Prima pagină » Actualitate » Percheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de furturi de cabluri electrice în valoare de 17 mii de euro

Percheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de furturi de cabluri electrice în valoare de 17 mii de euro

FOTO - Caracter ilustrativ

Poliția Capitalei anunță că joi s-au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București și în județele Călărași și Ialomița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prejudiciul fiind de aproximativ 17.000 de euro.

„În fapt, la data de 15 aprilie 2025, Secția 5 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către reprezentantul unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, în perioada 14-15 aprilie 2025, din subsolul unui imobil în construcție, ar fi fost sustrase, prin forțarea lacătelor, mai multe tipuri de cabluri electrice și conectori, în valoare de aproximativ 17.000 de euro”, transmite Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani.

Au dus cablurile la fier vechi

„De asemenea, probatoriul administrat a relevat faptul că bănuiții ar fi valorificat bunurile sustrase prin intermediul unor centre de colectare fier vechi. Astfel, în vederea probării activității infracționale a bănuiților, astăzi, 24 aprilie 2025, au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, unul dintre ele la o societate comercială, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. Bănuiții au fost depistați și urmează să fie conduși la audieri. Față de aceștia vor fi  dispuse măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de către Secția 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!