Folosim frecvent expresii precum „mănâncă moca”, „călătorește moca” sau „a intrat moca la concert”, dar puțini știu că acest cuvânt are o origine argotică și o evoluție lingvistică interesantă.
Cuvântul „moca” este extrem de popular în limba română actuală, mai ales în vorbirea colocvială. Deși este folosit ca sinonim pentru „gratis”, el nu provine, așa cum s-ar crede, din numele unui sortiment de cafea, ci dintr-o expresie argotică: „pe de-a moaca”.
Această expresie avea sensul de „pe ochi frumoși”, „fără plată”, adică gratuit, și a fost folosită în limbajul informal pentru a desemna ceva obținut fără efort sau plată.
În acest context, „moacă” însemna față sau figură, dar avea și sensuri depreciative în argou: „persoană bleagă”, „leneșă”, „cu cap mare” sau chiar „organ sexual masculin”, conform mai multor dicționare de argou și regionalisme, potrivit Antena 3.
Pe măsură ce limba evoluează, expresiile colocviale tind să fie scurtate pentru a deveni mai ușor de folosit. Așa s-a întâmplat și în cazul lui „moca”:
Expresia „pe de-a moaca” s-a transformat în vorbirea rapidă în simplu „moca.
Această evoluție e firească în limbajul argotic, unde predomină expresiile scurte, directe și ușor de reținut.
Exemple similare sunt termeni ca „mișto” sau „nașpa”, care au suferit un proces asemănător de simplificare și au intrat în uzul cotidian.
În limba română contemporană, „moca” este folosit atât ca adjectiv invariabil, cât și ca adverb:
Deși este un termen colocvial și nu apare frecvent în limbajul formal, „moca” este recunoscut de DOOM ca un adverb de uz familiar.
De notat că există și un alt sens al cuvântului „moca” (scris uneori „mocha”), care desemnează un sortiment de cafea originar din portul Mocha din Yemen.
Totuși, în contextul expresiilor precum „a primit moca”, acest înțeles nu are nicio legătură.