Prima pagină » Actualitate » Ministrul Familiei anunță schimbarea condițiilor pentru a deveni ASISTENT MATERNAL. Natalia Intotero: „Vor fi mai atent monitorizaţi”

Ministrul Familiei anunță schimbarea condițiilor pentru a deveni ASISTENT MATERNAL. Natalia Intotero: „Vor fi mai atent monitorizaţi”

Ministrul Familiei anunță schimbarea condițiilor pentru a deveni ASISTENT MATERNAL. Natalia Intotero: „Vor fi mai atent monitorizaţi”

Condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali se „înăspresc”. Astfel, potrivit unui anunț făcut de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, tinerii care pot să preia copii în îngrijire vor trebui să aibă vârsta de 21 de ani.

Până acum, aceștia puteau primi copii în îngrijire începând cu vârsta de 18 ani.

Natalia Intotero a pregătit OUG care schimbă tot

Ministrul Natalia Intotero a anunțat, marți, 23 iulie, că, „pe partea de legislaţie, am făcut demersurile şi săptămâna aceasta, săptămâna viitoare va intra în şedinţa de Guvern Ordonanţa de urgenţă prin care sunt schimbate condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali”.

„În urma controalelor neanunţate, efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, dar şi de noi, de conducerea ministerului, am constatat necesar înăsprirea condiţiilor pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali, prioritatea noastră fiind copiii” – Natalia Intotero

„Şi din acest punct de vedere a trebuit ca această legislaţie să fie Ordonanţă de urgenţă, având în vedere că nu mai permitem ca tinerii de 18 ani să poată să preia copii în grijă, începând de la câteva zile. Am pus ca vârstă 21”, a precizat ministrul la o conferinţă de presă susţinută la încheierea unui an de activitate.

Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare a asistenților maternali

OUG-ul menţionat mai prevede ca asistenţii maternali să iasă la pensie la 65 de ani. De asemenea, vârsta maximă când o persoană poate să ia un copil în îngrijire, imediat după naştere, poate fi 45 de ani.

O altă modificare importantă ar fi că fiecare asistent maternal va putea lua în grijă maximum doi copii.

„La vârsta de 65 de ani, să iasă la pensie (n.r. – asistentul maternal). Am pus la vârsta de 45 de ani să fie vârsta maximă când o persoană poate să ia un copil, imediat după naştere, la câteva zile, astfel încât în momentul în care acest asistent maternal va împlini vârsta de 65 de ani acel copil să fie deja tânăr, să aibă vârsta împlinită de 18 ani, să nu mai fie nevoit să treacă printr-o traumă.

De asemenea, am pus şi măsuri tranzitorii pentru asistenţii maternali care în momentul de faţă sunt în etate şi au încă în grijă copii, pentru a nu trece prin traume, dar aceştia vor fi mai atent monitorizaţi, şi am mai pus limită maximum doi copii ce pot fi luaţi pentru fiecare asistent maternal”, a mai adăugat ministrul Natalia Intotero.

CITEȘTE ȘI:

Câți bani ia, de fapt, un ASISTENT MATERNAL în România. Tot ce trebuie să știi: acte necesare și de ce curs ai nevoie

Copii luați în plasament, transformați în sclavi de asistenții maternali. Trebuiau să muncească într-o fermă, dacă nu erau bătuți

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ziua în care a început să fie ridicat un simbol al Războiului Rece