Prima pagină » Actualitate » După ce a fost deportată de Israel, activista Greta Thunberg încearcă din nou să „rupă asediul ilegal asupra Gazei”. Ce metodă a ales

După ce a fost deportată de Israel, activista Greta Thunberg încearcă din nou să „rupă asediul ilegal asupra Gazei”. Ce metodă a ales

După ce a fost deportată de Israel, activista Greta Thunberg încearcă din nou să „rupă asediul ilegal asupra Gazei”. Ce metodă a ales
Activista Greta Thunberg

O flotilă cu ajutoare umanitare și activiști, printre care suedeza Greta Thunberg, va pleca duminică din Barcelona pentru a încerca să „rupă asediul ilegal asupra Gazei”, au declarat organizatorii.

Navele vor pleca din portul spaniol pentru a „deschide un coridor umanitar și a pune capăt genocidului continuu al poporului palestinian”, au declarat reprezentanții Global Sumud Flotilla, fără să precizeze câte nave vor pleca și nici ora exactă a plecării, potrivit The Guardian.

Flotila este așteptată să ajungă în enclava de coastă devastată de război la mijlocul lunii septembrie și „va fi ta va fi cea mai mare misiune de solidaritate din istorie, cu mai multe persoane și mai multe nave decât toate încercările anterioare la un loc”, a declarat, săptămâna trecută, jurnaliștilor din Barcelona activistul brazilian Thiago Ávila.

Organizatorii au afirmat că zeci de alte nave sunt așteptate să părăsească porturile tunisiene și alte porturi mediteraneene pe 4 septembrie.

De asemenea, activiștii vor organiza,demonstrații simultane și alte proteste în 44 de țări „în solidaritate cu poporul palestinian”, a scris Greta Thunberg pe Instagram, ea făcând parte din comitetul de coordonare al flotei.

Pe lângă Thunberg, flotila va include activiști din mai multe țări, parlamentari europeni și personalități publice, precum fostul primar al Barcelonei, Ada Colau.

„Înțelegem că aceasta este o misiune legală în conformitate cu dreptul internațional”, a declarat, săptămâna trecută, jurnaliștilor din Lisabona Mariana Mortágua, parlamentară portugheză de stânga, care se va alătura și ea acestei misiuni.

Până acum, mai exact în lunile iunie și iulie, Israelul a blocat deja două încercări ale activiștilor de a livra ajutoare prin navă în Gaza.

În luna iunie a acestui an, 12 activiști aflați la bordul velierului Madleen au fost interceptați de forțele israeliene la 185 km vest de Gaza. Pasagerii, printre care se afla și Thunberg, au fost reținuți și expulzați, fiind acuzați că susțin Hamas.

Apoi, în luna iulie, 21 de activiști din 10 țări au fost interceptați în timp ce încercau să se apropie de Gaza cu o altă navă, Handala.

FOTO: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina