Nicușor Dan se întâlnește la Cotroceni cu noul șef al OMV, înainte să primească partidele parlamentare la negocieri. Discuții critice pentru viitorul energetic al României

Publicat: 05 10. 2026, 09:30
Actualizat: 05 10. 2026, 10:10

Președintele Nicușor Dan primește luni, 5 octombrie, la Palatul Cotroceni, delegația OMV condusă de noul director executiv al companiei, irlandeza Emma Delaney. Întâlnirea a fost programată de la ora 10:00, însă va începe de la ora 11:00. Sunt puse în discuție aspecte cheie legate de viitorul energetic al României, în contextul în care țara continuă să resimtă efectele crizei globale, mai ales în ceea ce privește creșterea prețurilor la carburanți. Ulterior, de la ora 14:00, președintele va începe o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții partidelor parlamentare, consultări care se vor încheia abia după ora 19:00. Mai apoi, președintele ar urma să facă încă o propunere de prim-ministru, la fix cinci luni de când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

 Loading ...

Nicușor Dan, întâlnire critică pentru viitorul energetic al României cu noul CEO al gigantului OMV

Președintele României primește vizita CEO-ul OMV, Emma Delaney, într-un moment dificil pe care îl traversează sectorul energetic. Prețul unui litru de combustibil a depășit pragul de 10 lei în majoritatea benzinăriilor din țară, iar scumpirile încep să se resimtă din ce în ce mai puternic în buzunarele românilor.

De asemenea, unul dintre cele mai importante subiecte aflate pe agenda de lucru este proiectul Neptun Deep, care urmează să debuteze oficial în prima jumătate a anului 2027. Anunțul a fost făcut de reprezentanții OMV Petrom și Romgaz, cele două companii care dețin câte 50% din valoarea totală a proiectului.

Directorul executiv al gigantului austriac OMV, Emma Delaney, a preluat mandatul la data de 1 septembrie 2026, pentru o perioadă de cel puțin trei ani. Este prima femeie care ocupă această funcție în istoria de 70 de ani a companiei.

CEO-ul OMV, Emma Delaney

După cinci luni de la demiterea lui Bolojan și trei încercări eșuate, Nicușor Dan începe noi consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier

La scurt timp după încheierea întâlnirii oficiale cu delegația OMV, președintele României va începe o nouă rundă de negocieri cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.

Dezbaterile de la Cotroceni au loc după trei nominalizări – Eugen Tomac, Adrian Veștea, respectiv Siegfried Mureșan – care au eșuat în încercarea de a forma următorul Executiv cu puteri depline. În același timp, luni, 5 octombrie, se împlinesc cinci luni de când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

Președintele României, Nicușor Dan

Reprezentanții Administrației Prezidențiale au anunțat programul oficial al consultărilor pe care Nicușor Dan le va purta cu liderii partidelor parlamentare. Aceștia se vor prezenta, la Palatul Cotroceni, în următoarea ordine:

  • Partidul Social Democrat – ora 14:00
  • Alianța pentru Unirea Românilor – ora 14:30
  • Partidul Național Liberal – ora 15:00
  • Uniunea Salvați România – ora 15:30
  • Uniunea Democrată Maghiară din România – ora 16:00
  • Grupul parlamentar al minorităților naționale – ora 16:30
  • Partidul S.O.S. România – ora 17:00
  • Partidul Oamenilor Tineri – ora 17:30
  • Grupul parlamentar Uniți pentru România – ora 18:00
  • Grupul parlamentar PACE – Întâi România – ora 18:30
  • Parlamentarii neafiliați – ora 19:00

Printre numele vehiculate pentru noua desemnare se află și cel al ministrului interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, membru PNL care beneficiază de susținerea PSD.

În paralel, liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat în repetate rânduri că partidul i-a încredințat mandatul de a prelua conducerea Guvernului și că așteaptă ca președintele Nicușor Dan să îl desemneze pentru această funcție. Mai multe informații sunt disponibile AICI.