Prima pagină » Actualitate » Polițiștii au aflat cine a incendiat mașina familiei rapperului Albert Nebunu. Suspectul a fost reținut

Polițiștii au aflat cine a incendiat mașina familiei rapperului Albert Nebunu. Suspectul a fost reținut

Andrei Dumitrescu
Polițiștii au aflat cine a incendiat mașina familiei rapperului Albert Nebunu. Suspectul a fost reținut

Polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă pe principalul suspect care, de Ziua Națională, ar fi incendiat mașina familiei unui cunoscut rapper bucureștean. Acesta este un băiat în vârstă de 16 ani care ar fi vrut, astfel, să-și răzbune familia după ce tatăl cântărețului i-ar fi înjurat și jignit părinții.

Un incendiu a mistuit, miercuri, trei autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 6. Pompierii care au intervenit la fața locului au ajuns la concluzia că focul a fost pus intenționat la una dintre mașini, după care flăcările s-au extins la celelalte două.

Polițiștii Secției 21 au declanșat o anchetă și au stabilit că focul a fost pus cu intenție la mașina lui Ion Valentin Constantin, zis Vali Nebunu, un interlop specializat în contrabandă cu țigări.

După ce au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, polițiștii au stabilit că autorul incendiului este un puști în vârstă de 16 ani, fiul unor vecini care avuseseră un conflict cu Vali Nebunu.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că adolescentul ar fi vrut astfel să se răzbune pentru faptul că, în trecut, Vali Nebunu s-ar fi certat cu familia lui, iar în acest context i-ar fi jignit și înjurat părinții.

Cu toate că, cel puțin aparent, conflictul fusese stins, băiatul ar fi ținut neapărat să se răzbune.

Suspectul a fost reținut

„În data de 01 decembrie, în jurul orei 8.40, prin apel 112, a fost sesizat un incendiu ce se manifesta la un autoturism, focul extinzându-se la alte autoturisme parcate, care au suferit distrugeri în diverse proporții. În apropierea acestei locații, pe o stradă adiacentă, a fost identificat un alt autoturism, la care se manifesta un incendiu, care a afectat și alte autoturisme parcate. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 21, precum și echipaje de pompieri, care au lichidat incendiile, 7 autovehicule fiind afectate de foc”, a anunțat Poliția Capitalei.

Din primele rezultate ale cercetărilor s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat, iar anchetatorii l-au identificat rapid și pe principalul suspect.

”A fost identificat și depistat un minor, care a fost condus la audieri, ulterior fiind reținut. Cercetările sunt continuate de Secția 21 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, a precizat Poliția Capitalei.

Inițial, polițiștii au luat în considerare și varianta în care adevărata țintă a atacului ar fi fost fiul interlopului. Cunoscut ca Albert Nebunu, băiatul este un rapper cunoscut în mediul online, iar videoclipurile sale muzicale au sute mii de urmăritori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină