Prima pagină » Actualitate » Crin Antonescu: „Nu am plecat din PNL, este casa mea, dar pot să mă dea afară”

Crin Antonescu: „Nu am plecat din PNL, este casa mea, dar pot să mă dea afară”

Crin Antonescu – politician, istoric și fost președinte al PNL – a vorbit în emisiunea Marius Tucă Show că, dincolo de ceea ce s-a spus sau ce se spune, PNL rămâne casa lui, dar este conștient de faptul că, în aceste vremuri, mai mult ca niciodată poate să fie dat afară. Fostul președinte al PNL a recunoscut că, deși 10 ani de zile a stat la distanță de politica din România, nu a încetat niciodată să vorbească despre problemele PNL, atunci când situația a impus-o și atunci când a simțit nevoia să ia atitudine. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„În fond, așa se  poate rezolva această problemă ca să nu mai aibă Nicu disconfort”

„Mi s-a reproșat faptul că – ăsta a fost un reproș destul de modest, ca să spun așa – și am fost mâhnit. Eu sunt obișnuit, chiar când sunt polemici în Partidul Național Liberal, am trăit totuși alte vremuri, să aibă o anumită calitate. Dar de ce, dacă ai văzut că nu îți convine ceva, de ce n-ai venit la partid să ne spui nouă? Relațiile dintre mine și partid, rolul sau locul meu în acest partid sunt clare de 10 ani. Nu am plecat din acest partid, pentru că la urma urmelor sunt foarte vechi în el. Este, până la urmă, casa mea, dar  oamenii acum au acte pe casă, pot să mă dea afară. E destul de simplu.

În fond, așa se  poate rezolva această problemă ca să nu mai aibă Nicu disconfort. Dar 10 ani de zile, am stat la distanță. Am încercat, atunci când au fost lucruri cu care n-au fost de acord… pentru că eu n-am tăcut 10 ani. Am vorbit și în 2016, am vorbit și în momentul 2018-2019. Din punctul meu de vedere, discursurile alea de Piața Victoriei, cu toată lumea la pușcărie, Dragnea la pușcărie, toți la pușcărie, numai noi la guvernare. Nu mi s-au părut corecte, pentru că prelungeau un fals. Dar, am spus toate aceste lucruri, mai sunt încă înregistrate și am avut, pe de altă parte, așteptări.

Am spus și la tine, am spus și în vreo două împrejurări publice, festive, când am fost invitat, domnule, există prea multe exigențe puse în permanență, comparația asta cu Brătenii. Nu mai e nimeni Brătianu astăzi. Am fost, ca să spun așa, îngăduitor, dar mi s-a părut datoria mea, ca votant al acestui partid, dacă nu ca membru, să spun ce aș aștepta. Am spus înainte de europarlamentare. Eu discut aici pentru oameni care pot să înțeleagă și să creadă că ne interesează. Adică mai suntem și oameni pe care nu-i interesează doar cine este pe lista aia, ci pur și simplu ce ne propun.”

„Dacă eram susținătorul lui Mircea Geoană, ziceam că este foarte bun Ciucă, este la mintea cocoșului”

Crin Antonescu a explicat faptul că PNL avea oamenii potriviți pentru o altă agendă politică, dar că s-a mers pe cu totul un alt drum.

Interlocutorul lui Marius Tucă a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi susținătorul lui Mircea Geoană, fost al doilea om în NATO, și candidat la președinția României.

„Am spus, la un moment dat, că nu e cazul să se mai plângă de mila  PNL-ului, pentru că are resurse să facă de toate. PNL-ul  avea oameni care puteau vorbi și puteau vorbi ceea ce eu cred că trebuie vorbit despre Europa, despre viitorul Europei, despre rolul României în arhitectura europeană, despre rolul României în NATO, despre marile provocări care există la nivel global, dar și la nivel european.

Ori, nimic din toate astea nu s-au auzit, deși puteau să se audă, deși existau oamenii, existau ideile, existau elementele acestui proiect. Și în sensul acesta m-a durut inima. Am spus-o destul de clar. Nu mai comentez reacții, aberații de genul ăsta că sunt susținătorul mascat al lui Mircea Geoană. Păi, dacă eram susținătorul lui Mircea Geoană, ziceam că este foarte bun Ciucă, este la mintea cocoșului. Ceea ce nu însemnă că nu apreciez ceea ce este de apreciat la  Mircea Geoană.”

„Am ajuns la un partid care este prieten cu sistemul, care are sistemul în spate și nu-i așa că este mai bine?”

Crin Antonescu a mai punctat și faptul că PNL s-a transformat, dintr-un partid care a avut mari probleme cu sistemul în unul care este prieten cu sistemul și cu tot ce vine la parchet într-un astfel de scenariu politic.

„Tonul dominant este următorul: dintr-un partid care a avut mari probleme cu sistemul, dintr-un partid a cărui, aproape coloană vertebrală, o generație întreagă de oameni tineri și foarte buni au fost scoși cu miliția, în ghilimele. Și n-am să citez aici decât câțiva dintre cei care au fost, până la urmă, declarați de justiție nevinovați. Nu mai spun despre cei care au fost scoși din politică, oameni numeroși din Partidul Național Liberal, care n-au fost recuperați.

Deci, de la un partid în această situație, noi, adică ei, am ajuns la un partid care este prieten cu sistemul, care are sistemul în spate și nu-i așa că este mai bine? Că în felul ăsta putem să mai câștigăm, dacă nu președinția, măcar la guvernare. Hai să rămânem în tren și mai vedem după aia. De-asta nu spune nimeni nimic și este absolut de înțeles.”

CITIȚI ȘI:

Crin Antonescu: „De defilat, nu va defila nimeni. Dar cred, într-adevăr, că Marcel Ciolacu este mai expresiv, transmite mai mult”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum s-a împărțit șpaga între funcționarii reținuți de la Primăria Sectorului 5 – procurori
Digi24
VIDEO Momentul în care doi soți au fost tâlhăriți la Cernavodă, filmat de camerele de supraveghere. Un suspect a fost prins
Cancan.ro
Cu ce boală a fost diagnosticat fiul Ilonei Brezoianu. Micuțul face terapie: 'Să vedem cum se dezvoltă'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
Sunt prețurile alimentelor din România de speriat? Ce descoperă românii când le compară cu cele din UE
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Următorul hegemon al Europei: Care sunt riscurile reînarmării Germaniei și de ce soluția „cătușelor de aur” ar putea salva continentul
Cancan.ro
Mutare majoră în grila PRO TV, la o zi după finalul erei lui Cătălin Măruță. Rocada inedită pe care românii o pot vedea de azi, 7 februarie
Ce se întâmplă doctore
Transformarea IREALĂ a unei soliste celebre. Cum a slăbit și cum arată acum? Nimeni nu a mai recunoscut-o
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Renault testează în România rivalul Dacia Bigster. Poze spion cu noul model surprins în trafic
Descopera.ro
A fost găsit al doilea Pământ! Cât de aproape este de noi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ştrulă: – Intru şi eu să văd cum este! BULĂ: - Ai avut dreptate...
Descopera.ro
Dadaismul, curentul artistic iniţiat de românul Tristan Tzara