Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că procedura de selecție pentru conducerea Portului Constanța a durat peste 4 ani, mai mult decât mandatul pentru care fusese organizată, deoarece expertul independent contractat de Ministerul Transporturilor ar fi respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime. Totuși, comisia de selecție ar fi reevaluat șase dintre aceștia, fără note fundamentare, iar unul dintre candidații respinși inițial ar fi ajuns ulterior pe primul loc în clasamentul final.
Într-o postare pe Facebook, Oana Gheorghiu susține că selecția Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime Constanța a durat mai mult decât mandatul pentru care s-a făcut selecția.
„Facem selecția până iese «cine trebuie». Bine ați venit la Portul Constanța, unde procedura de selecție durează mai mult decât mandatul pentru care s-a făcut selecția”, a scris Oana Gheorghiu.
Aceasta afirmă că cel mai mare port al țării a fost ținut patru ani în interimat, iar acest lucru ar fi afectat capacitatea companiei de a-și asuma obiective strategice pe termen lung.
Vicepremierul interimar susține că procedura de selecție a fost declanșată în septembrie 2021, iar etapa de consultare a Scrisorii de Așteptări, document de bază în procesul de selecție, ar fi durat aproape un an. Potrivit Oanei Gheorghiu, Ministerul Transporturilor ar fi trimis proiectul conducerii portului în noiembrie 2023 și ar fi revenit de trei ori, în ianuarie, mai și septembrie 2024.
„Doar etapa de consultare a Scrisorii de Așteptări — un document de bază, fără de care selecția nici nu poate începe — a consumat aproape un an.
Ministerul a trimis proiectul conducerii portului în noiembrie 2023 și a fost nevoit să revină de trei ori, în ianuarie, mai și septembrie 2024, fără ca documentele să arate de ce compania nu refuza să răspundă. Scrisoarea a fost publicată abia în decembrie 2024”, a scris Oana Gheorghiu.
Aceasta susține că, pe toată perioada între declanșarea procedurii și publicarea Scrisorii de Așteptări, funcția de ministru al Transporturilor a fost ocupată de Sorin Grindeanu.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fgrindeanu-11-e1780474881600-1280x687.jpg)
„Pe toată perioada acestui blocaj, de la declanșarea procedurii, în 2021, până la publicarea Scrisorii de Așteptări, în decembrie 2024, ministru al Transporturilor a fost însuși domnul Sorin Grindeanu”, a transmis aceasta.
În continuarea postării, Gheorghiu susține că, în martie 2026, cabinetul său a cerut documentele procedurii de selecție, însă ministerul condus la acea vreme de Ciprian Șerban ar fi refuzat să le pună la dispoziție invocând „confidențialitatea” și „protecția datelor personale”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fciprian-serban-1280x853.jpg)
„În martie 2026, atunci când cabinetul meu a cerut toate documentele acestei proceduri, ministerul condus la acel moment de domnul ministru PSD Ciprian Șerban a refuzat să ni le pună la dispoziție, invocând «confidențialitatea» și «protecția datelor personale»”.
Vicepremierul interimar susține că a contestat aceste argumente „aberante” deoarece relația dintre două autorități ale statului nu poate fi tratată „ca relația cu un terț oarecare”.
Oana Gheorghiu spune că documentele au fost primite abia în iunie 2026, după preluarea mandatului interimar de ministru al Transporturilor de către Radu Miruță și a intervenției directe a acestuia pentru ca documentele să fie puse la dispoziția cabinetului ei.
„Am primit documentele abia în iunie 2026, după preluarea mandatului interimar de ministru de către Radu Miruță. Și doar după ce el a trebuit să intervină direct pe lângă direcția din subordine pentru ca documentele să ne fie puse la dispoziție.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fmiruta-il-cearta-pe-vestea-nu-merge-sa-ceri-voturi-de-la-extremisti-si-sa-spui-ca-esti-pro-occident-1280x853.jpg)
Așadar: a fost nevoie ca însuși ministrul să intervină direct pe o structură din subordine pentru ca aceasta să pună la dispoziție documente cabinetului unui viceprim-ministru, întâmplător tocmai cel care coordonează reforma companiilor de stat. Asta spune totul despre cine pe cine servește în acest sistem”.
Potrivit vicepremierului interimar, documentele obțiute ar ridica „semne serioase de întrebare” cu privire la procedura de selecție.
Potrivit vicepremierului interimar, documentele obținute ar ridica „semne serioase de întrebare” privind procedura de selecție. Aceasta susține că expertul independent contractat de minister ar fi respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime.
„Expertul independent, contractat chiar de minister, a respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime”, susține Oana Gheorghiu.
Ulterior, comisia de selecție ar fi intervenit asupra evaluării, iar cea mai importantă acuzație vizează clasamentul final deoarece unul dintre candidații respinși anterior de expert a obținut cel mai mare punctaj în clasamentul final.
„Comisia de selecție a «reevaluat» apoi această evaluare pentru șase dintre ei — fără nicio notă de fundamentare în documente și fără vreo evaluare a activității expertului. Unul dintre candidații pe care expertul îi respinsese a obținut ulterior cel mai mare punctaj în clasamentul final”.
În finalul mesajului, Oana Gheorghiu susține că a transmis Ministerului Transporturilor o nouă adresă oficială cu mai multe solicitări de clarificare. Vicepremierul intermiar plasează cazul Portului Constanța într-o discuție mai amplă în care companiile de stat românești „au fost căpușate zeci de ani de zile”.
„Am transmis ministerului o nouă adresă oficială, cu mai multe puncte de clarificare și abia aștept răspunsul dânșilor”, a scris Oana Gheorghiu.