Prima pagină » Actualitate » Peste 500 de familii din județul Olt vor primi apă cu porția, din cauza SECETEI. Localnicii au început să își facă deja provizii

Peste 500 de familii din județul Olt vor primi apă cu porția, din cauza SECETEI. Localnicii au început să își facă deja provizii

Peste 500 de familii dintr-o comună din județul Olt primesc apă cu rația, din cauza secetei. Oamenii au început să își facă rezerve de la primele ore ale dimineții, imediat după ce au aflat vestea. Butoaie, găleți, rezervoare pline o cu apă se vedeau în toate curțile din comuna Șopârlița. 9 ore/zi este întreruptă furnizare a apei potabile în localitate.

Autoritățile spun că au luat decizia pentru că sistemul centralizat s-ar putea goli pentru că a scăzut cantitatea de apă din pânza freatică. Mai mult, în zonă au secat și fântânile. Uneori au atât de puțină apă, încât sătenii fac rezerve ca să-și asigure strictul necesar. Sunt, însă, și localnici care spun că apa din fântână nu mai este bună de consum.

Primarul comunei Șopârliță spune că restricțiile de apă se impun pentru că a scăzut nivelul apei din pânza freatică. Seceta și udatul excesiv al grădinilor ar fi de vină, spune edilul. Doar în școală și grădiniță nu va fi restricționată apa.

„Din cauza secetei, am stabilit un program, 10-19, poate fi și 11/12-19, ca în intervalul ăsta bazinul să fie plin. Apa ni se termină din cauză că au început să ude, să pună picătură la vie, la porumbi, lucernă, care mi nu mi se par corect toate astea și din cauza asta am restricționat un pic. Am făcut un apel să fie mai ponderați”, a declarat la Euronews România primarul comunei oltene Șopârlița, Marijana Trepăduș.

FOTO & VIDEO – Euronews România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce unii oameni par mereu nemulțumiți și se plâng de orice?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!