Prima pagină » Actualitate » Decizie controversată a procurorilor în cazul morții fostului activist Alexandru Găzdac, împușcat de un polițist în timpul stării de urgență

Decizie controversată a procurorilor în cazul morții fostului activist Alexandru Găzdac, împușcat de un polițist în timpul stării de urgență

Decizie controversată a procurorilor în cazul morții fostului activist Alexandru Găzdac, împușcat de un polițist în timpul stării de urgență

Dosarul de omor deschis după ce fostul activist Alexandru Găzdac a fost ucis de un polițist, cu șase gloanțe, pe treptele unui hotel de lux din Capitală, a fost clasat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au stabilit că agentul de ordine publică ar fi folosit arma în mod legal. Incidentul sângeros, care a avut loc în primăvara anului trecut, în timpul stării de urgență, a stârnit indignarea opiniei publice după ce s-a stablit că tânărul omorât era bolnav psihic, iar polițistul a descărcat în el toate gloanțele pe care le avea în încărcător, într-un moment în care acesta încerca, speriat, să se refugieze la ultimul etaj.

În plină stare de urgență, în data de 22 aprolie 2020, la ultimul etaj al unui hotel din sectorul 1 a avut loc o tragedie care, încă de atunci, a ridicat o mulțime de controverse. În jurul orei 04.00, Alexandru Găzdac, fost angajat al unei televiziuni de știri, cunoscut cu afecțiuni psihice a murit după ce a fost împușcat de un polițist. Câteva ore mai târziu, șefii Poliției Române, împreună cu secretarul de stat pe probleme de ordine publică, chestorul Bogdan Despescu au ieșit public și, cu toate că cercetările erau abia la început, au anunțat că agentul, un tânăr care abia depășise vârsta de 20 de ani, a folosit armamenul în mod legal.

În aceeași zi, însă, după ce au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din hotel, procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul București, au încadrat fapta la infracțiunea de omor. mai mult, potrivit unor surse judiciare, chiar au ridicat problema reținerii polițistului.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Alexandru Găzdac locuia într-un apartament al hotelului Monte Carlo, cumpărat de sora lui, stabilită în Franța. În dimineața tragediei, Găzdac a avut o criză. A coborât în recepția hotelului, îmbrăcat doar în lenjerie intimă, s-a așezat pe o canapea și a început să se uite la televizor. Complet confuz, acesta l-ar fi întrebat, la un moment dat, pe agentul de pază, unde se află.

L-a ciuruit cu șase gloanțe

Pentru că era clar că are nevoie de ajutor medical, angajatul hotelului a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță. La un moment dat, până să ajungă mașina Salvării, în recepție a sunat telefonul, moment în care Găzdac a tresărit și a fugit cu liftul. La scurt timp ar fi revenit, înarmat cu o foarfecă de papetărie, cu mânere din plastic și o pereche de ochelari de soare.

Tocmai atunci, în hotel a intrat și un echipaj mixt, format din polițiști și jandarmi. Protcolul spune că, în cazurile care privesc persoane cu probleme psihice, ambulanțele intervin însoțite de polițiști. Numai că, de data aceasta, Poliția a ajuns înaintea medicilor.

Martorii au relatat că, de cum l-a văzut pe Găzdac cu foarfeca în mână, polițistul cel tânăr ar fi început să-l lovească cu bastonul după care i-a pulverizat, în față, spray lacrimogen. În această situație, Găzdac l-ar fi rănit cu foarfeca, la un deget, moment în care obiectul ascuțit i-a căzut din mână.

Speriat, acesta a luat liftul și a fugit, moment în care polițistul rănit a luat-o la fugă scări. L-a găsit pe Găzdac la ultimul etaj, fără nicio șansă de scăpare, în timp ce încerca să se refugieze la ultimul etaj. Atunci, agentul a scos arma și, în numai câteva secunde, a descărcat în trupul bolnavului toate cele șase gloanțe pe care le avea în încărcător.  Surse din anchetă au afirmat că medicii legiști au stabilit faptul că unele gloanțe l-au lovit în spate și din lateral.

Avocat: „Facem contestație!”

La mai bine de un an de la producerea incidentului, surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis clasarea dosarului. Sursele citate au afirmat că, deși uciderea lui Găzdac pare mai degrabă o execuție în toată regula, gestul ucigaș al agentului de poliție ar fi acoperit de Legea privind regimul armelor de foc și al munițiilor.

La articolul 47, litera b, se arată că „Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau misiunilor militare, împotrica acelora care atacă persoanele învestite cu exercițiul autorității publice sau cărora, potivit legii, li se asigură protecție”.

Totuși, decizia procurorilor poate fi atacată. Avocatul angajat de familia lui Găzdac a declarat, pentru Gândul, că va contesta decizia de clasare. „Nu este posibil așa ceva. Este o soluție revoltătoare. Vom contesta decizia, mai întâi la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București după care, dacă va fi nevoie, ne vom adresa instanței”, a declarat apărătorul, pentru Gândul.

Alexandru Găzdac a devenit cunoscut publicului după ce, în ianuarie 2016 a intrat cu mașina în gardul Palatului Cotroceni. Întrebat ce l-a determinat să comită acest gest, Găzdac a explicat că, în realitate, a vrut să demonstreze că autoritățile nu sunt pregătite în cazul unui atentat terorist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună