Prima pagină » Actualitate » Avion de mici dimensiuni, prăbuşit la Arad. Au murit doi oameni

Avion de mici dimensiuni, prăbuşit la Arad. Au murit doi oameni

Nicolae Oprea

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, sâmbătă, în curtea Astra Vagoane din Arad, anunță ISU Arad. Potrivit sursei citate, două persoane au murit pe loc. Potrivit presei locale, unul dintre cei doi pasageri morți, în vârstă de 18 ani, ar fi fiul unul cunoscut om de afaceri. 

„Avion de mici dimensiuni, prăbuşit în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu”, a transmis ISU Arad.

La ora transmiterii acestei știri Intervin forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate şi trei ambulanţe SAJ.

În aeronavă se aflau două persoane. Reprezentanţii Ambulanței transmit că ambele victime au fost declarate decedate.

Din primele informaţii, avionul a căzut în curtea Astra Vagoane din Arad.

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a PRĂBUȘIT cu un planor în apropiere de Caracal

În ultima perioadă au avut loc mai multe accidente aviatice în țara noastră

Un planor a căzut, luna trecută, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat.

Planorul era pilotat de unul dintre sportivii Aeroclubului României participant la Campionatul Național de Zbor de Distanță, care se desfășoară în această perioadă.

”Evenimentul s-a petrecut în timpul efectuării unei proceduri normale de aterizare pe teren ales din aer.

Ca întotdeauna în astfel de situații, au fost informate autoritățile cu atribuții în domeniu care vor efectua o investigație menită să determine cauzele care au dus la producerea accidentului. De asemenea, Aeroclubul României va efectua o cercetare internă”, a precizat Aeroclubul României, într-un comunicat de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cine este tânăra din România care și-a făcut loc printre piloții Campionatului European de Raliuri
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
O cauză ascunsă a îmbătrânirii ar putea începe chiar în oasele noastre