Prima pagină » Actualitate » Ciprian Șerban, în control pe A7 : Am cerut eficiență maximă. Până la finalul lunii viitoare, să poată fi deschisă circulația și pe acest lot

Ciprian Șerban, în control pe A7 : Am cerut eficiență maximă. Până la finalul lunii viitoare, să poată fi deschisă circulația și pe acest lot

Noul ministru al Infrastructurii și Transporturilor, Ciprian Șerban, a mers în teren să verifice stadiul lucrărilor de pe Autostrada Ploiești-Buzău, Tronson 2. 

Odată încheiată ședința de guvern, de vineri, ministrul Ciprian Șerban a mers pe șantierul lotului 2 (Mizil -Pietroasele) al autostrăzii Ploiești-Buzău, tronson al A7.

„Apreciez ca pozitiv faptul că am găsit echipele de muncitori în plină activitate, în ciuda caniculei de afară.

Am cerut eficiență maximă, astfel încât, până la finalul lunii viitoare, să poată fi deschisă circulația și pe acest lot (28,35 km).

Cea mai stringentă problemă este la podul de la km 38+309 la care trebuie finalizată aplicarea unor eclise.

Consider Autostrada Moldovei un proiect extrem de important, inclusiv din perspectiva finanțării construcției acesteia prin PNRR”, a transmis ministrul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Transporturilor anunță că a fost emisă și ULTIMA autorizație de construire a Autostrăzii de Centură a Capitalei. Când va fi gata

Încep lucrările la Lotul 1 Nord al A0 – Autostrada Bucureștiului. Noua secțiune, dintre Corbeanca și Dragomirești, va avea 18 kilometri

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Virusul HPV va afecta 8 din 10 persoane pe parcursul vieții, chiar și în cazul relațiilor stabile
Digi24
„Pare că noi suntem următorii”. Teritoriul danez care vrea independența, dar se teme că va ajunge ținta lui Trump sau a Rusiei
Cancan.ro
O mare fabrică din România se închide după decenii de activitate. Peste 800 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Pragmatismul european în războiul din Iran: „Trump organizează petrecerea, iar Europa plătește factura”
Mediafax
Cercetătorii confirmă: ceaiul matcha poate reduce strănutul la persoanele alergice
Click
Covorașul clasic de la ușă nu mai este la modă. Ce aleg designerii de interior în locul lui
Digi24
„Veţi vedea curând”. Iranul dezminte afirmaţiile lui Hegseth şi spune că „nu există nicio problemă” cu liderul Mojtaba Khamenei
Cancan.ro
Impozitele se recalculează pentru mulți proprietari. Ce români pot primi bani înapoi de la primărie
Ce se întâmplă doctore
Cristina Demetrescu nominalizează zodia care riscă să ajungă la sapă de lemn în luna martie: „Evitați riscurile mari!”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un jurnalist britanic a găsit ceva neașteptat pe bancheta unei mașini abandonate: „Nu ai fost mulțumit și vrei mai mult?”
Descopera.ro
Cel mai vechi strămoș al oamenilor, găsit la granița cu România!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o lume necunoscută ascunsă în apele Antarcticii