Regimul comunist român a fost, fără îndoială, una dintre cele mai sumbre perioade ale istoriei naționale. De la anihilarea statului de drept și până la extremismul social, manifestat prin lichidarea, asasinarea, întemnițarea și supunerea la muncă silnică a unor clase sociale percepute ca fiind împotriva sistemului, numărul oficial de victime ale comunismului este estimat între 500.000 și 2.000.000. Însă, în realitate, numărul victimelor este mult mai mare: 19 milioane, întreaga populație a României.
Prin înfometare, privare de necesități precum căldură, prin cenzură, supraveghere din partea Securității, limitare a drepturilor și libertăților fundamentale, cât și prin obligația de a menține un cult al personalității pentru „tovarășul președinte”, Nicolae Ceaușescu, populația României a suferit o traumă colectivă, generațională, care încă se reflectă în societate.
Cu toate acestea, cel mai grav dintre ele pare a fi apetența dezvoltată de supraviețuitorii comunismului pentru extrema dreaptă, mergând pe premisa că „orice este mai bun decât regimul lui Ceaușescu”.
În urma Revoluției din decembrie 1989, Ion Iliescu preia puterea în România, susținut de Frontul Salvării Naționale. Provenind din aceleași structuri ca predecesorii săi, școlit la Moscova și fiind considerat reprezentantul „aripii Gorbaciov” în Partidul Comunist Român, Ion Iliescu anunța că dorește „socialism cu față umană” – încă o palmă dată societății românești, proaspăt ieșită din comunism.
În 1990, minerii din Valea Jiului au fost mobilizați și trimiși la București pentru „restaurarea ordinii”, reprimând violent protestele studenților, direcționate împotriva liderului interimar al țării, Ion Iliescu. Așadar, încă o lovitură dată societății românești, soldată cu zeci de răniți, percheziții și arestări ilegale la sediile opoziției politice și amenințări cu moartea la adresa lui Corneliu Coposu, liderul PNȚCD.
Dacă situația politică a României post-decembriste părea reminiscentă regimului ceaușist, situația economică era cel puțin la fel de gravă. Odată cu liberalizarea piețelor au apărut și primele scheme piramidale, precum Caritas, care au înșelat populația, declarând faliment cu datorii de 450 de milioane de dolari și astfel erodând și mai mult încrederea oamenilor în noul sistem.
Totodată, salariile românilor ajunseseră mai mici decât cele din țările sub-sahariene, iar foști nomenclaturiști sau apropiați ai sistemului comunist dețineau capitalul economic, politic și social pentru a profita de instabilitatea din țară, ajungând să se îmbogățească, adesea prin mijloace ilicite, și să formeze o clasă oligarhică.
Astfel, anii ‘90, marcați de instabilitate, sărăcie, o continuare a represiunii politice, motto-uri precum „noi nu ne vindem țara”, baroni media precum Dan Voiculescu sau Sorin Ovidiu Vântu și corupție masivă, au reprezentat o piatră de temelie pentru pierderea încrederii în sistem.
Cu toate acestea, orice era mai bun decât regimul lui Ceaușescu.
Secolul XXI aduce schimbări pentru România. Deși Ion Iliescu câștigă un nou mandat în anul 2000, anul 2004 este marcat de fundamentarea unei poziții geopolitice clare, pro-americane, prin aderarea la NATO.
Deși economia României este într-un trend ascendent, înregistrând una dintre cele mai spectaculoase creșteri din Uniunea Europeană, iar social, cel puțin în mediul urban, valorile cetățenilor par să se apropie de cele vestice, aceste schimbări nu sunt resimțite de toată lumea.
Conform raportului Băncii Mondiale, publicat în 2024, România era, în 2023, țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare risc de sărăcie și marginalizare socială, iar sărăcia energetică, inegalitatea de gen și inechitățile dintre mediul urban și rural sunt încă ridicate. Mai mult decât atât, pe plan politic, România se situează pe locul 40 în funcționarea statului de drept și pe locul 60 în topul democrațiilor globale, în spatele unor state precum Ungaria sau Mongolia, notează The Economist Intelligence Unit.
Luând în considerare aceste aspecte, atracția față de extrema dreaptă pare să se contureze: apariția unor partide anti-sistem, care iau în considerare problemele oamenilor dezavantajați de schimbările și clasa politică instaurate după 1989, devin oaze de speranță.
Popularizate prin social media, adesea cu ajutorul serviciilor rusești, și menite să destabilizeze echilibrul precar dobândit în România pe parcursul a 35 de ani, extrema dreaptă reprezintă, de fapt, o alternativă.
Și orice alternativă este mai bună decât regimul lui Ceaușescu.
Extrema dreaptă, speculând nemulțumirile unui segment semnificativ din populație, reușește să ajungă la putere în România în 2020, odată cu intrarea AUR în Parlament.
Folosind aceleași tehnici ca omologii lor din Europa și SUA, extrema dreaptă își solidifică rolul de opoziție vocală în 2024, odată cu depășirea pragului electoral a două noi partide, SOS și POT.
Cu toate acestea, fiecare partid acționează într-o manieră similară, marjând pe câțiva factori relevanți.
Speculând faptul că limitarea drepturilor și libertăților fundamentale, deși justificată constituțional prin instaurarea stării de urgență, amintea de trecutul autoritar al României, formațiunile de extremă dreapta s-au poziționat nu doar ca anti-sistem, ci și ca anticomuniste, astfel atrăgând susținerea supraviețuitorilor regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Și orice alternativă este mai bună decât regimul lui Ceaușescu.
Deși principiile și tehnicile pe care funcționează extrema dreaptă în România sunt aliniate realității autohtone, acestea sunt, de fapt, paralele cu acțiunile și discursurile formațiunilor cu aceeași ideologie din restul Europei.
Pornind de la aceeași poziționare anti-sistem, s-au fondat partide prcum Alternativa pentru Germania (AfD), care se opuneau, în 2012, măsurilor economice federale din timpul crizei zonei euro.
Ulterior pandemiei, AfD a continuat să speculeze îngrijorările reale sau percepute ale cetățenilor germani, concentrându-se în special asupra deportării imigranților, protejării identității naționale germane în fața „stângii extreme” și a susținerii Rusiei lui Putin.
Prin această poziționare, AfD a atras electoratul dezavantajat de sistemul actual, cât și care a fost afectat de regimul comunist al Germaniei de Est, fiind acum estimat să ia un scor de 20% în alegerile federale din 2025.
Atât în Europa, cât și în Statele Unite, extrema dreaptă utilizează nu doar principiile și discursurile antemenționate, cât și tehnici subversive, menite să protejeze imaginea publică a partidelor. Ulterior, aceste mijloace sunt introiectate și de cetățeni obișnuiți sau formatori de opinie, devenind astfel o mască a adevăratelor intenții ale formațiunilor extremiste.
Cel mai recent exemplu vine din partea lui Elon Musk, care a executat salutul nazist în timpul unui discurs susținut după inaugurarea lui Donald Trump ca președinte. Deși gestul a fost dur criticat de către jurnaliștii din toată lumea, Elon Musk s-a apărat, numind observațiile aduse la adresa sa „trucuri murdare”. Totodată, susținătorii lui Musk și Trump au menționat pe social media că, de fapt, miliardarul ar fi făcut un „salut roman”, în pofida faptului că niciun text latin nu menționează acest salut, iar picturile care înfățișează presupusul gest nu prezintă vreo asemănare reală cu infamul „Sieg Heil”.
Imaginea construită de extrema dreaptă, cel puțin în România, este aceea de protector împotriva comunismului și a tuturor ideile conexe, a stângii în general.
Prin introiectarea acestei imagini, criticile aduse la adresa oricărei acțiuni extremiste devin invalide, fiind automat asociate cu o frică de represiune, sau cu ideea unei încercări malefice de a eradica istoria națională și globală – dealtfel, tehnici folosite de regimul lui Ceaușescu.
Și orice alternativă este mai bună decât regimul lui Ceaușescu.
Într-o manieră ironică, deși extrema dreaptă este opusă comunismului, imaginea ceaușistă de „părinte al poporului” este, de fapt, reconstruită în liderii formațiunilor suveraniste.
Deși Nicolae Ceaușescu se încadra în idealul comunist, fiind un simplu cizmar care, neoprit de diferențele de clasă, a ajuns liderul țării, cultul său de personalitate îl înfățișa ca pe un tată, un ghid, o figură autoritară pe care populația trebuie să o respecte.
Donald Trump, Elon Musk, George Simion, sau Călin Georgescu își construiesc un profil similar, însă înrădăcinat în ideologii fasciste de această dată, dar cu același scop final: imaginea unui tată al poporului, care trebuie respectat și care călăuzește populația spre un ideal:
Astfel, imaginea liderului de extremă dreapta se aseamănă surprinzător de mult cu cea atribuită lui Ceaușescu, iar punerea la îndoială a capacităților acestuia este tratată cu aceeași (auto)cenzură autoritară.
Însă suveraniștii se declară anti-sistem și anticomunism, iar orice este mai bun decât regimul lui Ceaușescu.
Așadar, în urma traumei comunismului, societatea românească a dezvoltat nu doar mecanisme de apărare precum autocenzura sau risipa alimentară, ci și o aversiune față de regimul lui Ceaușescu.
Cu toate acestea, aversiunea, ura, față de Ceaușescu a fost exploatată de extrema dreaptă, construind o imagine izbitor de similară cu a dictatorului pentru liderii săi, atribuindu-le însă doar o ideologie diferită.
Cumva, urând această parte din istoria noastră – din noi înșine, în fond – ajungem să repetăm, neintenționat, preceptele care ne-au condus la această repulsie: suprimarea statului de drept; extremismul social, de această dată îndreptat spre imigranți, membri ai comunității LGBT sau minorități etnice; dar și susținerea unui cult al personalității față de un om cu iluzii grandomane, ce trăiește sub impresia unei misiuni divine.
Chiar dacă „cel mai iubit fiu al poporului român” nu a murit, ci încă trăiește în fiecare dintre noi, poate că ar fi util să ne uităm la el.
Poate, să nu-l blamăm instantaneu, ca mai apoi să ajungem, într-o manieră aproape mitologică, să îi repetăm comportamentul, ci mai degrabă să ne împăcăm cu existența lui, ca mai apoi să ne putem detașa de ea.
Totuși, nu orice este mai bun decât regimul lui Ceaușescu.
Citește și:
Internetul „mort” – pagini de Facebook cu mii de urmăritori fac PROPAGANDĂ POLITICĂ sub acoperire
Raport | Forumul Economic Mondial: „Securitatea CIBERNETICĂ, prioritate absolută”