Prima pagină » Actualitate » Angajații vor avea patru zile de minivacanță la final de aprilie. Care sunt zilele în care nu se lucrează

Angajații vor avea patru zile de minivacanță la final de aprilie. Care sunt zilele în care nu se lucrează

Angajații vor avea patru zile de minivacanță la final de aprilie. Care sunt zilele în care nu se lucrează

Românii care lucrează la stat sau la privat vor avea o minivacanță de patru zile la sfârșitul lunii aprilie, cu ocazia sărbătoririi Paștelui.

Minivacanţă de patru zile

30 aprilie – 3 mai va fi perioada de minivacanță din această primăvară.

Pe lângă zilele de weekend, însemnând 1 și 2 mai, angajații se vor primi încă două zile „bonus”, respectiv pe 30 aprilie, în Vinerea Mare, și pe 3 mai, a doua zi de Paște.

Zilele libere legal, respectiv 1 și 2 mai, sunt sărbătorite în primul weekend din luna mai.

În 2021 mai avem următoarele zile libere:

  • 1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
  • 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  • 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
  • 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale

Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă și / sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum și zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.

Drepturile salariațiilor

Salariații care lucreză în zilele de sărbătoare legală vor primi, obligatoriu, compensații din partea angajatorilor.

Angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile, conform legislației în vigoare.

Angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază, în cazul în care această compensare nu poate fi acordată.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli