Decizia unei instanțe într-un dosar de agresiune sexuală. Cum a văzut judecătorul cazul unui bărbat care a vrut să sărute forțat o vecină în lift

Decizia unei instanțe într-un dosar de agresiune sexuală. Cum a văzut judecătorul cazul unui bărbat care a vrut să sărute forțat o vecină în lift
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 25/10/2021, 17:55

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, economist, a fost achitat după ce a fost acuzat de o vecină, mai tânără, de tentativă de agresiune sexuală. Femeia a făcut plângere la poliție după ce bărbatul, vecin de scară, în timp ce erau în lift, a prins-o cu mâinile de față și a vrut să o sărute, ceea ce, conform unei sentințe a Judecătoriei Sectorului 5, nu constituie infracțiune penală. Potrivit actelor de la dosar, bărbatul, care și-a cerut scuze imediat după gestul său, ar fi putut avea discernământul alterat, în contextul în care suferise un accident vascular cerebral, iar instanța l-a obligat să se interneze până la înlăturea stării de pericol generată de boală.

Într-o după-amiază de la sfârșitul lunii august a anului trecut, pe când se întorcea de la cumpărături, o femeie cu domiciliul într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei, a fost șocată de gestul vecinului ei, pe care l-a acuzat ulterior de tentativă de agresiune sexuală.

Potrivit actelor din dosarul înregistat la Judecătoria Sectorului 5, „în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în ziua de 29.08.2020 în jurul orelor 13:05, inculpatul a urcat în liftul imobilului situat în București (…) împreună cu persoana vătămată A______ A_____, vecina sa, iar după ce liftul s-a pus în mișcare, s-a întors către persoana vătămată a prins-o cu palmele de cap și bărbie și s-a aplecat către aceasta încercând să o sărute”.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, precizând în esență că nu a exercitat acte de violență asupra victimei și că fapta așa cum a fost comisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală, se arată în sentința publicată pe site-ul Fundației  Institutul Român pentru Informații Juridice – Romanian Legal Information Institute – ROLII.

Ce a arătat expertiza psihiatrică

În plus, instanța a vizionat imaginile video din care s-a confirmat faptul că victima și inculpatul se urcă împreună în lift și că după închiderea ușilor și acționarea butonului, inculpatul întinde mâinile pentru a o prinde de cap pe victimă, moment în care aceasta se opune și acesta renunță la acțiune și îți cere scuze.

Conform expertizei psihiatrice dispuse, diagnosticul clinic al inculpatului a fost „tulburare depresivă recurentă la o personalitate modificată organic, pe fondul unui accident vascular cerebral temporo-parietal insular stâng produs in 2018”.

Potrivit documentului citat, din modalitatea de desfășurare a acțiunii instanța reține că nu s-a acționat sau nu s-a încercat să se acționeze în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestor organe, respectiv orice act de natură sexuală săvârșit prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, și urmează a analiza dacă prin comiterea unui sărut se poate obține sau nu satisfacție sexuală.

„Din probele administrate nu rezultă cu certitudine în primul rând locul în care inculpatul a dorit să o sărute pe persoana vătămată și mai ales felul sărutului pe care inculpatul dorea să-l comită. Instanța apreciază că în lipsa acestor elemente importante nu poate aprecia dacă prin acțiunea inculpatului s-ar fi putut obține o satisfacție sexuală. Un simplu sărut sau unul aplicat pe gură fără introducere limbii inculpatului, în cavitatea bucală a persoanei vătămate nu poate conduce, în opinia instanței la obținerea unei satisfacții sexuale. Instanța apreciază că și în situația în care inculpatul ar fi dorit efectuarea unui sărut prin introducerea limbii în cavitatea bucală în lipsa și a altor acte de mângâiere a unor zone erogene nu poate conduce la obținerea satisfacției sexuale”, se arată în sentință, pronunțată în 16 iulie 2021.

„Instanța, chiar dacă expertiza psihiatrică a stabilit că inculpatul are discernământ, nu poate să nu constate că acesta îl are diminuat și că în acest context apreciază că intenția inculpatului nu poate fi stabilită și anume aceea de a obține satisfacție sexuală”, se arată în sentință.

„Comportamentul acestuia poate fi considerat reprobabil”

Potrivit instanței, comportamentul acestuia poate fi considerat reprobabil, total necorespunzător pentru o persoană, condamnabil din punct de vedere uman sau moral, însă gravitatea, semnificația acestuia nu a fost una penală din perspectiva infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Astfel, instanța apreciază că comportamentul inculpatului a afectat demnitatea victimei – așa cum a declarat un martor, că a fost foarte tristă și a plâns mult, iar în raportul de evaluare psihologică se arată că nivelul de stres este ridicat și se recomandă terapie de suport pentru dobândirea controlului asupra anxietății post-traumatice, normalizarea reprezintă o componentă importantă. Cu toate acestea gestul inculpatului nu reprezintă o conduită care poate fi calificată ca act de natură sexuală în sensul normei de incriminare, dată fiind situația de fapt particulară expusă mai sus, a apreciat instanța.

Astfel, așa cum precizează instanța, deoarece fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală, răspunderea inculpatului pentru gestul reprobabil comis ar putea fi de natură civilă, pentru restabilirea demnității lezate, astfel că instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma 20.000 Euro, reprezentând daune morale. 1.673.5 lei reprezentând daune materiale.

„În temeiul art. 566 C.p.p ia față de inculpat măsura internării medicale prevăzută de art. 109 C.p. până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture stare de pericol generată de boala de care suferă”, a mai decis instanța, conform sentinței integrale publicate pe rolii.ro.

Sentința Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă și a fost atacare de poate părțile, care au declarat apel, în termenul de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Acesta se va judeca în 12 ianuarie 2022, la Curtea de Apel București, conform informațiilor de pe portalul instanțelor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice