Prima pagină » Actualitate » Primul JOB al lui chef Orlando Zaharia a fost pe un vapor din Al Doilea Război Mondial, transformat din MORGĂ în hotel plutitor: „A fost o viață grea”

Primul JOB al lui chef Orlando Zaharia a fost pe un vapor din Al Doilea Război Mondial, transformat din MORGĂ în hotel plutitor: „A fost o viață grea”

Chef Orlando Zaharia

Adrian Artene l-a invitat în cel mai nou episod al podcastului Altceva pe chef Orlando Zaharia, unul dintre cei trei bucătari de la „Chefi la cuțite”. Ediția a avut premiera sâmbătă, 1 martie, de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube. Celebrul bucătar a vorbit, la un moment dat, despre primul său job de pe un vas de croazieră, cu care a străbătut mai mult insule grecești, fără să stâpânească foarte bine limba engleza.

„La mine e și o poveste din asta tragi-comică cum am plecat eu pe vasul de croazieră. Nu știam engleză mai deloc, mă învățaseră câțiva prieteni câteva cuvinte. Iar la interviu mă întreabă: «Cold kitchen or hot kitchen?» (Bucătărie rece sau bucătărie caldă-n.r.). Eu știam, lucrasem la bucătăria caldă și zic… «cold» (rece). Și am ajuns acolo, ne-a prezentat, ne-a făcut un tur al vaporului, ne-a împărțit în grupe și a doua a zi dimineața ne-am întâlnit pe deck (punte-n.r.), a făcut apelul, exact ca în armată, urcăm într-un lift și coborâm… și coborâm… și coborâm… două etaje sub nivelul apei. Acolo era bucătăria rece, unde se curățau toate legumele, toți peștii, toată carne, toate lucrurile.

Și am stat acolo patru luni de zile cu apă pentru că la acel nivel apa este o chestie normală și cu tot felul de instructaje. Făceam exerciții în caz de incendiu, de inundații, adică chestii care să te ajute. Eu am mai făcut încă o dată armata pentru că, într-adevăr, primul vapor pe care am fost era un vapor din Al Doilea Război Mondial, care fusese morgă și a fost transformat în hotel hotel plutitor. Era foarte, foarte frumos dar destul de vechiuț și eram foarte bine pregătiți. A fost o viață frumoasă pentru că am întâlnit culturi noi, oameni noi, peisaje noi, mâncăruri noi, ingrediente noi și a fost și o viață grea pentru că a trebuit să trec prin toate etapele de început”, a povestit chef Orlando Zaharia, la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene.

Cine este chef Orlando Zaharia

Cu o carieră impresionantă în gastronomie și o poveste de viață fascinantă, Chef Orlando a împărtășit gândurile și experiențele sale din lumea culinară reușind astfel, alături de realizatorul podcastului, să „gătească” un episod absolut delicios în care, desigur, mâncarea a fost pe primul plan.

Pentru pasionații de gătit, Chef Orlando a dezvăluit trucurile care pot transforma orice masă într-o experiență culinară memorabilă, precum și ce ar trebui să comanzi la restaurant pentru a nu greși.

De asemenea, noul episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene” a explorat și secretele din culisele emisiunii „Chefi la cuțite”, chef Orlando Zaharia dezvăluind farfuria care l-a dezamăgit cel mai mult.

„Povestea lui Chef Orlando Zaharia este fascinantă. Este o combinație de puternică ambiție și dragoste pentru meserie. Drumul lui nu a fost un desert, presărat cu lapte și miere, ci, mai degrabă un fel principal aromatizat și intens condimentat cu sare și piper, însă tocmai acesta a fost farmecul care i-a dat savoarea de care se bucură astăzi. Te aștept să ne fii alături, sâmbătă, 1 Martie, de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube”, spune Adrian Artene.

ABONAȚI-VĂ la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, porniți notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, aveți ocazia să descoperiți în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care vă antrenează mintea și vă hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Vezi ediția completă a podcastului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!