Prima pagină » Actualitate » Oana Țoiu răspunde criticilor despre ia de la UNESCO: ”Mă simt datoare să nu tac”

Oana Țoiu răspunde criticilor despre ia de la UNESCO: ”Mă simt datoare să nu tac”

Elena Popescu
Oana Țoiu răspunde criticilor despre ia de la UNESCO: ”Mă simt datoare să nu tac”

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a reacționat după ce a fost criticată că a purtat o ie care nu era autentică la un eveniment UNESCO. Ministra a precizat faptul că obiectul vestimental tradițional este o moștenire de familie, relatează Mediafax.

Săptămâna aceasta, România a marcat 70 de ani de apartenență la UNESCO, iar includerea iei, cămașa cu altiță, în patrimoniul cultural imaterial al umanității reprezintă una dintre cele mai importante reușite ale țării în cadrul organizației.

”În general sunt mai degrabă un om calm și am refuzat tot mandatul să discut despre haine. Până la munca Mariei și la comentariile despre ia ei. În lumea ei nu a prins zăpăceala asta fără rost, cel mult se încrunta pe colțuri o vecină pizmașă, dar și asta rar. Am și eu, ca om, totuși, o limită a deciziei de a nu reacționa. Am atins-o astăzi, după mai bine de un an de zile în care nu am vorbit despre asta sperând că oamenii judecă singuri dincolo de fum. Dar astăzi mă simt datoare, față de moștenirea cuiva drag, să nu tac”, a scris Oana Țoiu.

Ia este ceva personal, spune Oana Țoiu

Oana Țoiu a precizat că a ales să marcheze momentul prin două fotografii realizate la UNESCO. ”Am celebrat săptămâna aceasta 70 de ani de apartenență la UNESCO și includerea iei (cămașa cu altiță) în patrimoniul imaterial al lumii este o reușită a României la UNESCO, una dragă mie. Am ilustrat acest moment cu o fotografie alături de o parte din echipa de la UNESCO în ie, în plenara UNESCO, și cu o altă fotografie în care port ia bunicii mele, Maria. Pentru mulți dintre noi, cei care avem norocul să avem astfel de piese, ia este ceva personal. Maria mea, mama tatălui meu, nu a ieșit de multe ori din sat, a fost cu noi la mare când eram mici, și bănuiesc că s-ar bucura să știe că ajunge să fie văzută în atât de multe locuri, de oameni care respectă această artă”, a spus ministra.

Oana Țoiu: ”Maria și vecinele ei au creat mai mult decât o bluză”

Ministra Afacerilor Externe a respins afirmațiile potrivit cărora ia purtată de ea nu ar fi autentică. ”Ei bine, abia aici nu mai accept să spună cineva public «nu e autentică», fără să reacționez, întocmai pentru că știu prea bine cât de valoros era pentru fiecare femeie care cosea acel timp autentic, pe care reușea să-l petreacă alături de vecine sau singure în puținul răgaz dintre gospodărie și copii. Generația bunicelor care au făcut asta, Maria și vecinele ei au creat mai mult decât o bluză. Este o dovadă fără tăgadă a frumuseții, a delicateții, a hărniciei și a binelui din familiile și satele noastre. În cazul aparte al acestei ii, se vede și personalitatea ei veselă, uneori veselă în ciuda tuturor greutăților”, a afirmat ea.

”Aici, la Maria, trag eu totuși o linie în fața comentariilor de pe Facebook și răspund criticilor superficiale care aruncă așa ușor un comentariu cu «Nu era autentică». Munca investită în a face ceva de care îți pasă, cât de bine poți, cu toată grija de care poți da dovadă, înseamnă autenticitate. Luni de zile, fir cu fir, punct cu punct, o mânecă, apoi cealaltă și, peste alte sute de ore și săptămâni, fiecare față. Iar apoi, păstrată zeci de ani în familie, ajungând la a treia generație, o vor moșteni și fetele mele dacă voi avea suficientă grijă de ea. Autentică nu are cum să fie critica de-aiurea, făcută doar de dragul de a semăna semințele distanțării dintre noi. Puteți alege să nu faceți asta. Este ușor nu doar să scrii pe Facebook, ci și să respecți munca altor generații. Se poate”, a mai scris Oana Țoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!