Prima pagină » Actualitate » Elevii unei școli din județul Dolj au primit subiectele greșite la Evaluarea Națională. Cum a fost îndreptată eroarea

Elevii unei școli din județul Dolj au primit subiectele greșite la Evaluarea Națională. Cum a fost îndreptată eroarea

Elevii unei școli din județul Dolj au primit subiectele greșite la Evaluarea Națională. Cum a fost îndreptată eroarea

Elevii Școlii Gimnaziale din localitatea Predești, județul Dolj, au susținut Evaluarea Națională la Limba Română de două ori, marți, pentru că au primit subiectele greșite.

Primul examen l-au dat la ora 09:00, la fel ca toți ceilalți din țară. Însă, după ce elevii au predat lucrările, profesorii și-au dat seama că le dăduseră subiecte greșite. După trei ore de așteptare, copiii au reintrat în sală și au susținut pentru a doua oară proba la Limba Română.

Greșeala aparține chiar directorului școlii, care este și președintele comisiei. Acesta a descărcat subiectele de pe platforma Ministerului Educației, dar le-a listat greșit, pe cele destinate copiilor care studiază în limba maghiară.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj a declarat că a dispus o anchetă și în urmă celor întâmplate măsurile vor fi drastice, informează Antena 3.


Vă recomandăm și: VIDEO | Tudor Chirilă, șocat de subiectele la Evaluarea Națională: Şuruburi, cuie! Ce relevanță are rasa câinelui pentru examenul de literatură?

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
„Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Un fenomen cosmic rar, tot mai aproape să fie confirmat