Prima pagină » Actualitate » Cine e Doru Trăilă, avocatul din „Dosarul generalilor”, și cum și-a clădit portofoliul de clienți cu ajutorul ex-ministrului Valeriu Stoica

Cine e Doru Trăilă, avocatul din „Dosarul generalilor”, și cum și-a clădit portofoliul de clienți cu ajutorul ex-ministrului Valeriu Stoica

Doru Florel Trăilă are deja aproape un sfert de veac de experință în avocatură, dar ceea ce a fost determinant în cariera sa este faptul că a fost descoperit și crescut de profesorul Valeriu Stoica, fost deputat, ministru al Justiției și președinte al Partidului Național Liberal.

Doru Trăilă, parte din „echipa de salvatori” din „Dosarul Generalilor”, a devenit avocat definitiv în 2000, iar din 2013 a deschis, cu alți foști colegi, un birou care îi poartă numele.

„Cartea am învățat-o singur, însă practica am învățat-o de la domnul Stoica”

Esențială în notorietatea și evoluția sa este legătura cu profesorul Valeriu Stoica, a cărui casă de avocatură care l-a „racolat” de pe băncile Facultății de Drept, din anul III, și unde a lucrat ca avocat colaborator între 2000 și 2013.

„Cartea am învățat-o singur, însă practica am învățat-o de la domnul Stoica, mergând împreună la termene prin țară, peste tot. Ma uit la mine și îmi dau seama că i-am preluat stilul, pentru că mi-a părut unul extraordinar. Este un pledant de primă mână. Așa încât este un mentor pentru mine și îi sunt recunoscător pentru tot ceea ce m-a învățat” spunea Doru Trailă acum 11 ani.

Fostul ministru liberal al Justiției, trecut apoi la Partidul Democrat Liberal, i-a fost chiar mai mult decât un angajator și mentor lui Doru Trăilă.

Din informațiile Gândul, Valeriu Stoica i-a fost naș lui Doru Trăilă la căsătoria cu Cristina Trăilă, care a fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice (ANRMAP) și este în prezent la al doilea mandat de deputat.

Decizia-cheie care i-a propulsat cariera lui Doru Trăilă a fost cea de la plecarea din casa de avocatură „Stoica și Asociații”, unde ocupa funcția de Partener Senior.

„Cu începere de la data de 1 septembrie 2013, va înceta, prin acordul parților, contractul de colaborare dintre Stoica & Asociații și avocatul Doru-Florel Trailă. Stoica & Asociații îi mulțumește pentru activitatea desfășurată în cadrul echipei și îi urează succes, în continuare, în profesia de avocat”, anunța Stoica & Asociații, în august 2013, într-un anunț citat de publicația de specialitate Legal Marketing.

Potrivit propriilor declarații, la despărțire, tânărul avocat a putut lua la plecare trei serii de clienți, un lucru în nemaiîntâlnit în istoria societății de avocați, printr-un „pact” privind neaplicarea interdicției de a colabora cu clienții acesteia timp de doi ani.

„Am hotărât și am agreat cu profesorul Stoica să se facă o excepție de la regulă. Dacă nu aș fi avut aceasta înțelegere, între 1 septembrie 2013 și 1 septembrie 2015 nu aș fi putut lucra pentru niciun client al cabinetului”, susținea Doru Trăilă, într-un interviu pentru publicația citată.

Astfel, avocatul a convenit cu Valeriu Stoica preluarea a trei mari grupuri de clienți de către noua casă, numită atunci „Trăilă, Stratulat, Almășan, Albulescu – Attorneys at Law”, devenită Doru Trăilă & Asociații.

Cu câteva luni înainte, soția lui, Cristina Trăilă, înființase împreună cu Sever Voinescu, fost deputat de Prahova al Partidului Democrat Liberal, casa de avocatură „Trailă & Voinescu”, conform presei de specialitate.

CV-ul integral al lui Doru Trailă

Rolul lui Doru Trăilă în „Dosarul generalilor”

Avocatul Doru Trăilă, este cercetat sub control judiciar, alături de generalii (r) Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, și Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice din SRI, și Dan Tocaci, după ce omul de afaceri Cătălin Hideg i-a denunțat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru trafic de influență și spălare de bani – punându-le la dispoziție și înregistrările discuțiilor cu aceștia.

Afaceristul le-a dat sute de mii de euro pentru a-l ajuta să scape de dosarul pe care i l-a făcut Parchetul European.

În denunț, Cătălin Hideg spune că a ajuns să se justîntâlnească cu Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăila, ”echipa” prezentată ca fiind salvatoarea sa, prin Dan Tocaci.

Potrivit procurorilor DNA, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă au acționat ca membri ai unei echipe care ”pretindea că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze”, potrivit ordonanței de punere sub control judiciar a celor patru inculpați, din 22 mai 2024.

Citiți și:

Florian Coldea, PRIMELE DECLARAȚII OFICIALE despre acuzațiile grave care i se aduc: „Am respectat întotdeauna litera legii, am încredere în justiție”

STENOGRAME din ”Dosarul generalilor”. Dumitru Dumbravă: „E sfârșit de epocă. Se vor schimba multe în administrație”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Miruță: Zborul lui Iohannis la Paris a costat 180.000 de euro, al lui Nicușor Dan maxim 35.000
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Această cerșetoare era, în urmă cu mulți ani, una dintre cele mai faimoase femei. Acum, a ajuns de nerecunoscut 😲
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Rusia se oferă să “ajute” America să obțină Groenlanda
Mediafax
Cursuri suspendate sau online marți în școli din mai multe județe din cauza vremii
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
Mărturiile stupefiante ale lui Mario Iorgulescu despre nunta fiului lui Romică Țociu: M-au întrebat dacă vreau să iau ceva cu ei
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră