Prima pagină » Actualitate » Bărbat călcat de tren în Gara Videle, în prima zi din noul an. Gestul care i-a fost fatal victimei

Bărbat călcat de tren în Gara Videle, în prima zi din noul an. Gestul care i-a fost fatal victimei

Bărbat călcat de tren în Gara Videle, în prima zi din noul an. Gestul care i-a fost fatal victimei
FOTO - Arhivă

Un bărbat a murit, chiar în prima zi a noului an, după ce a fost lovit de un tren de călători în Gara Videle. Victima ar fi încercat să treacă peste calea ferată fără să se asigure.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Transporturi Feroviare, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Videle s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea incidentului la peronul principal al stației.

„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi încercat să traverseze o linie de cale ferată, fără să se asigure, moment în care a fost accidentat mortal de locomotiva unui tren Regio”, au precizat polițiștii, citați de ziarulteleormanul.ro.

Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ — 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, au mai transmis anchetatorii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, urmând să fie stabilite cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul, dar și identitatea victimei.

FOTO – Caracter ilustrativ

Traficul feroviar în zonă a fost afectat temporar, pe durata intervenției autorităților și a efectuării cercetărilor la fața locului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Care este cea mai sănătoasă modalitate de a consuma fructe?
Digi24
Momentul Mythos și cei cinci zei ai inteligenței artificiale: de ce noul model AI a devenit prea periculos pentru a fi lansat pe piață
Cancan.ro
Andreea Popescu îi dă FATALA lui Dan Alexa! După escapada din Timișoara, bruneta schimbă strategia!
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Escaladare majoră în Golf: Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz, acuzând SUA de încălcarea acordului de redeschidere
Mediafax
Atenție, șoferi! Țara aleasă de mii de români pentru vacanță impune reguli stricte pentru trusa de prim ajutor
Click
Reacția Oanei Pellea după afișul cu Nea Marin de la terasa Obor: „Ce țară e asta?”. Ce i-a răspuns managerul localului
Digi24
Atuul pe care Rusia l-a recâștigat în relația cu China: Cum l-a ajutat războiul din Iran pe Putin să nu devină vasalul lui Xi Jinping
Cancan.ro
Prima zi de CANICULĂ în România. Pe ce dată va fi, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Tabel exclusiv pentru bărbați | Pe ce dată ieși la pensie, în funcție de vârsta ta actuală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Se plătește rovinietă pentru remorcă sau rulotă? Cât este taxa de drum în 2026
Descopera.ro
În ce anotimp sunt bărbații cei mai fertili?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Cercetătorul care a demonstrat că educația genetică poate reduce prejudecățile rasiale