Prima pagină » Actualitate » De ce se circulă pe partea stângă în Marea Britanie, de fapt? Motivul provine dintr-o întâmplare din Evul Mediu

De ce se circulă pe partea stângă în Marea Britanie, de fapt? Motivul provine dintr-o întâmplare din Evul Mediu

De ce se circulă pe partea stângă în Marea Britanie, de fapt? Motivul provine dintr-o întâmplare din Evul Mediu

De ce se circulă pe partea stângă în Marea Britanie, de fapt? Motivul provine dintr-o întâmplare din Evul Mediu.

Marea Britanie este una dintre țările în care șoferii circulă pe partea stângă a drumului, iar motivul nu are legătură cu apariția mașinilor, ci cu reguli de siguranță și autoapărare vechi de sute de ani.

Originea acestui obicei datează din Evul Mediu, când oamenii călătoreau călare pe cal. Majoritatea persoanelor erau dreptace, astfel că mersul pe partea stângă a drumului le permitea să țină mâna dreaptă, cea cu care foloseau sabia, orientată spre persoana care venea din sens opus.

În cazul unui atac, arma putea fi folosită mai rapid și mai ușor. În același timp, urcarea pe cal era mai simplă de pe marginea drumului, de pe acostament, și nu din mijlocul drumului, unde exista noroi sau trafic.

Regula a devenit lege oficială în Marea Britanie prin „Highway Act”, adoptat în anul 1835. Multe dintre statele care circulă și astăzi pe partea stângă sunt foste colonii britanice care au păstrat acest sistem.

De asemenea, aproximativ 35% din populația lumii conduce pe partea stângă. În Europa, acest sistem este folosit în Irlanda, Malta și Cipru. În Asia, circulația pe stânga există în Japonia, India, Pakistan, Indonezia, Thailanda, Malaezia și Singapore.

În Oceania, șoferii circulă pe partea stângă în Australia, Noua Zeelandă, Fiji, Samoa și Papua Noua Guinee. În Africa, sistemul este folosit în Africa de Sud, Kenya, Tanzania, Uganda, Zambia și Zimbabwe. În Americi și Caraibe, circulația pe partea stângă există în Jamaica, Bahamas, Barbados, Guyana și Surinam.

Recomandările autorului:

TOP 5 | Cele mai deprimante orașe din Europa. O localitate din România este în top

Singurul oraș din România în care toate străzile sunt paralele, ca în SUA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Cum l-a răsfățat Simona Halep pe Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce delicatese au mâncat în saloanele elegante din Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?