Prima pagină » Actualitate » ANCHETĂ a procurorilor după ce un bărbat a fost uitat în arestul Poliției. S-a deschis un dosar pentru neglijență

ANCHETĂ a procurorilor după ce un bărbat a fost uitat în arestul Poliției. S-a deschis un dosar pentru neglijență

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au deschis un dosar penal după ce un bărbat a fost uitat în arestul Poliției. Totodată, conducerea Inspectoratului Poliției Județene Prahova a decis declanșarea unei anchete interne.

Încă de la începutul anilor 2000, aresturile Poliției s-au dovedit o sursă de umor negru, din cauza gafelor uluitoare de care au fost capabili subofițerii desemnați să stea de pază. Pentru prima dată, un astfel de incident, care ulterior a făcut și obiectul unui scurt film de comedie, a avut loc în toamna lui 2003.

Atunci, Marian Trașcă, un presupus traficant de droguri, în vârstă de 33 de ani, a fost scos pentru audieri din Arestul Poliției Capitalei de doi polițiști, care l-au escortat  la sediul Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate. Când polițiștii l-au dus înapoi în arest, ofițerul de serviciu vorbea la telefon și le-a făcut semn să-l lase acolo.

După ce a pus receptorul în furcă, acesta l-a întrebat pe bărbat, care nu era încătușat, pe cine caută. Pe fază, traficantul a răspuns că îl caută pe Trașcă. Binevoitor, polițistul i-a spus că Trașcă este plecat pentru audieri și l-a sfătuit să revină după vreo oră, o oră și jumătate. Arestatul a plecat și s-a urcat într-un troleibuz, însă a fost recuperat după câteva ore de căutări.

Polițiștii nu au înțeles minuta instanței

În vara lui 2014, Adrian Botez, unul dintre cei mai periculoși infractori din Piatra Neamț, se afla tot în Arestul Central, unde ajunsese după o lungă perioadă în care polițiștii depuseseră mari eforturi să-l localizeze și să-l prindă. Era 30 iunie 2014 când, la Arestul Central, s-a primit decizia prin care Adrian Botez, zis Țâță, fusese condamnat la 12 ani de detenție.

În mod inexplicabil, trei agenți au înțeles din minuta instanței că arestatul a fost eliberat. Ca urmare, i-au dat drumul, dau nu înainte să-i dea și lucrurile pe care le avea la momentul reținerii, inclusiv suma de 700 de euro.

În 2016, proxenetul Alexandru Banciu, zis Gipsu, a fost eliberat din greșeală, tot din Arestul Central, după ce s-a îmbrăcat cu hainele unui coleg de celulă care urmă fie eliberat și care semăna cu el din punct de vedere fizic.

Victima a anunțat procurorii

Recent, a fost rândul polițiștilor de la Arestul Poliției Câmpina să iasă în evidență. Potrivit unor surse judiciare, recent, aceștia au uitat în arest un bărbat, pe care l-au lăsat în încuiat în celulă, cu toate că mandatul său expirase.

Sursele citate au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că persoana respectivă a fost pusă în libertate cu o întârziere de două zile și jumătate.

Victima ar fi făcut plângere, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu. Momentan, dosarul este in rem, ceea ce înseamnă că ancheta se face doar în cazul faptei, fără să fie persoane puse sub acuzare.

Totodată, spun sursele Gândul, conducerea IPJ Prahova a dispus un control la arestul Poliției Câmpina, pentru a stabili cum a fost posibilă o astfel de eroare.


CITEȘTE ȘI:

Ce a ajuns să facă HOȚUL care a jefuit-o pe Andreea Marin. A fost PRINS după o operațiune ca în filme

Șeful Penitenciarului Tulcea, CERCETAT de procurori după un SCANDAL sexual. O subalternă l-a filmat pe ascuns

Unul dintre ”BĂIEȚII DEȘTEPȚI” care s-au îmbogățit în pandemie a fost pus de instanță să plătească din averea sa DATORII de 3,5 milioane €

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce lasă italienii Italia pentru România, deși salariile sunt mai mici? Subiectul care a încins internetul
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Mărturiile studentelor care îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de viol. Cum se avertizau între ele: „Nu purta verigheta”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră