Prima pagină » Actualitate » Pensionari români din străinătate trebuie să facă asta de două ori pe an pentru a mai primi pensia. Modificările legislative au fost adoptate recent

Pensionari români din străinătate trebuie să facă asta de două ori pe an pentru a mai primi pensia. Modificările legislative au fost adoptate recent

Elena Popescu
Pensionari români din străinătate trebuie să facă asta de două ori pe an pentru a mai primi pensia. Modificările legislative au fost adoptate recent

Se schimbă legea! Pensionarii români care nu locuiesc în România și au domiciliul în străinătate vor fi nevoiți să dovedească de două ori pe an autorităților din România că mai trăiesc.

Așadar, pentru a-și putea primi pensiile în continuare, bătrânii vor trebui să confirme autorităților că încă sunt în viață.

Certificatul de viață este documentul care confirmă faptul că beneficiarul de pensie este în viață și va trebui transmis autorităților române până cel târziu în data de 31 martie, respectiv până data de 30 septembrie a fiecărui an.

Noua lege a pensiilor, Legea 360/2023, prevede că ”pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state, denumiți în continuare beneficiari nerezidenți, au obligația de a transmite semestrial un certificat de viață”.

Ce prevede legea:

– Certificatul de viaţă se transmite de beneficiarul nerezident din proprie iniţiativă.

– Beneficiarul nerezident are obligaţia de a semna certificatul de viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

– Modelul unic de certificat de viaţă se aprobă prin ordin al preşedintelui CNPP.

În cazul în care pensionarii din străinătate nu vor respecta cele două termene pentru transmiterea certificatului de viață (31 martie/ 30 septembrie), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare. Pe de altă parte, reluarea plății pensiei se va face de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă/ comunică certificatul de viață după expirarea termenelor amintite.

CNPP precizează că acest certificat de viaţă va fi emis în dublu exemplar şi transmis de către casa teritorială de pensii competentă beneficiarilor nerezidenţi, în versiune bilingvă, utilizându-se, alături de limba română, o limbă de circulaţie internaţională.

Sursa foto: Pexels.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Obama îl face praf pe Trump înaintea alegerilor: „N-am mai văzut un președinte atât de corupt”
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Surpriză după Brexit! Marea Britanie ar putea reveni la libera circulație cu UE. Ce anunț a făcut Andy Burnham
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic