Prima pagină » Actualitate » Noul semn de circulație alb, cu o mașină tăiată, din cauza căruia mulți șoferi primesc amendă. Ce înseamnă și unde poate fi întâlnit

Noul semn de circulație alb, cu o mașină tăiată, din cauza căruia mulți șoferi primesc amendă. Ce înseamnă și unde poate fi întâlnit

Elena Popescu
Noul semn de circulație alb, cu o mașină tăiată, din cauza căruia mulți șoferi primesc amendă. Ce înseamnă și unde poate fi întâlnit

Chiar dacă ai permis de mulți ani și ai condus mii de kilometri, există indicatoare pe care este foarte posibil să nu ai habar. Mai mult decât atât, șoferii care circulă pe drumurile din alte țări, trebuie să fie atenți pentru că este posibil să întâlnească indicatoare noi. 

De exemplu, cei care circulă pe drumurile din Germania trebuie să fie atenți la semnul alb-negru cu o mașină tăiată în jumătate. Deși se poate vedea de peste 3 ani, semnul acesta încă este necunoscut pentru o mulțime de șoferi.

Ce înseamnă de fapt semnul de circulație alb, cu o mașină tăiată?

Acest semn va putea fi văzut, cu precădere, atunci când cauți un loc de parcare. Însă, sub nicio formă nu parca în acea zonă! Semnul reprezintă loc de parcare pentru vehiculele de tip car-sharing.

Pe portalul carsharing.de se spune: ”Semnul CarSharing este folosit ca semn suplimentar la semnul de circulație „Parken” (314 sau 315) pentru a marca locurile de parcare CarSharing. Spațiile de parcare generale de car-sharing din spațiile publice, unde fiecare vehicul de car-sharing poate fi parcat, pot fi identificate cu această combinație de indicatoare” .

Conform Legii privind circulația rutieră, astfel de vehicule pot fi parcate chiar în zona interzisă de parcare, dacă semnul alb-negru cu o mașină tăiată în jumătate și patru oameni este atașat ca semn suplimentar, arată ziarulromanesc.de.

Amenzi pentru parcarea în astfel de locuri

Dacă vei parca mașina într-una dintre zonele unde vei vedea acest semn de circulați, poți primi amendă de 55 de euro. De asemenea, mașina ta poate fi remorcată ceea ce înseamnă costuri foarte mari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?