În noaptea de Înviere, lumânarea aprinsă adusă la biserică simbolizează lumina lui Iisus Hristos și renaștere sufletească. Acesta este un moment plin de emoție și de semnificație spirituală. Astfel, un gest aparent banal, stingerea lumânării, capătă o valoare aparte atunci când este făcut cu respect și conștiență.
Lumina adusă de la biserică în noaptea de Înviere este considerată un dar divin. Ea este păstrată cu grijă în casele credincioșilor pentru a alunga răul, a aduce liniște în familie și binecuvântare. Conform tradiției, lumânarea nu trebuie suflată sau stinsă brusc. Se crede, astfel, că flacăra alungă norocul și împrăștie binecuvântare.
Prin urmare, gestul corect este: stingerea lumânării cu mâna, prin acoperirea flăcării cu grijă, cu un suport special, precum un capac de metal sau un stingător de lumânare. De asemenea, în unele regiuni se obișnuiește ca flacăra să fie lăsată să se stingă singură în casă, într-un loc sigur, considerându-se că aceasta „se întoarce la Dumnezeu”.
Atenție, însă, lumânarea nu se aruncă! Acesta se păstrează într-un loc curat și ferit, lângă icoane sau într-un colt al casei considerat sfânt. În timpul anului, lumânarea de Paște poate fi reaprinsă la necazuri, rugăciuni speciale sau în ziua de pomenire a morților. Unii dintre credincioși aprind lumânarea și în noaptea dintre ani, pentru a aduce lumină și noroc în Noul An.
Iar dacă lumânarea se stinge singură pe drum, se spune că anul va fi unul greu, însă dacă ajungi cu ea aprinsă până acasă, se spune că va aduce noroc și sănătate.
CITEȘTE ȘI: