Prima pagină » Actualitate » PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025

PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025

PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025
FOTO - Caracter ilustrativ

Peste 460.000 de pensii vor fi recalculate în luna iunie, iar persoanele vizate vor fi sunate de către reprezentanții Casei de Pensii de care aparțin pentru a completa dosarele.

După Marea Recalculare, care a presupus adaptarea pensiilor după noua lege, Mica Recalculare vine să rezolve inechitățile existente care privesc veniturile permanente.

Astfel, dincolo de toate calculele, vor fi actualizate dosarele pensionarilor cu toate documentele și informațiile pentru ca seniorii să primească drepturile conform legii.

Sunt vizate 463.000 de pensii, iar în momentul de față Casele de Pensii din teritoriu lucrează intens  și solicită și din oficiu documentele pensionarilor care au lucrat în anumite condiții sau care au avut o lege diferită.

De exemplu, pensionarii din anumite categorii vor putea valorifica perioade care nu au fost adăugate la punctajele finale.

Vorbim despre despre munca în acord global, o formă de salarizare în care angajatul este plătit în funcție de volumul de muncă realizat efectiv (câte produse finalizează, câte lucrări termină etc.), nu în funcție de timpul lucrat (cum e cazul salariului fix pe lună sau pe oră). Este vorba despre domenii precum construcții sau producție.

„Schimbările aduse de noua lege a pensiilor, respectiv de Legea nr. 360/2023, sunt schimbări majore, cu impact pe toate palierele care conduc la definirea și calculul unei pensii: stagii de cotizare, punctaje, condiții de eligibilitate, calcul cuantum pensie. Referitor la recalcularea pensiilor prin valorificarea veniturilor nepermanente și a acordului global, vă informăm că, pentru aplicarea acestei măsuri, în paralel cu dezvoltarea și testarea aplicației informatice, au fost analizate aproximativ 463.000 de cazuri”, a transmis Casa Națională de Pensii pentru Newsweek România.

Surse din cadrul Casei Naționale de Pensii spun că pensionarii vor fi contactați chiar în luna iunie pentru a aduce dosarele de pensie la un nivel cât mai corect.

„În anumite situații, au fost realizate activități de relaționare cu pensionarii, în vederea refacerii și/sau completării adeverințelor necesare recalculării, în sensul îndeplinirii cerințelor de conținut și formă prevăzute de legislație”, a mai completat CNPP.

Potrivit sursei citate, creșterile de pensie la mica reclaculare sunt între 7 și 10%.

  • Pensie actuală: 1.281 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 128 lei Pensie finală de la mica recalculare: 1.409 lei;
  • Pensie actuală: 2.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 200 lei Pensie finală de la mica recalculare: 2.200 lei;
  • Pensie actuală: 3.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 300 lei Pensie finală de la mica recalculare: 3.300 lei;
  • Pensie actuală: 4.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 400 lei Pensie finală de la mica recalculare: 4.400 lei;
  • Pensie actuală: 5.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 500 lei Pensie finală de la mica recalculare: 5.500 lei.

Noua formulă de calcul a pensiei

Legea nouă introduce o formulă unificată, bazată pe puncte de pensie. Se va ține cont de:

  • Stagiul de cotizare contributiv (câți ani ai lucrat și ai contribuit);
  • Veniturile brute lunare declarate, raportate la salariul mediu brut pe economie.

Formula: Pensie = Număr total de puncte × Valoarea punctului de referință (VPR)

VPR (valoarea punctului de referință) este fixat la 81 lei, dar poate fi actualizat prin lege.

Punctajul se calculează lună de lună, deci în cazul muncii în acord global, dacă venitul brut a fost variabil, și punctajul va fi proporțional.

Dacă ai avut venituri mai mari decât salariul mediu brut, ai acumulat mai multe puncte de pensie.

Dacă ai avut venituri sub salariul minim brut pe economie, acele luni s-ar putea să nu fie luate în calcul integral (sau deloc), decât dacă ai completat contribuțiile.

De exemplu, dacă în luna martie 2023 ai avut venit brut de 2.300 lei, iar salariul mediu brut pe țară era 6.700 lei:

Punctaj = 2.300 / 6.700 ≈ 0.343 puncte pentru acea lună.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!