Un pod de fier din comuna Asău, sat Ciobănuș, județul Bacău, s-a prăbușit, miercuri dimineața, în urma trecerii unei macarale de mare tonaj. ISU Bacău a intervenit cu o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD, iar circulația a fost deviată.
Podul metalic a cedat miercuri dimineață, după ce a fost traversat de o macara de mare tonaj. Potrivit Bacău.net, circulația pe drumul național DN12A, care face legătura între Comănești și Miercurea-Ciuc, este blocată.
La locul incidentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău, respectiv o autospecială de stingere, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost anunțate Secția Drumuri Naționale și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime.
„La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău, respectiv o autospecială de stingere, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost anunțate Secția Drumuri Naționale și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență”, a transmis ISU Bacău.
Pentru a preveni alte incidente și pentru a proteja structura deja fragilă, autoritățile au oprit complet tranzitul peste podul metalic. Echipajele Poliției Rutiere au preluat controlul zonei și au direcționat circulația autovehiculelor pe o rută ocolitoare. Această măsură asigură fluența traficului rutier și elimină riscul de prăbușire sub greutatea mașinilor de mare tonaj.
De asemenea, un Grup de Suport Tehnic se va deplasa la podul avariat pentru o expertiză completă a daunelor. Specialiștii vor verifica elementele de susținere și vor întocmi un raport tehnic de specialitate. Concluziile acestor experți vor sta la baza unei analize detaliate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău.