Prima pagină » Actualitate » Întâlnire secretă între George Simion și Călin Georgescu, cu câteva zile înainte de implozia coaliției PSD-PNL- USR. Ce au pus cei doi la cale

Întâlnire secretă între George Simion și Călin Georgescu, cu câteva zile înainte de implozia coaliției PSD-PNL- USR. Ce au pus cei doi la cale

George Simion și Călin Georgescu s-au întâlnit în secret vineri, 17 aprilie, în momentul în care actuala coaliție de guvernare PSD-PNL-USR este aproape de implozie. După votul intern al PSD, care va avea loc luni, nu este clar ce va urma pe scena politică, dar sunt mai multe scenarii pe masă: intrarea în opoziție, susținerea unui guvern minoritar sau chiar un guvern PSD-AUR.

În acest context tumultuos, George Simion și Călin Georgescu au avut o întrevedere. Gândul a surprins întâlnirea, care a avut loc la Biblioteca Națională a României, vineri înainte de prânz, și publică imaginile.

Ce au pus la cale Georgescu și Simion

Imaginile surprinse arată o întâlnire de aproximativ o oră între cei doi lideri suveraniști. În cadrul unei declarații de săptămâna aceasta, chiar Călin Georgescu a propus un guvern „de reconciliere națională”, format din PSD, AUR și PNL. De altfel, în cele mai recente sondaje, liderul AUR George Simion este dat ca favorit al electoratului pentru preluarea funcției de premier.

Într-un scenariu în care premierul Bolojan ar demisiona, ar urma consultări la Cotroceni cu toate partidele parlamentare, pentru formarea unei noi majorități, inclusiv cu AUR, al doilea partid din Parlament. Or, partidul ar merge și cu o propunere de premier, din afara sau din interiorul partidului. Într-un astfel de scenariu, nu ar fi prima dată când AUR îl propune premier tocmai pe Călin Georgescu: Simion l-a propus premier în 2020 pe Georgescu președintelui Klaus Iohannis.

Și în situația alegerilor parlamentare anticipate o discuție între Simion și Georgescu intră în logica strategiei electorale, pentru că susținerea lui Călin Georgescu, cu promisiunea de a-l propune premier sau nu, cântărește greu în ochii electoratului, așa cum a arătat-o votul din 2024: peste 2 milioane de oameni au pus ștampila pe candidatul independent de la vremea respectivă.

Filmul întâlnirii de taină dintre liderii suveraniști, minut cu minut

Este ora 10:40, vineri, 17 aprilie. Locația este Biblioteca Națională a României. Un Audi de culoare neagră parchează pe Bulevardul Unirii și din mașină coboară George Simion, dar merge spre intrarea laterală a clădirii, dinspre Bulevardul Mircea Vodă.

Simion intră în clădire și se așază la o masă de la parterul instituției.

La 10:53 apere și Călin Georgescu, iar șoferul mașinii Renault parchează la intrarea dinspre Mircea Vodă. După ce stau câteva minute în mașină, Georgescu împreună cu șoferul coboară și intră în bibliotecă.

Pe drum spre intrare, însă, sunt abordați de un bărbat, care îl recunoaște pe Călin Georgescu. Este ora 11:00.

Călin Georgescu se așază la masă cu George Simion și încep discuțiile. Masa este ferită privirilor, după un stâlp, într-un colț, iar cei doi stau față în față.

Șoferul lui Călin Georgescu păzește holul.

La 11:54 iese de la întâlnire primul George Simion, pe aceeași intrare, și merge spre Audi-ul cu care a venit.

La 11:56 ies din clădire și Călin Georgescu, împreună cu șoferul, se urcă în Renault și pleacă.

Întâlnirea dintre Georgescu și Simion vine cu câteva zile înainte de votul PSD pentru ieșirea de la guvernare

Luni, Partidul Social Democrat urmează să facă un referendum intern pentru a vedea dacă mai rămâne la guvernare sau îi mai mențin sprijinul premierului Ilie Bolojan, după mai multe luni de tensiuni între partidele de la guvernare.

Nemulțumirile social-democraților sunt multe. Ultimul scandal, care a degenerat, este legat de privatizarea unor companii de stat strategice pe care, spun social-democrații, liberalii și USR ar vrea să le privatizeze fără să se fi consultat în prealabil cu coaliția.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”