru a înrăutăţi situaţia. El ar putea, aşa cum a avertizat directorul Agenţiei Centrale de Informaţii, Bill Burns, să folosească arme nucleare tactice în interiorul Ucrainei. Sau ar putea lansa atacuri cibernetice, campanii de sabotaj fizic sau chiar lovituri militare convenţionale împotriva ţărilor care aprovizionează Ucraina cu arme şi sufocă Rusia cu sancţiuni.

Retorica din Rusia a devenit cu siguranţă mai ameninţătoare, pe măsură ce conştientizarea situaţiei teribile în care se află această ţară se instalează. Ministrul de externe Serghei Lavrov a descris disputa din Ucraina ca fiind un război prin procură în care SUA şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord încearcă să distrugă Rusia. Biserica Ortodoxă Rusă a considerat conflictul un război sfânt.

Guvernul rus invocă din ce în ce mai mult memoria celui de-al Doilea Război Mondial, o competiţie cu sumă zero pentru supravieţuirea naţională. Preluând indicaţiile lui Putin, care a sugerat în mod regulat perspectiva unei escaladări nucleare, propagandiştii ruşi vorbesc pe un ton apocaliptic.

Putin însuşi nu pare sinucigaş. Dar dacă se teme că ar putea să nu supravieţuiască, din punct de vedere politic sau fizic, unei înfrângeri militare în Ucraina sau morţii lente a economiei ruseşti, instinctul său de a închide ochii şi de a sări ar putea fi într-adevăr puternic.

Pe măsură ce războiul se prelungeşte, SUA şi aliaţii săi vor intensifica coerciţia asupra Rusiei, pentru a creşte preţul pe care Putin îl plăteşte şi pentru a-l lipsi treptat de mijloacele necesare pentru a continua să lupte. Cu toate acestea, cu cât se vor apropia mai mult de reuşită, cu atât mai mult vor ascuţi alegerea cu care se confruntă Putin între a accepta o înfrângere umilitoare şi a-şi intensifica agresiunea în speranţa de a salva o victorie, mai scrie Bloomberg.