EXCLUSIV VIDEO | Între festivismul macabru și revolverul arhanghelului. Noi dezvăluiri istorice despre violența politică a Mișcării Legionare

Anul viitor va fi un nou an electoral. Alegerile din 2024 nu sunt scutite de riscul extinderii discursului extremist. Democrația românească este pusă în pericol de tot felul de tendințe și accente de tip neo-legionar care se manifestă și în Parlamentul României.  Extremismul de tip neo-legionar poate amenința din nou democrația. Sunt unii lideri politic care mai glorifică mistica asasinatului politic din perioada interbelică. Gândul deschide un mini-serial despre mitologia politică a extremismului legionar din perioada interbelică cu un interviu acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL de Cristian Manolachi, istoric, scriitor și cercetător la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. 

O lecție de istorie care ne poate ajuta să înțelegem instinctele totalitare și criminale care invadează scena politică. Pentru că în această perioadă comemorăm victimele pogromului de la Iași, din 1941. Între 27 și 30 iunie 1941, a avut loc unul dintre cele mai violente pogromuri care au lovit comunitatea evreiască din România. Crima în masă a fost inițiată la ordinul mareșalului Ion Antonescu.

În Iași, în acea perioadă, au fost asasinați în masă cetățeni români de origine evreiască. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România arată că în timpul pogromului au fost uciși 14.850 de evrei. Planul a fost pus în aplicare de autoritățile militare și civile române din oraș. Pogromul de la Iași a fost planificat și executat de autoritățile române, cu știrea comandamentului armatei germane cantonate în Iași.

Acest episod tragic poartă amprenta a două influențe ideologice malefice asupra politicii românești a vremii: o presiune politică externă (cerința regimului nazist de a se aplica ”soluția finală” ordonată de Hitler de exterminare a tuturor evreilor) și influența internă asupra mentalității colective a propagandei antisemite, inoculată ani la rând de Mișcarea Legionară.

O nouă apariție editorială elucidează mecanismele violenței politice din perioada interbelică a României și oferă un avertisment lucid în actualitate. Cartea lui Cristian Manolachi, cercetător la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, intitulată sugestiv ”Revolverul Arhanghelului”,  radiografiază psihologia terorismului politic de extremă dreaptă și ceea ce autorul a numit ”mistica asasinatului politic”.

Istoricul clujean sintetizează principalele elemente ale ideologiei legionare și accentuează latura inventivității macabre: crimele ritualice, procesiunile funerare ca spectacol public, violența extremă antisemită, răzbunarea de tip mafiot prin asasinarea unor lideri politici români care deranjau interesele mișcării legionare.

Moștenirea istorică a Legiunii reprezintă o listă întreagă de victime: evrei, români, oameni politici, ziariști, comercianți, liberali, monarhiști, țărăniști sau chiar camarazi legionari considerați disidenți sau trădători.

Cartea istoricului Cristian Manolachi este de fapt o cronică judiciară a crimelor politice din perioada interbelică. Autorul face lumină asupra stării de spirit populare din acea epocă și explică în ce fel propaganda legionară a reușit să convingă multă lume, prin muncă de lămurire de la om la om, de ”sfințenia” criminalilor care au ucis ”în numele dreptății și a lui Dumnezeu” și de ”nemernicia” victimelor care, nu-i așa, și-au meritat sentința la moarte dată de legionari.

Apare în carte un portret-tip al unor tineri veniți din lumea rurală sau a provinciilor uitate de lume de pe teritoriul României întregite care, odată ajunși în capitală, încearcă să își depășească alienarea prin aderarea la o mișcare care cultivă elemente de legendă și folclor, pe de o parte, și, pe de alta, ceea ce autorul numește o combinație toxică între ”burlescul politic și misticismul ortodox”.

Cercetarea istorică a lui Cristian Manolachi asupra Mișcării Legionare și a crimelor săvârșite de aceasta pune în evidență atmosfera psihologică existentă în epocă pe scena politică interbelică. Studiul său este cu atât mai actual azi cu cât fenomenul violenței și al extremismului își face din nou simțită prezența în discursurile politice din societatea românească, sub diverse forme, iar democrația românească este subminată de tot felul de tendințe neo-legionare care au ajuns și în Parlamentul României.

Autorul cărții ”Revolverul Arhanghelului” a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gândul.

Bogdan Rădulescu: În cartea dumneavoastră vorbiți despre exploatarea cinică a preceptelor religiei creștine de către o mișcare totalitară precum Garda de Fier, partid care a practicat asasinatul politic. Vorbiți despre paradoxala folosire de către această mișcare totalitară a ideii de Dumnezeu invocat în ideologia lor de partid. Până la urmă, în opinia dumneavoastră, ce anume definește legionarismul prin comparație cu fascismul și nazismul?

Cristian Manolachi: Legionarismul, spre deosebire de fascism și de nazism, diferă în sensul în care legionarismul are încorporat în el acest misticism ortodox. Această trăsătură particulară disociază legionarismul de celelalte mișcări fasciste din Europa Occidentală. De regulă, mișcările totalitare încearcă să-l elimine pe Dumnezeu din preocupările oamenilor, pentru că aceste ideologii totalitare, precum fascismul, nazismul comunismul, joacă rolul unor ”noi religii”, iar noile religii în mod normal nu pot coexista cu vechile religii.

Nazismul nu poate exista cu creștinismul, la fel cum și comunismul nu poate coexista cu religia creștină. În schimb, această formă de fascism autentic românesc, mioritic (dacă este să ne referim la expresia lui Lucian Blaga), încearcă să prelucreze învățăturile creștine și să le adapteze la societatea românească.

Spre exemplu, există cele 10 porunci legionare care, de fapt, înseamnă prelucrarea celor zece porunci date lui Moise de către Dumnezeu. Chiar și în cazul comerțului legionar, care se definea drept un comerț creștin, menit să înlocuiască comerțul evreiesc, avem și acolo, spre exemplu, cele 12 porunci ale comerciantului legionar.

În cartea dumneavoastră semnalați că, înainte de instaurarea altei mișcări totalitare în România – comunismul sovietic -, care a dorit să facă tabula rasa din trecutul țării și din democrația de tip liberal, în societatea interbelică românească, primii au fost legionarii care au venit cu ideea unei serii de ”revoluții” care să purifice și să schimbe din temelii România. În ce au constat aceste ”revoluții” societale de tip legionar cărora le-au căzut victime atât evrei, cât și români?

După preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu, împreună cu Horia Sima și Mișcarea Legionară, acești legionari au declanșat ceea ce se numeau ”revoluții”. Revoluția în educație, spre exemplu, a însemnat de fapt demiterea profesorilor – fie ei evrei sau români – care nu gândeau în acord cu ideologia legionară. Inclusiv Nicolae Iorga a fost obligat să se pensioneze, ca pedeapsă pentru modul în care a înțeles să îl trateze pe Corneliu Zelea Codrean în 1938.

Pe lângă această dimensiune a ”revoluției din educație”, legionarii au impus și o așa-numită ”revoluție economică”. Acest lucru a însemnat, sub pretextul românizării economiei, jefuirea de către legionari a averilor reprezentanților comunității evreiești. Există chiar o mărturie a unui fost legionar care explica foarte simplu: românizarea economiei a însemnat luarea magazinelor de la evrei și oferirea acestora românilor (a se citi clientelei legionare). Se stabiliseră inclusiv niște formulare standarde.

Existau niște procese verbale prin care evreii își ”donau de bunăvoie” sau ”își vindeau” proprietățile la prețuri derizorii membrilor Mișcării Legionare. Desigur, toate aceste gesturi ”de bunăvoie” se făceau sub amenințarea revolverului.

Vorbim astfel de intrarea în posesia legionarilor a unor proprietăți mici și mijlocii, iar în cazul marilor fabrici, s-au pus bazele acelei instituții a ”comisarilor de românizare”. Acești comisari de românizare erau de fapt legionari. Foarte mulți dintre ei nici nu aveau studii economice. Majoritatea era formată din absolvenți de studii liceale care mergeau în inspecție în aceste mari fabrici ai căror proprietari erau evrei. Acești comisari de românizare spuneau că misiunea lor era aceea de a se asigura ca acești proprietari evrei să nu saboteze economia națională. Deși, aveam de a face și aici cu un paradox: dacă proprietarii evrei se presupunea că sabotau economia națională, asta ar fi însemnat să se saboteze pe ei înșiși.

Sub acest pretext al românizării economiei, acești comisari de românizare, de fapt, au delapidat acele fabrici deținute de evrei și au jefuit mari proprietăți. Iată, vorbim deja de două porunci biblice încălcate. Mistificarea de către legionari a credinței creștin ortodoxe este foarte simplu de constatat prin faptul că aceștia au încălcat două dintre poruncile divine date lui Moise: să nu furi și să nu ucizi.

Ați făcut o analiză a așa-zisei ”mentalități eroice” a mișcării legionare prin prisma atitudinii ei în fața morții. Ați sesizat că în această ideologie a morții asumate se amestecau tot felul de poncife folclorice (atitudinea în fața morții a ciobanului din Miorița, atitudinea dacilor față de moarte etc.). Care era scopul acestui festivism macabru, al acestui exhibiționism funerar?  

Mișcarea Legionară se ocupa și de acest festivism macabru. Ritualuri întregi de înmormântări, reînhumări. Cel puțin în perioada statului național legionar au loc zeci și sute de astfel de evenimente comemorative. Se înființează inclusiv un cimitir al Mișcării Legionare, la Predeal, acolo unde sunt reînhumați de fapt toți legionarii care au căzut în lupta aceasta cu autoritățile statului din perioada interbelică.

Mișcarea Legionară se folosește de orașul Predeal, acolo unde sunt reînhumați cei care au căzut în numele Legiunii, pentru a-l declara orașul cimitir al Mișcării Legionare. Predealul devenise astfel orașul-necropolă al legionarilor.

În interiorul Gărzii de Fier se instituise acest procedeu al ”apelului morților” tocmai pentru reliefarea acestui nou tip de erou: omul de jertfă. Era un procedeu pentru a-i onora pe cei care s-au jertfit pentru Legiune. Ei trebuiau să stea drept exemplu pentru camarazii lor, pentru a-i impulsiona ca și ei, la rândul lor, să își sacrifice viața în numele Mișcării Legionare. La acest apel al morților, legionarii defuncți erau strigați pe nume, la care toți ceilalți camarazi strigau în cor: ”Prezent!”

Ați amintit în carte de episodul uciderii de către legionari a lui Mihail Stelescu, un apropiat al lui Zelea Codreanu, care a provocat prima mare disidență în interiorul mișcării. Preluând tema purității etnice chiar din ideologia lor, Stelescu a fost primul care a criticat originea etnică a Căpitanului în ziarul său naționalist ”Cruciada românismului”, publicație a grupării disidente ”Vulturii albi” pe care o conducea. Cum vedeți acest caz în care legionarii au ucis alți legionari?   

Cazul asasinării lui Mihail Stelescu ascunde de fapt în interiorul său nevoia de a păstra până la capăt un mit: mitul unități indestructibile a Mișcării Legionare.

Toate mișcările totalitare caută o uniformizare a societății, iar prin uniformizarea societății putem înțelege și această unitate internă a mișcării. Toți trebuie să fie într-un spirit și într-un gând.

Ceea ce a încercat revoluția asta culturală pe care o voia Corneliu Zelea Codreanu a fost să recreeze o Românie ideală. O Românie ideală creată mai întâi în interiorul Mișcării Legionare, pentru ca, mai apoi, toți acești camarazi și ideile lor să se răsfrângă asupra întregii societăți.

Pornind de la premisa aceasta a unei unități indestructibile, mai întâi la nivelul Mișcării Legionare și apoi a României întregi, orice disidență internă era aspru pedepsită. Or,  prima disidență majoră în interiorul Legiunii a fost cea a lui Mihail Stelescu, un tânăr deputat ambițios de doar 25 de ani, care fusese promovat chiar de Corneliu Zelea Codreanu, pe care Codreanu îl considera locotenentul său și camaradul său.

La un moment dat, Mihail Stelescu a început să-l critice deschis pe Căpitan. Așa că s-a format inclusiv un consiliu de onoare al legionarilor care l-a judecat pe Stelescu și l-a găsit vinovat de trădare.

Mai apoi, Corneliu Zelea Codreanu se spunea că i-ar fi oferit șansa să își răscumpere păcatele prin jertfă, gest pe care Mihail Stelescu a refuzat să îl facă. Acesta a fost motivul pentru care în 1936, un pluton format din zece legionari a fost desemnat să îl lichideze. Acel pluton de execuție format din zece legionari era considerat reprezentativ pentru România, pentru că membrii săi făceau parte din toate categoriile sociale: de la studenți la țărani și la muncitori, aleși din toate provinciile țării. Astfel, acest pluton trebuia să fie reprezentativ pentru întreaga națiune.

Ei bine, acest pluton de legionari îl găsesc pe Mihail Stelescu internat într-un spital și își descarcă practic cele zece revolvere în trupul acestuia. Îl ciuruiesc, după care îl ciopârțesc cu topoarele, motiv pentru care un ziar francez din epocă a titrat: ”Și acești legionari au plecat fără să îl mănânce”. Prin acest spectacol al cruzimii se dorea transmiterea unui mesaj foarte clar: nu va fi permisă nici o disidență internă în interiorul Mișcării Legionare.

Înainte de  apariția ipostazei ”Omului Nou” promovată de ideologia comunistă în România a existat modelul ”Omului Nou” visat de legionari în perioada interbelică. În ce constau trăsăturile acestui tip uman, văzut ca ideal,  din perspectiva ideologiei de extremă dreapta a Legiunii Arhanghelului Mihail și, mai apoi, a Gărzii de Fier?

Mișcările totalitare  pleacă de la concepția ”Omului Nou”. Acest ”Om Nou” trebuie să se debaraseze de metehnele naturii umane. Ei bine, acest nou tip de om, pe care de altfel Corneliu Zelea Codrea l-a și descris în discursurile sale, presupunea și omul de jertfă, adică omul care era dispus în orice clipă să își dea viața pentru Legiune, pentru Căpitanul ei, pentru patrie și pentru ortodoxie. Sigur că, în momentul în care acești, inițial, tinerii creștini și, mai apoi, deveniți camarazii în mișcarea legionară își asumau niște riscuri inerente. Erau conștienți că în momentul în care îl împușcă pe prim-ministrul I.G. Duca, în cel mai bun caz, vor ajunge să facă foarte mulți ani de închisoare, iar, în cel mai rău caz, vor fi chiar uciși. Dar ei își asumau acest risc.

Este foarte interesant să observăm modul în care acești legionari se raportau la moarte. De exemplu, în textul imnului Mișcării Legionare ”Sfântă tinerețe legionară” se află aceste versuri: ”Moartea, numai moartea legionară/ ne este cea mai sfântă nuntă dintre nunți”.  Aici putem cu ușurință să identificăm tema nunții funerare din Miorița, baladă în care ciobanul își acceptă resemnat și senin moartea.

Cu toate acestea, legionarii nu-și acceptau resemnați moartea,  întrucât se luptau pentru a supraviețui și pentru a-i ucide pe ceilalți pe care îi considerau dușmani de moarte. Acceptau senini ideea de a se jertfi pentru Legiune. Avem de a face cu o mistificare, cu o pervertire a credinței creștin ortodoxe.

La un moment dat, Corneliu Zelea Codreanu spunea: ”Cu sabia în mână trec Prutul pentru a apăra Basarabia creștină”. În Basarabia, știm că exista o minoritate destul de consistentă de evrei. Legionarii s-au folosit de simbolul creștin al Arhanghelului Mihail, arhanghelul răzbunător.

Legiunea se foloseau de un citate biblice pentru a-și legitima acțiunile politice cu caracter religios. În primul său număr, revista ”Pământul Strămoșesc” avea pe copertă icoana Sfântului Arhanghel Mihail aflată în Biserica Încoronarii de la Alba-Iulia, iar în partea stânga a icoanei erau scrise următoarele cuvinte: ”Spre inimile cele necurate care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea”.

Deși se declarau un fel de eroi super-creștini, până la urmă, acești legionari încălcau cea de-a șasea poruncă biblică din Decalogul dat lui Moise: ”Să nu ucizi”. Practic, acești legionari luau învățături ale creștinismului ortodoxiei și le transformau în sloganuri politice, astfel încât să le servească interesele lor pământești.

Există azi reminiscențe ale retoricii de tip legionar în România?

Există o retorică legionară în cazul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). De fapt, putem observa că nu acest nou partid a găsit aderenți. Este tocmai invers. Cei care aveau aceste nostalgii legionare și admirații pro-antonesciene, sau chiar ceaușiste de tip național-comunist, s-au regăsit în discursul celor de la AUR.

Desigur, nemulțumirile și resentimentele acestor categorii au venit și pe fondul restricțiilor din pandemie și al celor economice din timpul crizei financiare dintre 2009-2012, adică pe fondul tuturor frustrărilor românești din ziua de astăzi.

Sigur, faptul că intenția de vot pentru acest partid se află undeva între 15% și 20%, deci se presupune că aproape un român din cinci ar putea avea intenția de a vota cu AUR, acest lucru naște legitime semne de întrebare cu privire la sănătatea democrație românești.

Cristian Manolachi a studiat istoria la Universitatea ”Babeș‑Bolyai” din Cluj-Napoca. Are preocupări în domeniile antropologiei istorice, mentalităților colective, imaginarului social și mitologiilor politice. Teza sa de doctorat a avut ca subiect avatarurile extremei drepte și complicatul dosar al violenței politice din societatea românească interbelică.

În cadrul cercetării postdoctorale, s-a ocupat de marile afaceri de corupție ale României, o abordare culturală de durată lungă (secolele XIX-XXI) a cauzelor, implicațiilor și consecințelor acestui fenomen. În prezent, este profesor asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai” și cercetător postdoctoral în domeniul relațiilor internaționale și a studiilor de securitate. 

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Previziunile unui astrolog pentru anul electoral 2024. Când va veni binele pentru români și de ce tendința va fi ”de a alege falși Mesia”

EXCLUSIV | Ce candidați surpriză și alianțe ar putea aduce alegerile din 2024. Analist: ”Partidele vor fi în spatele unui lider, carismatic sau nu”

EXCLUSIV VIDEO | Cum va arăta anul electoral 2024 în România. Sociolog: ”Lumea românească va avea opțiuni puternic polarizate”

INTERVIU EXCLUSIV | Sociologul german Rainer Zitelmann demontează miturile anticapitaliste. ”Oamenii tind să uite cum au devenit prosperi”