Prima pagină » Actualitate » Coiful unei căpetenii militare celtice, descoperit la Ciumești, va fi expus în luna mai la MNIR. Care este intervalul orar în care poate fi vizitat

Coiful unei căpetenii militare celtice, descoperit la Ciumești, va fi expus în luna mai la MNIR. Care este intervalul orar în care poate fi vizitat

Coiful de la Ciumești, una dintre cele mai spectaculoase și rare piese de patrimoniu din colecția Muzeului Național de Istorie a României, va putea fi admirat în luna mai, la MNIR, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”, relatează Mediafax. 

Coiful de la Ciumești va fi expus în luna mai la MNIR

Confecționată din fier, piesa se evidențiază prin reprezentarea unei păsări de pradă cu aripile larg deschise, realizată din tablă de bronz. Ochii sunt decorați cu inserții de email alb și roșu-coral, iar aripile erau atașate de corp prin balamale, permițându-le să se miște odată cu deplasarea purtătorului. Acest mecanism crea impresia de zbor, transformând coiful nu doar într-un element de protecție, ci și într-un simbol al autorității unei căpetenii militare celtice.

Artefactul a fost descoperit în mormântul unei astfel de căpetenii, în necropola de incinerație de la Ciumești (județul Satu Mare). Datat în a doua jumătate a secolului al III-lea – începutul secolului al II-lea î.Hr., coiful reprezintă o descoperire deosebit de valoroasă pentru înțelegerea civilizației celtice din Europa Centrală și de Sud-Est.

În vara anului 1961, mormântul de la Ciumești a fost descoperit întâmplător, în timpul nivelării unei dune de nisip. Acesta făcea parte dintr-o necropolă mai mare, unde au fost cercetate 32 de morminte, dintre care șapte de inhumație și 25 de incinerație.

Inventarul funerar recuperat parțial includea piese de armament, accesorii de îmbrăcăminte și vase ceramice.

Pe lângă celebrul coif, în mormânt au fost găsite o cămașă de zale din fier, două aplici de zale din bronz, două cnemide de bronz, un vârf de lance, un vas bitronconic și un castron. Potrivit cercetărilor, războinicul celtic ar fi servit ca mercenar în lumea elenistică din estul Mediteranei, de unde s-ar fi întors cu piese de armament specifice lumii grecești, precum cnemidele.

Specialiștii consideră că pasărea reprezentată pe coif ar putea fi un corb, un simbol cu semnificații importante în mitologia celtică. Motive similare – coifuri împodobite cu păsări de pradă sau alte animale – apar și pe celebrul cazan de la Gundestrup, din Danemarca. Cu toate acestea, o piesă arheologică asemănătoare nu este cunoscută în afara coifului de la Ciumești, ceea ce îi conferă un caracter cu totul aparte.

Coiful de la Ciumești, expus la MNIR în luna mai

Micro-expoziția organizată la MNIR reunește și trei obiecte atribuite unei căpetenii militare getice, descoperite la Popești, în Câmpia Română: un umbo de scut, un fragment de cămașă de zale și o spadă îndoită ritualic. Aceste artefacte oferă vizitatorilor o imagine asupra elitelor militare din perioada „principilor de fier”, când inventarele funerare nu mai includeau metale prețioase, ci obiecte cu valoare simbolică și militară.

Expoziția poate fi vizitată pe tot parcursul lunii mai, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național de Istorie a României, situat pe Calea Victoriei nr. 12, în București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Procesul lui Călin Georgescu poate începe. ÎCCJ a respins contestațiile în dosarul privind lovitura de stat
Digi24
Ce spune Ilie Bolojan despre publicarea declarației de avere a partenerei sale de viață
Cancan.ro
Valentin Sanfira o acuză pe Codruța de adulter? 'Am iubit doi ochi ce m-au înșelat!'
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Ioana Tamaş, apariție fermecătoare pe plajă! Reacția Adelinei Pestrițu când a văzut-o
Adevarul
Ucrainenii aruncă în aer „tot ce mișcă” pe o șosea din sudul Rusiei. Drumul strategic de aprovizionare către Crimeea este controlat complet
Mediafax
Guvernul ascunde recesiunea. Câciu: „Mint și prezintă denaturat lucrurile”
Click
De ce a renunțat Claudia Neghină la injecțiile cu botox. Câte intervenții estetice are. „Îmi îngheață fața”
Digi24
Ce riscă bărbatul care a vandalizat o stâncă de pe Transfăgărășan în semn de iubire față de „Anna”
Cancan.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit prima exolună din afara Sistemului Solar