Prima pagină » Actualitate » Bulgarii speră la un BOOM IMOBILIAR după aderarea la Euro. Care sunt previziunile lui Bochev

Bulgarii speră la un BOOM IMOBILIAR după aderarea la Euro. Care sunt previziunile lui Bochev

Rene Pârșan
Bulgarii speră la un BOOM IMOBILIAR după aderarea la Euro. Care sunt previziunile lui Bochev
Foto Ruse, Agerpres

Piaţa imobiliară din Bulgaria speră o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un avans mult mai moderat după adoptarea euro, a estimat Alexander Bochev, Preşedintele Asociaţiei Naţionale Imobiliare (NSNI), informează Novinite, potrivit Agerpres. Bochev, compară mere cu pere, indicând precedentul creat de Croaţia, care s-a alăturat zonei euro în 2023.

Bulgaria va adopta moneda euro în ianuarie 2026, iar de la 8 august toate prețurile vor fi afișate în leva și euro.

În cei cinci ani înainte de adoptarea euro, preţurile proprietăţilor în Croaţia au urcat în ritm anual cu 6-10%. În anul de dinaintea aderării la zona euro, preţurile au urcat cu 17%, ar apoi au revenit la un ritm anual de creştere de 6-10%. Între Croația și Bulgaria nu există nici o similitudine geopolitică, culturală, ba nici geografică.

O tendinţă similară este aşteptată în Bulgaria. În ultimii ani, preţurile proprietăţilor în ţară au urcat în ritm anual cu 9-15%. Pentru 2025 este previzionat un avans de 18%, în linie cu expansiunea din primul trimestru din 2025. Pentru perioada 2026-2027 creşterea preţurilor ar urma să se stabilizeze la aproximativ 10% pe an, a explicat Bochev, conform Antena3 CNN.

În 2024, avansul pieţei imobiliare a fost determinat de cererea ridicată. Au fost finalizate aproximativ 95.000 de tranzacţii în domeniul proprietăţilor rezidenţiale, cu 40% peste media de dinaintea pandemiei, volumul total depăşind 12 miliarde de leva, a declarat Anton Andonov, directorul general al ERA Real Estate.

Majorarea veniturilor gospodăriilor, dobânzile reduse la creditele ipotecare, inflaţia persistent ridicată, care i-a determinat pe oameni să investească în sectorul imobiliar şi speculaţiile în jurul adoptării euro au alimentat avansul pieţei imobiliare, susţine Andonov.

Până la finalul lui 2025, preţurile locuinţelor ar urma să crească cu cel puţin 10%, iar în 2026 ritmul de creştere ar urma să încetinească la 6%, nivel considerat viabil şi sustenabil.

Operațiunea Euro

Bulgaria este acuzată că ar fi „manipulat” datele privind inflația printr-o reducere drastică și inexplicabilă a taxelor spitalicești, pentru a îndeplini criteriile necesare pentru aderarea la zona euro.

Bulgaria este acuzată că ar fi „manipulat” datele privind inflația printr-o reducere drastică și inexplicabilă a taxelor spitalicești, pentru a îndeplini criteriile necesare pentru aderarea la zona euro. Mișcarea a stârnit suspiciuni în rândul economiștilor și îngrijorări în sistemul sanitar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
Coșmar într-un avion Ryanair: 5 ore blocați în căldură, leșinuri și atacuri de panică. Poliția a intervenit
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Fenomen nemaivăzut de cercetători: sistemul GPS, perturbat cu până la 10 metri
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”