Prima pagină » Actualitate » Cum pot schimba planurile-cadru, ”cartoful fierbinte” al Educației, ȘCOALA românească. Expert: ”Are relevanță istorică momentul în care ne aflăm”

Cum pot schimba planurile-cadru, ”cartoful fierbinte” al Educației, ȘCOALA românească. Expert: ”Are relevanță istorică momentul în care ne aflăm”

Cum pot schimba planurile-cadru, ”cartoful fierbinte” al Educației, ȘCOALA românească. Expert: ”Are relevanță istorică momentul în care ne aflăm”

Învățământ nou, la timpuri noi, așa s-ar putea descrie momentul istoric al școlii românești din 2025, când, după 20 de ani de amânări, Daniel David, ministrul Educației, a decis punerea în dezbatere publică a celebrelor planuri-cadru, devenite de-a lungul timpului un adevărat „cartof fierbinte” pentru toți miniștrii Educației. Expertul în educație Marian Staș a spus, într-un interviu pentru Gândul, de ce este importantă punerea în dezbatere a planurilor cadru și cum pot ele să scoată școala din paradigma comunistă a centralizării.

Planurile-cadru pentru liceu au fost schimbate ultima dată în urmă cu 20 de ani.

Ministrul Daniel David, fostul rector al Universității Babeș-Bolyai, este hotărât să oprească spirala amânării implementării planurilor cadru. Dacă lucrurile vor funcționa „ca la carte”, elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 vor învăța după planuri-cadru, programe școlare și manuale noi. În 31 ianuarie, Ministerul Educației a pus în dezbatere noile documente.

„Acest proces trebuie început, de dragul elevilor”

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va organiza patru dezbateri publice pentru noile planuri-cadru pentru liceu, iar până la finalul lunii mai speră că vor fi adoptate. Noile planuri-cadru vor fi în consultare publică în februarie și martie, iar Ministerul vrea să organizeze inclusiv dezbateri naţionale.

Daniel David a spus că „este momentul acestor planuri-cadru pentru liceu”, planuri care „sunt pentru elevi.”

„Acesta trebuie să fie mesajul. În primul rând, nu că sunt planurile-cadru, nu vreau să le legați de numele meu, nici nu știu în ce formă vor ieși până la sfârșit. Sunt planurile pe care orice ministru în această fază trebuie să le pună în dezbatere publică, pentru a ajunge după aceea într-o variantă finală”, a precizat ministrul Educației.

„Este prima dată când Daniel David vine dintr-un cu totul alt film”

Marian Staș, specialistul în politici educaționale și omul care s-a implicat în procesul de implementare a conceptului de școală-pilot în România, a declarat pentru Gândul că momentul planurilor cadru este unul istoric, nu doar pentru educația din România, ci și pentru binele elevilor și pentru cum ar trebui să arate școala românească de secol XXI.

„Momentul este istoric din punct de vedere educațional, în cel mai practic și cel mai tehnic sens al cuvântului. Spun asta pentru că tema planurilor cadru este una prorogată, amânată și lăsată de izbeliște de toți miniștrii de până acum. Niciunul nu a știut cum să proroge și cum să dea mai departe acest «cartof fierbinte» următorului ministru.

Nu le-a păsat de ceea ce înseamnă binele copiilor și de felul cum ar trebui să arate școala, ci mai mult de scaunul lor politic și de ceea ce înseamnă realitatea clară, și anume că un astfel de moment generează dezbateri, satisfacții, insatisfacții. Într-un cuvânt, tulbură apele și din punct de vedere politic, și din punct de vedere al politicilor publice. Pot să semnalez că numai anul trecut au fost prorogate planurile-cadru și publicarea lor de vreo patru ori, ceea ce vorbește foarte mult despre frică.

Până acum, toate planurile-cadru sunt, de fapt, proiectate pentru salariile și normele profesorilor, și nu pentru binele copiilor. Este prima dată când Daniel David vine dintr-un cu totul alt film și deschide o conversație despre ceea ce înseamnă planurile-cadru pentru binele copiilor. Rămâne să vedem cum vor arăta de data asta. El a spus că le lasă, în bună măsură, așa cum le-au lucrat până în momentul în care el a devenit ministru. Am înțeles că ar fi intervenit ici-colo și că de acum încolo, evident, își va face simțită contribuția mai consistent”, a spus expertul în educație.

„Este aberant și imposibil să oferi un plan-cadru care să satisfacă anual cohorte de câte 160.000 de copii”

Marian Staș consideră că, din punct de vedere al istoriei educației, ziua de 31 ianuarie 2025, când au fost publicate în dezbatere publică planurile-cadru, este una relevantă, deoarece ar trebui să marcheze în educație un punct de inflexiune, respectiv schimbarea paradigmei modelului educațional de la unul centralizat, comunist, la unul deschis, subsidiar, european.

„Asta, de fapt, este esența a ceea ce ar trebui să fie. Pentru că, atunci când eu spun că educația este blocată în paradigma sa comunistă, de fapt spun că este marcată de ingredientul esențial de tip comunist, care este centralizarea.

Este aberant și imposibil să oferi un plan-cadru care să satisfacă, în fiecare an, cohorte de câte 150.000 – 160.000 de copii. N-are cum să se întâmple așa ceva, iar modelele educaționale deștepte, sănătoase la cap, aplică această subsidiaritate, pornind de la ceea ce înseamnă valorile, ariile de învățare, principiile stabilite la nivel central, pentru că vorbim despre un sistem public de educație.

De fapt, ceea ce operaționalizează modelele educaționale este curriculumul oferit de școală, nu un singur tabel scris din pixul organizației centrale, pe care să-l execute toată lumea. Pentru că este imposibil ca un singur model să satisfacă aceleași interese, nevoi și cerințe și la o școală din Zimnicea, și la Lugoj și la Sfântul Gheorghe ș.a.m.d.”, a subliniat expertul în educație.

„Apropierea școlii și a modelului educațional de interesele rele ale copiilor

Marian Staș, cel care a făcut din implementarea articolului 26 din Legea Educației Naționale, potrivit căruia Ministerul Educației, prin hotărâre de guvern, poate stabili funcționarea în sistemul de învățământ preuniversitar a unor unități-pilot, experimentale și de aplicație, un obiectiv strategic pentru transformarea școlii ca sistem pe coordonata sa curriculară, a explicat de ce acest model educațional se focalizează pe interesele reale ale copiilor și pe felul în care ar trebui să se facă cu adevărat școală.

„Sigur că am marcat și am notificat formal, într-un fel, comportamentul neelegant, malonest al ministerului, care a copiat, de fapt, modelul curriculum la decizia elevilor în oferta școlii –  mai degrabă la nivel de enunț – și l-a introdus în lege. Eu am creat acest model și, după cum constatați, pivotul esențial al întregului proces este curriculum la decizia elevilor din oferta școlii.

Ceea ce înseamnă, de fapt, așa cum este firesc, apropierea școlii și a modelului educațional de interesele rele ale copiilor. Sigur, într-o proporție sănătoasă, într-o relație cât se poate de normală și de firească între trunchi comun – adică ceea ce toți copiii au a învăța – și ceea ce înseamnă interesele fiecăruia dintre copii. 

Sunt foarte curios să văd cum arată acum, așa cum au ieșit din măruntaiele sistemului până să vină de o lună de zile ministrul Daniel David, și cum va arăta mai departe. Asta este a doua mare provocare. Prima provocare, așa cum spuneam, este descentralizarea, în măsura în care modelul curricular este întors către școală. În momentul de față, pot să admit, cu bună-credință, frica, prejudecățile, inerția, blocajele sistemice, care sunt uriașe, pentru că altfel n-am discuta de niște planuri amânate de 20 de ani de zile”, a mai spus Marian Staș.

„Să iasă cu trei variante de modele de planuri-cadru, cu proporții diferite de deschidere și de subsidiaritate”

Expertul în educație a arătat care ar fi, în opinia lui, modul în care poate fi scos din acest blocaj un sistem încremenit într-o paradigmă centralizată, inflexibilă și comunistă, total opusă cu ceea ce înseamnă școala românească de secol XXI.

Marian Staș a vorbit, în acest context, despre soluții care să armonizeze, pe de o parte fricile de sistem, temerile, prejudecățile, dar în același timp să-i împingă pe cei din cercul educațional să facă lucruri diferite, care să schimbe sistemul de învățământ.

Expertul în educație susține că acest proces va fi unul reversibil, dar dacă pierdem și acest tren, vom rămâne într-un sistem moștenit din comunism, cu modele conservatoare, din care nu vom ajunge nicăieri.

„Sugestia pe care eu am făcut-o – pentru când ministerul va da undă verde – este aceea să iasă cu trei variante de modele de planuri-cadru, cu proporții diferite de deschidere și de subsidiaritate. Pentru școlile care-s mai fricoase și mai conservatoare, să aibă un 20 -25% prin care să încerce să facă ceea ce vor ele în planul-cadru.

Pentru cele neutre, ca să zic așa, dar care vor să își dea mâna și să vadă ce și cum în materie de proiectare curriculară, să le dea un 40-50% mână liberă. Și asta poate să fie, de pildă, curriculum la decizia elevilor în oferta școlii. În schimb, pentru școlile curajoase procentul să se ducă pe la 60-70%, așa cum este firesc.

Cu alte cuvinte, ieșirea din paradigma comunistă este materializabilă prin faptul că organizația centrală să pună la dispoziție mai mult decât un plan-cadru, să vină cu două sau trei și atunci s-au salvat. Poate să nu fie nicio școală care să opteze pentru modelele mai curajoase, dar nu putem spune că organizația centrală nu a oferit oportunitatea ca să se întâmple lucrul ăsta”, a explicat Marian Staș.

„Ministrul a presat pe ceea ce înseamnă ieșirea școlii din zona de pseudoștiință”

Expertul în educație a adus în discuție și subiectul orei de religie în școli, propunând ca acesta să fie înlocuită cu o oră de educație spirituală.

„Și mai e o temă sensibilă, despre ceea ce înseamnă influența cultului majoritar religios asupra obligativității orei de religie. După cum am constatat, ministrul a presat pe ceea ce înseamnă ieșirea școlii din zona de pseudoștiință.

Și atunci, cu titlu de pilotare, poate invita școli și licee – menținând obligativitatea unei astfel de ore, obligativitate nenegociabilă pentru Patriah –  să pună acolo, de pildă, educație spirituală în loc de religie și să construiască niște conținuturi și pentru gimnaziu, și pentru liceu de tip educație spirituală și nu religie.

Pot să apară insule în care școli și licee destupate, deschise să proiecteze acest tip de educație spirituală care să scoată școala din prozelitism și cateheză, care se fac duminica la biserică, nu în școală. Asta este relevanța istorică a momentului în care ne aflăm acum”, a conchis Marian Staș.

Primii elevi care vor învăța după planuri-cadru sunt cei care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027

După ce programele școlare pentru liceu vor fi adoptate, reprezentanții Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație vor elabora noile programe pentru bacalaureat, iar absolvenții care îl susțin în 2030 vor da un bacalaureat diferențiat, în funcție de profilul urmat la liceu.

Ministrul Daniel David a explicat că propunerile de planuri-cadru includ un trunchi comun pentru toate filierele – teoretică, vocaţională şi tehnologică – care va contribui la partea de cultură generală. Mai exact, componenta trunchiului comun, respectiv cea a curriculumului de specialitate, la nivel de liceu, vor cunoaște variații în funcție de anii de studiu, a anunțat ministrul Educației.

Astfel, la clasele a XI-a și a X-a, trunchiul comun va avea 65%, iar curriculumul de specialitate – 25%, urmând ca, în ultimii doi ani, trunchiul comun să ajungă la 35%, iar curriculumul de specialitate la 45%, potrivit prezentării susținute de ministru. Acestea vor fi completate prin componenta la decizia școlii.

Au fost discuţii dacă vor intra din această toamnă. Realist vorbind, îmi place să fac lucrurile serios şi repede, când pot, fără să afectez calitatea. Nu reuşim până în toamnă să avem şi plan-cadru, şi programe. Şi, repet, fără să avem noi manuale şi fără să facem trainingul profesorilor, inclusiv pe linia privind ideea de ştiinţă ş.a.m.d., nu se poate decât cu anul viitor, 2026-207.

Curriculumul care este la dispoziția elevului din oferta școlii are o pondere mai mare. Asta înseamnă că școala oferă anumite discipline din care, după aceea, elevul alege. Și nu le oferă de formă”, a precizat ministrul Daniel David, pentru Edupedu.

„Nu școala trebuie să aibă libertatea de alegere atât de mult, cât elevul”

Ministrul Educației a explicat că acest curriculum pus la dispoziția elevului din oferta școlii nu va fi lăsat complet la decizia unităților de învățământ:

„De exemplu, vor fi structurate unele discipline care trebuie să fie puse acolo obligatoriu. Poate elevul le alege, poate nu le alege. Însă, el trebuie să fie conștient că acele discipline există și reprezintă conținuturi foarte importante. Poate să spună: ok, le-am văzut, nu mă interesează, dar sunt acolo”.

Ministrul David a oferit și un exemplu concret de materie opțională, vorbind despre introducerea disciplinei „Stil de viață sănătos”.

„Foarte probabil, în acel conținut care trebuie să apară, indiferent dacă după aceea copilul îl va alege sau nu, va fi o disciplină care este legată de stilul de viață sănătos. Fiindcă eu sunt bombardat cu diverse întrebări din astea, pe segmente. În cadrul acestei materii se va vorbi despre consumul de droguri, de alcool, de țigări, despre relațiile intime neprotejate.

Ministerul face și el anumite propuneri. Vom avea și un control mai bun asupra propunerilor care vor veni din partea școlilor. Pentru că am avut în trecut o serie de abordări care erau, de fapt, pseudoștiință. Sau au fost promovate lucruri extrem de depășite de vremuri”, a explicat Daniel David.

Planul-cadru reprezintă un document școlar elaborat de Ministerul Educației, cu un caracter unic și obligatoriu pentru toate școlile. Totodată, planul-cadru stabilește numărul de ore minim şi maxim pentru fiecare disciplină.

„O componentă va fi legată de aceste teme care ne amintesc că lucrăm cu adolescenţi şi să particularizăm planurile-cadru pentru adolescenţi. A doua componentă vor fi anumite teme care sunt propuse oarecum printr-un curriculum naţional, sugerate de minister, care sunt importante, şcoala le vede, le oferă elevului, acesta poate să aleagă”, a detaliat ministrul Educației.

„Aceleaşi noi planuri-cadru au fost gândite ca, în primii doi ani de liceu, să se pună accent pe cultura generală”

Noile planuri-cadru pentru liceu vin cu propunerea ca în special elevii din clasele a IX-a şi a X-a să înveţe gramatica limbii române. Nu va fi materie distinctă, ci unitate de învăţare în disciplina Limbă şi Comunicare.

Iar materiile „Istoria Evreilor. Holocaustul” şi „Istoria Comunismului din România”, aprobate prin lege, ar putea fi transformate tot în unităţi de învăţare la Istorie, pentru a mai simplifica orarul.

„Pe mine mă deranjează foarte mult acest lucru, că începem să impunem discipline şi conţinuturi la nivel de lege. Ne trezim că prin lege şi prin vot hotărâm iarăşi ce materii mai punem şi ce teme, fiindcă, dacă vă uitaţi la lege şi dacă am lua toate temele respective şi modulele şi le-am transforma în discipline, cum doresc unii dintre cei care au promovat aceste lucruri, nu avem atâtea ore într-o zi câte discipine ar trebui să facă copiii ăştia.

Aceleaşi noi planuri-cadru au fost gândite ca în primii doi ani de liceu să se pună accent pe cultura generală a elevilor, aşa că va exista un trunchi comun de materii, care va avea o pondere de 65%. În ultimii doi ani de liceu, elevii vor avea o libertate mare de alegere a disciplinelor pe care îşi doresc să le studieze. Vor fi trei arii majore: Educaţie pentru sănătate, Autocunoaştere şi dezvoltare personală, Elemente de antreprenoriat.

Ştiţi, eu nu sunt adeptul de a avea noi discipline şi noi materii. Sunt adeptul de a avea teme noi, adaptate la dinamica societăţii, că societatea se schimbă, apar probleme noi, avem nevoie de teme noi, dar aş vedea mai degrabă integrate în disciplinele clasice, nu să dezvoltăm noi discipline, pentru că, după aceea, tot noi venim şi ne plângem că avem prea multe discipline şi copiii nu pot face faţă”, a declarat ministrul.

Întrebat dacă educaţia sexuală ar putea fi adăugată ca materie, Daniel David a explicat că deja există educaţie pentru sănătate, iar aici poate fi abordată şi această temă, dar a precizat că o vede abordată în disciplinele clasice, cum ar fi biologia.

PIB-ul prognozat pentru Ministerul Educației în 2025

Învățământul ar urma să primească, în 2025, un buget de 61,8 miliarde de lei, mai puțin, ca valoare, decât a primit Ministerul Educației pentru acest sector pe parcursul anului trecut și considerabil mai puțin procentual față de bugetul anterior: doar 3,23% din PIB-ul prognozat pentru 2025.

Așa reiese din proiectul de buget pe 2025 pus în transparență de Ministerul Finanțelor, anume din datele pentru bugetul alocat Ministerului Educației (fără componentele de educație alocate prin alte instituții). Raportat la bugetul general consolidat, bugetul Educației rămâne departe de ținta de 15% stabilită prin Legea educației: doar 8%.

În ceea ce privește Cercetarea, aceasta ar urma să primească doar 2,15 miliarde de lei, valoare apropiată de cea alocată acum un an, dar mult mai mică prin raportare la PIB: doar 0,11%, adică o zecime din ținta de 1% din PIB, promisă de ani de zile de autorități.


CITEȘTE ȘI:

An nou, ministru nou și o previzibilă schimbare la față a ȘCOLII ROMÂNEȘTI. Expert în educație: „Daniel David își poate asuma tăierea nodului gordian”

EXCLUSIV | Școala românească, o „ciorbă” cu multe ingrediente. Expert în educație: „Acest sistem creează fuga după note, trebuie găsit un echilibru”

EXCLUSIV | Legile educației, între secretomanie și mize politice? Specialist în educație: „Rezultatul va fi unul și mai mediocru. Le este frică să-și asume scoaterea modelului educațional din paradigma comunistă”

EXCLUSIV | Noile legi ale educației, la a treia amânare de la doi miniștri, România educată mai așteaptă. ”Cea mai mare dorință este să însemne ceva mai bun și să nu se schimbe cel puțin un ciclu complet de învățământ” 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Directorul general de la JPMorgan avertizează că slăbiciunea Europei ar putea afecta economia americană
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Empatie inteligentă: cum să îți pese fără să te epuizezi