Prima pagină » Actualitate » FRF vine la Mioveni să antreneze echipa de fotbal a penitenciarului. Selecționerul României U19 se va ocupa de jucătorii în zeghe

FRF vine la Mioveni să antreneze echipa de fotbal a penitenciarului. Selecționerul României U19 se va ocupa de jucătorii în zeghe

Luiza Dobrescu

La Mioveni, deținuții vor avea propria echipă de fotbal, antrenată chiar de specialiști desemnați de Federația Română de Fotbal. Miercuri, doi reprezentanți au făcut cunoștință cu „jucătorii”. 

Deținuții de la Mioveni au înființat o echipă de fotbal cu deținuți din cadrul penitenciarului. Este vorba despre un proiect prin care conducerea unității de detenție urmărește reeducarea prin sport a persoanelor private de libertate.

S-au înscris deja 15 persoane care vor învăța, prin fotbal, ce este fair-play-ul, disciplina și respectul reciproc. Directorul unității de detenție, Patric Ghebaru, spune că programul a fost evaluat de universități precum Oxford și  Loughborough, din Marea Britanie, ca fiind unul care dă rezultate „în sistemul penitenciar și duce reintegrarea persoanelor private de libertate în centrul intervențiilor de dezvoltare a comportamentelor prosociale, a unui stil de viață sănătos, precum și evidențierea rolului sportului în viață.”

Cei doi reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, Constantin Șari- CSR & Good Governance Manager și Adrian Dulcea, selecționerul României U19 au mers miercuri la Mioveni. Au cunoscut „jucătorii” și conducerea instituției, alături de care vor implemneta proiectul sportiv până la începutul lunii septembrie, a acestui an.

„Proiectul „Twinning” este rezultatul discuțiilor purtate între reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Federației Române de Fotbal și domnul Hilton Freund, CEO al The Twinning Project, care a lansat proiectul în Anglia, aplicat deja cu succes în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Italia și Africa de Sud.

Ne declarăm mândri și bucuroși de faptul că unitatea noastră poate fi parte din acest proiect ce adoptă modele de bune practici identificate la nivel internațional”, spune directorul Penitenciarului Mioveni, Patric Ghebaru.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce producție la hectar au obținut deținuții de la Mioveni. Surplusul de legume, vândut la preț de producător

Primul deținut de la MIOVENI a început școala/”Cu inimile strânse, l-am văzut astăzi plecând singur, pe jos, spre unitatea de învățământ”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Alina Pușcău, tratament de peste un milion de dolari pentru cancer. Cine a achitat toate cheltuielile
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”