Prima pagină » Actualitate » Cum arăta mașina românească, mai bună decât Dacia, vândută în străinătate de Ceaușescu

Cum arăta mașina românească, mai bună decât Dacia, vândută în străinătate de Ceaușescu

Cum arăta mașina românească, mai bună decât Dacia, vândută în străinătate de Ceaușescu

Știai că în epoca comunistă a existat, la un moment dat, o mașină mai bună decât celabra Dacia și care era vândută în străinătate? 

Dacă nu știai, trebuie să afli totul despre Oltcit, automobilul românesc, creat pentru a fi fiabil și cu un consum extrem de mic.

Cum a apărut Oltcit-ul? În anul 1973, are loc o criză de petrolul, care mărește în mai puțin de un an prețul combustibililor de aproape patru ori. În aceste împrejurări, Ceaușescu s-a gândit la fabricarea unei mașini de dimensiuni reduse, cu un consum mic, destinată mai ales tinerilor. Pentru a o realiza, au fost deschise discuții cu mai mulți producători auto, iar compania Citroën a fost cea aleasă.

La finalul anului 1976, contractul între partea română și cea franceză este semnat și ia astfel naștere societatea mixtă româno-franceză Oltcit, în care România avea o participație de 64%, iar PSA de 36%.

Numele societății provine de la îmbinarea numelui regiunii în care se va construi viitoarea mașină – Oltenia – și denumirea brandului – Citroën, arată autovit.ro.

Cum arăta mașina românească, mai bună decât Dacia, vândută în străinătate de Ceaușescu

Primul automobil Oltcit a fost lansat în cadrul Târgului Internațional de la București, în anul 1981, purtând logoul propriu: un „O” împreunat cu una dintre săgețile siglei Citroën.

Oltcit beneficia de un bord extrem de modern pentru acea dată, în care fiecare spațiu era folosit la maximum. Ceasurile de bord erau judicios plasate, pe plafon exista un ceas electronic, iar spațiile de depozitare erau așezate ingenios, exploatând orice loc liber.

Oltcit s-a bucurat de succes și în străinătate. Varianta Oltcit Club 12 TRS a fost exportată în Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Franța, Belgia, Olanda, Columbia, Argentina, Paraguay, Uruguay, Costa Rica, Venezuela, Ecuador, Iordania, Turcia, Siria, Egipt și Bulgaria.

Foto: Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: ”Îmi place să cred că este strict un interes jurnalistic și nu o campanie împotriva mea”
Digi24
Orașul din România care ar putea avea primul tren suspendat. Tocmai s-au semnat studiile de prefezabilitate
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Nicușor Dan, EXECUTAT SILIT! Dovezile au fost publicate joi dimineața
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
China testează o baterie pe bază de apă cu o durată de viață de peste 300 de ani
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu