Prima pagină » Actualitate » Două trenuri au fost la un pas de a se CIOCNI în gara Sighișoara. CFR SA, acuzată că ar fi mușamalizat cazul

Două trenuri au fost la un pas de a se CIOCNI în gara Sighișoara. CFR SA, acuzată că ar fi mușamalizat cazul

Două trenuri au fost la un pas de a se CIOCNI în gara Sighișoara. CFR SA, acuzată că ar fi mușamalizat cazul
Două trenuri au fost la un pas de a se ciocni în gara Sighișoara. CFR, acuzată că ar fi mușamalizat cazul

Două trenuri de marfă au fost la doar un pas de a se ciocni în gara din Sighișoara, iar o tragedie a fost evitată în ultimul moment.

Este vorba despre un tren încărcat cu motorină și altul încărcat cu îngrășăminte chimice.

Potrivit Club Feroviar, CFR SA ar fi încercat să mușamalizeze situația produsă în gara din Sighișoara.

„Mecanicul unui tren GFR a adormit, motiv pentru care trenul său a depășit semnalul de ieșire din stație aflat pe roșu. Mai mult, trenul era în neregulă din punctul de vedere al siguranței feroviare, având sistemul de protecție INDUSI izolat.

Aceasta este o practică periculoasă la care recurg unii mecanici de locomotivă pentru a scăpa de bătăi de cap. Sistemul INDUSI nu permite unei locomotive să depășească un semnal pus pe roșu cu ajutorul unor inductori amplasați atât pe locomotivă, cât și la nivelul semnalului”, notează sursa citată.

Unul dintre mecanici ar fi fost în stare de ebrietate

Club Feroviar arată că mecanicul trenului CER Fersped care intra în gară pe aceeași linie a observat trenul GFR și a frânat brusc. Potrivit sursei citate, mecanicul trenului GFR ar fi fost beat, dar, deși mirosea a alcool, nu ar fi fost testat.

„Trenul nr. 66691 -007 aparţinând OTF Grup Feroviar Român SA, remorcat cu locomotiva EA 534 având efectuat parcurs de intrare din direcţia Albești Târnava la linia 5 (linie abătută) din staţia CF Sighişoara nu a oprit în staţie şi a depășit semnalul de ieșire X5 care ordona oprirea, talonând schimbătorul de cale nr. 26 după care s-a angajat pe parcursul de intrare al trenului nr. 57700 aparținând OTF CER-Fersped SA care circula din sens opus (din direcţia Daneș) şi care urma să gareze în staţia CF Sighişoara, la linia 4”, a explicat vineri situația din ziua precedentă Autoritatea pentru Siguranță Feroviară Română (ASFR).

O eventuală coliziune ar fi putut avea rezultate dezastruoase, dată fiind încărcătura trenurilor. Cazul de joi de la Sighișoara nu a fost unic. În accidentul de la Fetești din 2021, în mod identic, locomotiva „vinovată” avea INDUSI izolat, iar mecanicul consumase băuturi alcoolice.

Ce spune CFR SA

CFR SA neagă că ar fi existat o încercare de mușamalizare a situației și susține că incidentul a fost comunicat instituțiilor abilitate.

„Au fost avizate instituțiile abilitate pentru investigarea incidentului feroviar produs în stația CF Sighișoara, conform Regulamentului de investigare a accidentelor și incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate, aprobat prin HG nr.117/17.02.2010, urmând ca după finalizarea cercetărilor, concluziile să se regăsească în Raportul de investigare întocmit de către Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER)”.

Club Feroviar susține, însă, că avizarea nu a fost făcută „de îndată”, cum cere legea, ci la peste 12 ore, abia după ce compania a fost chestionată despre incident. Oficiali din domeniul feroviar au declarat pentru Club Feroviar că a fost o încercare de mușamalizare rar întâlnită în cariera lor, mai notează sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli