Prima pagină » Actualitate » Firma lui Umbrărescu, acuzată de un preot că l-a lăsat infirm pe viață. Bărbatul cere DESPĂGUBIRI de 3 milioane de lei

Firma lui Umbrărescu, acuzată de un preot că l-a lăsat infirm pe viață. Bărbatul cere DESPĂGUBIRI de 3 milioane de lei

Firma lui Umbrărescu, acuzată de un preot că l-a lăsat infirm pe viață. Bărbatul cere DESPĂGUBIRI de 3 milioane de lei
Sursă Foto - caracter ilustrativ

Un preot din Bacău acuză firma care a provocat accidentul de la Călimănești, și o altă societate controlată tot de Dorinel Umbrărescu, de faptul că l-a lăsat infirm pe viață.

În urmă cu doi ani a început calvarul pentru preotul paroh din comuna băcăuană Găiceana. În august 2011, el a căzut cu mașina doi metri în gol, pe DJ 252, într-o groapă din carosabil, în timp ce se îndrepta spre Bacău.

Bărbatul se afla la volanul unui Matiz, care a intrat cu totul în asfalt, într-un crater cu dimensiuni impresionante: 3 metri lățime, 5,5 metri lungime și 2 metri adâncime.

Preotul spune că, în ziua precedentă, groapa nu exista, iar în noaptea accidentului aceasta nu era semnalizată, cu toate că pe drum se executau lucrări de reabilitare.

Câteva zile mai târziu, pe aceeași porțiune de drum, un tânăr care conducea un scuter și-a pierdut viața.

Conform documentelor, drumul urma să fie reabilitat de două firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, iar contractul încredințat de Consiliul Județean Bacău era pe bani europeni.

15 fracturi și șase luni de spitalizare

În urma accidentului, preotul a rămas cu sechele grave, fiind nevoit să se pensioneze pe caz de invaliditate. El susține că a suferit numeroase internări, că a fost imobilizat la pat timp de 6 luni, pentru 15 fracturi suferite, și a fost dependent de soția sa pentru hrană și îngrijiri zilnice, conform Fanatik.ro.

Bărbatul a trecut printr-o perioadă de recuperare complicată, cu investigații medicale dureroase și periculoase, însă a rămas cu urmări ireversibile ale accidentului: un handicap permanent de 20% și pareză la un picior. În 2015, când s-a întors la lucru, el a găsit parohia ocupată, așa că a fost nevoit să se transfere la o altă biserică, unde a fost al doilea preot.

După ce și-a mai revenit fizic, preotul a încercat să-și caute dreptatea la autorități și să ceară despăgubiri morale de 3.000.000 de lei pentru suferințele trăite. Atunci a aflat că procurorii deschiseseră un dosar penal, însă nu pe numele administratorului drumului (Consiliul Județean Bacău) sau a firmelor care contractaseră lucrări de modernizare a drumului (Tehnostrade și UMB Spedition), ci chiar pe numele lui. UMB Spedition este firma ai cărei angajați au declanșat explozia recentă de la Călimănești.

„Vina este a reclamantului în totalitate”

În apărare, firmele lui Umbrărescu au susținut că în probatoriul din cauza penală nu s-a reținut în vreun fel vinovăția acestora. În plus, avocații acestora au încercat să dea vina pe șofer, susținând că a circulat cu viteză, pe contrasens, motiv pentru care nu a văzut indicatoarele de ”șantier în lucru”.

”Pârâtele apreciază că reclamantul nu a respectat întocmai regulile de circulație și că se poate invocă culpa reclamantului care nu a adaptat viteza la condițiile de trafic de la momentul accidentului, a fapta circulat pe contrasens. În Raportul de expertiză criminalistică nr. 239/19.12.2013 s-a menționat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă reclamantul ar fi circulat cu o viteză de cca 25 km/h. Reclamantul nu putea vedea semnalizarea gropii. atât timp cât marcajul era pentru sensul opus din care acesta circulă.

Pe cale de consecință, deși este în totalitate vina reclamantului pentru că a circulat în mod incorect, pe contrasens, acesta încearcă să obțină daune materiale și morale, conștient fiind că a încălcat legea”, se arată în dosarul de fond, consultat de FANATIK.

În iunie 2021, Judecătoria Bacău a dat dreptate companiilor lui Umbrărescu, dar la apel, instanța a admis, în parte, argumentele preotului, și a trimis dosarul spre rejudecare. Tehnostrade a contestat această decizie la ÎCCJ, însă primul termen nu a fost stabilit.

Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi