Prima pagină » Actualitate » Povestea tragică a lui Mihai, tânărul care a vrut să ajungă preot, dar a murit spânzurat

Povestea tragică a lui Mihai, tânărul care a vrut să ajungă preot, dar a murit spânzurat

Andrei Dumitrescu

Un băiat în vârstă de 18 ani, absolvent al Seminarului Teologic din Turnu Măgurele, a fost găsit spânzurat în grădina casei sale dintr-un sat de lângă Roșiori de Vede. Deși anchetatorii susțin că băiatul s-a sinucis, mama lui crede că acesta a fost omorât de un vecin, iar ancheta autorităților ar fi fost făcută de mântuială. Povestea scurtei vieți a lui Mihai descrie destinul unui copil abandonat de mama naturală direct la maternitate și înfiat apoi de asistenta maternală care l-a crescut, până la vârsta la care ar fi trebuit să devină bărbat. 

Cu aproape 19 ani în urmă, un copil abandonat de mamă imediat după naștere a ajuns, la vârsta de două luni, în casa Lilianei Bălțan, din satul teleormănean Coșoteni. Mamă a trei fete, femeia l-a crescut pe Mihai ca pe fiul ei natural. L-a botezat creștinește, iar după ce a împlinit vârsta de opt ani l-a înfiat și a devenit, astfel, oficial, mezinul familiei.

Liliana Bălțan a povestit, pentru Gândul, că în primele opt clase, băiatul s-a dovedit silitor la învățătură. Foarte credincios, acesta mergea des la biserica din Coșoteni, unde cânta în cor. Între timp, lăcașul de cult a devenit mănăstire, iar adolescentul s-a împrietenit cu un grup de călugări.

Decis să devină preot, a intrat, cu nota 9,75, la Seminarul Teologic „Sfântul Calinic Cernicanul” din Turnu Măgurele. Revenit acasă, Mihai a abandonat gândul de a deveni preot, după ce a ajuns la concluzia că nu are vocea potrivită. Ca urmare, a rămas pe lângă mama sa, care, între timp, devenise văduvă, iar surorile lui mai mari plecaseră la lucru, în Spania.

Pentru că îl iubea ca pe ochii din cap, Liliana Bălțan a făcut tot posibilul ca tânărul să nu ducă lipsă de nimic, fapt care, spune ea, ar fi atras atenția unui vecin trecut de 30 ani, provenit dintr-o familie foarte săracă și care este cunoscut în localitate drept o persoană agresivă.

Vecinul spunea că ne omoară pe amândoi

Mama lui Mihai a povestit că acest vecin îi teroriza băiatul, pe care îl obliga să-i dea diferite sume de bani.

„Eu știu că Florin l-a învățat să consume droguri și îl amenința mereu. Îl obliga să-i dea bani și amenința des că, dacă nu-i dă cât îi cere, îl omoară. Uneori, amenința că o să mă omoare și pe mine”, spune Liliana Bălșan.

În acest sens, mama tânărului susține că a stat de vorbă cu șeful de Post de la Vedea în mai multe rânduri, dar că polițistul nu ar fi făcut absolut nimic. În plus, ea spune că s-ar fi adresat inclusiv unor polițiști de investigații criminale de la Roșiori de Vede, dar nici acolo nu ar fi obținut sprijin.

Pe acest fond, anturajul tânărului care stătea mai mult pe la mănăstire a început să se schimbe. La un moment dat, ar fi fost abordat de un hoț din comună, care l-ar fi întrebat dacă este de acord să-l ajute la o spargere. Conform femeii, Mihai ar fi anunțat imediat Poliția, iar răufăcătorul a fost prins în flagrant, în curtea victimei. Totuși, polițiștii nu l-ar fi ajutat pe tânăr, care a continuat să aibă necazuri.

„În data de 18 aprilie l-am luat pe Duțu, așa cum îl alintam eu pe Mihai și am plecat în Spania, la una dintre fetele mele, ca să am grijă de copilul ei în timpul în care era plecată la lucru. După ce m-am întors cu el acasă, a fost nevoie să revin în Spania, iar Duțu a rămas să aibă grijă de casă”, a mai spus Liliana Bălșan.

Mihai ar fi continuat să aibă probleme și rămânea mereu fără telefoanele mobile pe care mama lui i le cumpăra, spunând fie că le-a pierdut, fie că i-au fost furate.

La fel s-a întâmplat și pe 20 septembrie, când a anunțat-o că va merge să facă un nou contract de telefonie mobilă, pentru că a rămas iar fără celular.

Câteva zile mai târziu, băiatul avea să nu mai dea niciun semn de viață. Îngrozită de gândul că i s-a întâmplat ceva rău, femeia a sunat din nou la Poliția Roșiori de Vede, unde a anunțat dispariția.

Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă

Trimis să verifice, șeful de Post ar fi transmis că a mers la adresă, dar că Mihai Bălșan nu este acasă. Sigură că s-a întâmplat ceva rău, mama a apelat la un vecin, care a plecat imediat să-l caute. Bărbatul a spus că ușile sunt descuiate, luminile sunt aprinse, iar ușa de la camera lui Mihai este încuiată. Pentru că nu a vrut s-o forțeze, a hotărât să plece.

Liliana Bălșan a insistat ca acesta să spargă încuietoarea și l-a rugat, totodată, să verfice și în grădină. Acolo, printre verdețuri, vecinul avea să facă descoperirea sinistră. Duțu era spânzurat cu o sfoară, de un par al gardului. Era data de 28 octombrie.

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru mama lui, care și-a pierdut cunoștința. Sfâșiată de durere, a revenit în țară, împreună cu fiicele sale, ca să-l ridice de la morgă. Au urmat momente cumplite pentru o mamă.

„Am intrat la morgă să-l iau pe Duțu. Am văzut cadavre aruncate pe jos, pline de viermi. Copilul meu era într-un sac. L-am deschis să vad urma de la sfoară, pentru că sunt sigură că i s-a înscenat sinuciderea. Era plin de viermi. Am mers în curte și am rupt o creangă cu frunze ca să-l scutur”, a povestit, printre lacrimi, mama tânărului decedat.

Aceasta dă vina pe polițiști și spune că este sigură de faptul Mihai a fost, de fapt, victima unui omor.

„Ultima oară am vorbit cu el sâmbătă, 25 septembrie. Văzând că nu mai răspunde, am anunțat, marți, Poliția Roșiori.
Acestia au cerut șefului de Post să meargă să verifice ce se întâmplă, dar acesta nu a vrut să verifice și a zis că trece a doua zi.
Copilul meu a fost omorât și agățat cu o funie de un par, în încercarea de a da impresia că s-a sinucis. În data de 3 ianuarie acest an, sesizasem Poliția că a fost sechestrat și amenințat cu moartea de trei indivizi din sat, dar nu s-a luat nici o măsura împotriva lor”, a spus Liliana Bălșan.

În acelați timp, reprezentanții IPJ Teleorman au anunțat că, în acest caz, a fost deschisă o anchetă pentru moarte suspectă, pentru a se stabili precis în ce condiții a decedat Mihai Constantin Bălșan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Dorea cu orice chip să îl acuze”. Cum ar fi construit un procuror un dosar penal folosind declarații pe care martorii nu și le asumau
Digi24
Este moartea dureroasă? Ce au descoperit oamenii de știință despre ultimele clipe de viață și ce simte, de fapt, organismul
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Cum a ajuns o româncă să folosească un obiect de un milion de euro ca opritor de ușă. Povestea face înconjurul presei italiene
Click
O tânără de 24 de ani a murit la primul său maraton din New York. S-a prăbușit aproape de linia de sosire
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie modul în care bacteriile asociate coralilor îi ajută pe aceștia să supraviețuiască în căldură extremă
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!